Panasonic a anunţat zilele trecute că o nouă versiune firmware va fi publicată pentru camera foto compactă Panasonic LX5. Această cameră face parte din segmentul de vârf al camerelor compacte, folosind un senzor de 1/1.6", o gamă extinsă de controale manuale, un obiectiv luminos cu deschidere F2.0 şi zoom optic de 3,8x. Nu în ultimul rând, Panasonic LX5 este cea mai rapidă cameră foto compactă pe care am folosit-o.
Sistemul de focalizare foloseşte un algoritm modificat, care permite reducerea timpului de focalizare cu până la 23%, în cazul fotografierii cu unghi larg. Astfel, Panasonic LX5 devine cea mai rapidă cameră din acest segment.
Este adăugat un mod "High ISO NR", cu rolul de a reduce zgomotul pe imagini capturate cu ISO ridicat (1600, 3200).
Este modificat algoritmul detecţiei balanţei de alb, în special în cazul fotografierii în condiţii de lumină scăzută.
Se adaugă "Active Mode" pentru filmare, cu rolul de a imbunătăţi claritatea filmelor capturate.
Se adaugă efectul "Miniature Effect", care poate fi aplicat atât la fotografiere, cât şi la filmare
Se modifică funcţionarea butonului declanşator astfel încât se permite focalizare continuă atât timp cât butonul declanşator este apăsat pe jumătate, similar operării pe camere DSLR/Mirrorless.
Poziţia şi mărimea zonei de focalizare pot fi memorate, pentru a simplifica lucrul în poziţii fixe pe trepied.
Ecranul LCD şi vizorul electronic reproduc cu o acurateţe mai mare contrastul şi luminuozitatea, conform setărilor utilizatorului.
Dacă e să consider numărul de variante de firmware lansate pentru o camera ca fiind criteriu pentru calitatea firmware-ului, pot spune că pentru Panasonic LX3 au fost produse în decurs de un an nu mai puţin de 5 variante, incluzând revizii minore (ver. 1.1, 1.2, etc). Pentru LX5, in 13 luni după lansare, versiunea 2.0 este prima variantă de firmware actualizat disponibilă publicului. Din acest motiv pot spune că versiunea 1.0 nu a necesitat modificări care să solicite publicarea rapidă de către Panasonic a unor versiuni actualizate.
Noua variantă firmware pentru Panasonic LX5 va putea fi descărcată de pe situl de suport Panasonic începând cu 13 septembrie 2011.
Asus a încorporat în ecranul tabletei Asus Eee Pad Transformer TF101 un strat rezistent, denumit "Corning® Gorilla Glass", cu scopul de a lungi durata de viaţă a ecranului.
Cât de rezistent este acest ecran? Vedeţi în videoclipul următor
Asus Eee Pad Transformer TF101 include:
Procesor dual-core nVidia Tegra™ 2tactat la 1 GHz, pentru răspuns rapid şi performanţă excelentă la redarea conţinutului digital de înaltă definiţie
Suport pentru sistemul de operare Android™, inclusiv suport pentru Adobe Flash
Operare de lungă durată între încărcările acumulatorului, până la 16 ore
Ecran cu tehnologie IPS, pentru o redare excelentă a culorilor şi cu contrast ridicat, cu multi-touch
porturi USB, slot pentru card SD şi microSD
Stocare internă de 16 sau 32 GB
Conectivitate 802.11n/g-b la 2,4 GHz, Bluetooth™
Cameră web şi GPS integrate
Specificaţiile complete şi preţul actual se găsesc aici.
In ianuarie 2011, cand au aparut pe piata procesoarele Intel cu arhitectura numita 'Sandy Bridge', existau doar doua chipseturi impreuna cu care puteau fi folosite: P67 si H67. Primul ofera posibilitatea de a overclock-a procesorul, al doilea ofera posibilitatea de a overclock-a GPU-ul integrat in procesoarele din familia Sandy Bridge. Ca aceste chipseturi au avut o problema majora privind porturile SATA3 din southbridge e alta poveste incheiata cu final fericit, si probabi cu niste costuri care nu vor vedea lumina zilei, cel putin nu la valoarea reala.
Iata ca a aparut si chipsetul care ofera acces complet la toate functiile procesoarelor Intel Core din generatia a doua: Z68. Din punct de vedere functional, singura diferenta arhitecturala intre H67 si Z68 este posibilitatea de a fi overclock-at procesorul. Au fost pastrate interfata grafica, numar de porturi USB2 (USB3 nu a fost inca integrat in chipseturi Intel) si celelate subsisteme din chipset: retea, numar linii PCI express, etc.
Unele placi echipate cu Z68 nu au iesire video, ceea ce unele efecte:
Costul acestora va fi mai mic, deoarece utilizarea Lucid Virtu adauga un cost de aproximativ 5 dolari per placa de baza.
Avand subsistemul grafic inactiv, consumul de energie (si implicit disipatia termica) al procesoarelor cu GPU-ul dezactivat va fi mai mic. Acest lucru avantajeaza coolerele cu disipatie termica mai scazuta, desi este vorba despre o cantitate de energie relativ mica, in comparatie cu cea consumata de core-urile CPU. Rezultatele overclock-arii pe sisteme cu Z68 cu grafica integrata dezactivata au toate motivele sa fie comparabile cu cele obtinute pe sisteme cu P67
Tehnologiile integrate in GPU, din care cea mai notabila este Intel QuickSync, nu vor mai fi accesibile.
O noua functionalitate, de aceasta data de natura software, a fost asociata cu acest chipset: Intel Smart Response. Aceasta tehnologie este integrata in driverele Intel Rapid Storage, permitand in anumite sisteme, care au fost configurate cu SSD si hard disk, utilizarea SSD cu rolul de cache pentru hard disk, iar acest lucru ofera o accelerare sensibila aplicatiilor folosite frecvent sau accesarea cu viteze mult mai mari a datelor recent accesate de pe hard disk. Din cauza ca este o functionalitate software, aceasta tehnologie nu poate opera decat pe sisteme care ruleaza Windows Vista sau 7, care au fost configurate in BIOS/EFI sa utilizeze controllerul de stocare in mod RAID si pe care au fost instalate driverele si aplicatiile din Intel Rapid Storage Technology, versiunea 10.5 sau mai recent.
Cum opereaza Intel Smart Response Technology
Deoarece accelerarea sistemului necesita ca driverul RST 10.5 sa fie instalat, e clar ca pana nu este instalat sistemul de operare si acest driver, modul de operare este traditional. Dupa ce se intaleaza driverele, se pot face urmatoarele:
- se aloca integral sau partial spatiul de pe un SSD (sau mSSD), dar nu mai mult de 64GB cu rolul de cache
IPv6, adica protocolul de acces la retea internet, versiunea 6, desi are foarte mult timp de cand a fost proiectat, testat si implementat in sisteme de operare, a avut de petrecut mai bine de o decada inainte de a avea suficienta sustinere pentru a putea fi pus in practica.
Internetul are la baza un protocol care este neschimbat din 1982, IP versiunea 4, care probabil ca ar mai fi avut destule zile in continuare daca spatiul de adresare nu s-ar fi epuizat. Ei bine, epuizarea spatiului de adresare IP ridica probleme pentru:
Furnizorii de servicii de acces la retea [ISP, internet services provider]: Acestia trebuie sa permita accesul la retea pentru un numar de clienti care creste, ori atat timp cat spatiul de adresare IPv4 este epuizat, trebuie gasite metode alternative pentru furnizarea accesului la internet. Presupunand ca un client nou primeste adresare IPv6, ramane de vazut modul in care acesta va putea accesa retelele 'clasice', IPv4.
Furnizorii de servicii online: Practic, orice furnizor de servicii care se acceseaza prin intermediul internetului, precum pagini web, aplicatii si jocuri online, magazine, e-banking, etc, trebuie sa poata fi accesat de o baza cat mai larga de clienti. In acest sens, furnizorii de asemenea servicii trebuie sa se asigure ca software-ul care ruleaza pe serverele lor este compatibil IPv6. In urma cu cateva zile a fost IPv6-day, prilej cu care mai multi furnizori de servicii online au testat daca sistemele lor sunt pregatite pentru tranzitia la IPv6
Furnizorii de echipamente terminale: Routerele si echipamentele terminale care conecteaza utilizatorii comerciali sau casnici la retea trebuie sa fie poata accesa internetul folosind IP versiunea 6. Acest lucru necesita implementarea suitei de protocoale pe doua clase de dispozitive: dispozitivele de acces (routere, modemuri), respectiv echipamentele terminale (PC-uri, PDA-uri, media playere, televizoare cu acces la retea, etc). Acest lucru necesita un efort considerabil din partea dezvoltatorilor de software pentru aceste dispozitive.
Ce s-a facut pana acum in acest sens?
Ei bine, sistemele de operare Open Source au implementat noul protocol de ani buni, atat la nivel de sistem de operare cat si la nivel de aplicatie, insa din pacate sustinerea din partea ISP a fost destul de scazuta, asadar conectivitatea IPv6 s-a bucurat de o mica raspandire. Cel mai popular sistem de operare,
La inceputul acestui an a fost nVidia a lansat procesoarele grafice din familia GTX560, incepand cu modelul GTX 560 Ti. Sufixul TI a mai fost folosit in urma cu ceva ani de nVidia pentru a evidentia un grup 'de elita' din respectiva familie. In mai 2011, un nou membru a completat familia: GTX560. Acesta este succesorul de drept al legendarei GTX460, care a fost unul dintre cele mai bine vandute procesoare grafice din acest segment de pret. Datorita imbunatatirilor arhitecturale, GTX 560 poate opera cu un consum de energie ceva mai scazut decat GTX460, desi procesul tehnologic este tot pe 40 nanometri, TSMC.
Iata care sunt caracteristicile care diferentiaza aceste procesoare:
GTX 460
GTX 560
GTX 560 Ti
Procesoare stream
336
336
384
Frecventa core
675 MHz
minim 810 MHz
822 MHz
Frecventa shader
1350 MHz
minim 1620 MHz
1644 MHz
Frecventa memorie
900 MHz
minim 1001 MHz
1002 MHz
Latime bus memorie
256 biti
256 biti
256 biti
Cifrele prezentate mai sus se refera la modelele 'de referinta' ale GTX 560Ti si GTX 460. Pentru ca model de referinta pentru GTX 560 nu exista, am listat frecventele minime folosite.
CUDA este platforma de calcul paralel dezvoltată de nVidia, cu scopul de a accelera operaţiile de calcul si reducând sarcina de lucru pentru CPU în anumite aplicaţii, folosind puterea de calcul disponibilă în procesoarele grafice (GPU).
De această tehnologie pot beneficia cel mai mult aplicaţiile care au de procesat în mod similar multiple seturi de date, precum: procesare imagini şi video, calcule în domeniul biologiei sau chimiei, simularea dinamicii fluidelor, analiza seismelor şi multe altele.
Istoric
Puterea de calcul a procesoarelor grafice a crescut foarte mult în ultimii ani, motiv pentru care numărul de tranzistori utilizaţi la construirea cipurilor grafice (GPU) depăşeşte cu mult numărul tranzistorilor folosiţi in unităţile centrale de procesare (CPU). Spre exemplificare, în procesorul grafic GF110, utilizat pe plăcile nVidia GTX 580, sunt aproximativ 3 miliarde de tranzistori, în cipuri de clasa medie precum cele folosite pe nVidia GTX 560 Ti se folosesc aproximativ 1,950 miliarde de tranzistori. Şi în GPU-urile de la ATI se folosesc 2,640 miliarde de tranzistori în procesorul de vârf, Cayman XT, folosit pe plăcile Radeon HD 6970. Un procesor central high-end pentru desktop este realizat cu ‘doar’ 915 milioane tranzistori (Sandy Bridge quad core), iar actuala navă amiral de la AMD, procesorul cu 6 core-uri AMD Phenom II x6, foloseşte 904 milioane tranzistori.
Duke Nukem este unul dintre titlurile cele mai jucate prin 1993, care se remarca prin continutul amuzant, ambianța sonora antrenantă, dar nu numai. Seria revine pe PC în atenție după 9 ani de la lansarea lui Duke Nukem - Manhattan Project, respectiv 15 ani de la Duke Nukem 3D.
Data oficială a lansării Duke Nukem Forever în Europa este 10 iunie 2011.
În 1998, SLI era introdus de 3DFx pe aceleratoarele grafice VooDoo2, pentru a permite mărirea performanţei grafice a jocurilor. În forma iniţială, acronimul SLI provenea de la expresia Scan Line Interleave. Această metodă de mărire a performanţei grafice nu a avut un succes răsunator, chiar dacă în vremea respectivă jucătorii înrăiţi au considerat SLI ca fiind configuraţia pentru jucători.
În timp, 3DFx a fost achiziţionată de nVidia, iar simbolul SLI a ieşit din lumina reflectoarelor până în 2004, anul în care nVidia reintroduce SLI ca acronim pentru Scalable Link Interface, tehnologie dezvoltată pentru combinarea puterii grafice a două sau mai multe adaptoare grafice PCI Express.
Metode de randare folosite de SLI
Split Frame Rendering (SFR) - Fiecare placă video randează câte o parte a scenei. Într-o configuraţie cu două plăci grafice SLI, una dintre plăci randează jumătatea superioară a scenei, cealaltă placă video randează jumătatea inferioară. Această metodă are dezavantajul că una dintre plăci poate prelua activităţi mai simple (ex: randare cer) iar cealaltă activităţi mai complexe (ex: randare vegetaţie), acest lucru poate duce la o utilizare neechilibrată a plăcilor care intră în componenţa SLI.
Alternate Frame Rendering (AFR) - În această metodă, una dintre plăcile video randează cadrele pare, cealaltă placă randează cadrele impare. Astfel se poate obţine o mărire de performanţă de până la 1,9 ori faţă de o configuraţie cu o singură placă.
SLI Antialiasing - Fiecare placă se ocupă de realizarea unei părţi din anti-aliasing (ex: stanga + sus, dreapta + jos), fiind astfel posibil să se obţină imagini de o calitate mai bună. Avantajul de performanţă nu este acelaşi ca în metoda AFR, însă calitatea imaginii este mult mai bună.
Sisteme compatibile SLI
nVidia a permis utilizarea SLI doar pe sisteme care satisfac anumite criterii de performanţă. Sistemele care permit configuraţii SLI cu mai mult de două plăci grafice necesită prezenţa pe placa de bază a unui un bridge PCI Express, NF200. În afara acestei limitări hardware, driverele nVidia nu activează SLI decât pentru plăcile de bază pentru care s-a achiziţionat licenţa de către producător. Licenţa SLI costa producătorii aproximativ 5 USD per placă de bază.
Nu degeaba se spune ca o imagine face cât o mie de cuvinte.
Toate imaginile de mai jos au fost făcute cu camera foto Panasonic LX5, profilul de imagine 'standard', singura setare ajustată fiind nivelul de sharpness.
Fișierele JPEG, asa cum au fost produse de camera, sunt disponibile pentru download în albumul foto Picasa.
Mai multe detalii despre Panasonic LX5 se pot gasi aici şi aici.
Iată că se întâmplă și la case foarte mari. Rețeaua Sony Playstation® a suferit recent un atac de proportii gigantice, după cum anunță Sony pe blog.Deocamdată, serviciile Playstation Network și Qriocity sunt neoperaționale, deoarece Sony a preferat să refacă rețeaua de la zero în loc de a corecta vulnerabilitățile identificate ale acesteia.
Recent, Sony a mai apărut în presă deoarece acționase în judecată un hacker care reușise să permită consolelor Playstation rularea de software neautorizat de Sony, iar în urma acestei acțiuni, gruparea Anonymous a declarat că va ataca rețeaua Sony.
Această problemă afectează cei 77 milioane de utilizatori ai serviciilor Playstation Network si Qriocity
Detalii despre atac
În urma intruziunii în rețea, au putut fi accesate baza de date care conținea adresele e-mail ale utilizatorilor, lista de conturi (utilizator/parolă) pentru accesarea serviciilor Playstation Network. Există suspiciuni că a putut fi copiată și baza de date care conține datele privind cardurile de credit ale utilizatorilor, însă Sony afirmă că aceste date erau criptate.
Linksys a introdus câțiva membri noi în familia de routere E: modelele E4200, E3200 E2500 și E1500.
Noii membri au următoarele caracteristici principale:
E1200 - Wireless N (+ G și B), 2,4 GHz, viteză până la 300 Mbps, porturi Fast Ethernet
E1500 - Wireless N (+ G și B), 2,4 GHz, viteză până la 300 Mbps, porturi Fast Ethernet, SpeedBoost. Această ultimă caracteristică poate fi utilă în locațiile unde uzual nivelul semnalului este de obicei o problemă
E2500 - Wireless N (+ G, B și A), 2,4 și 5 GHz concurent, viteză de până la 2 x 300 Mbps, porturi Fast Ethernet, antena suplimentară
E3200 - Wireless N (+ G, B și A), 2,4 și 5 GHz concurent, viteză de până la 2 x 300 Mbps, porturi Gigabit Ethernet, port USB pentru atașare dispozitive stocare
E4200 - Wireless N (+ G, B și A), 2,4 și 5 GHz concurent, viteză de până la 300 + 450 Mbps, porturi Gigabit Ethernet, port USB pentru atașare dispozitive stocare, server media integrat. Acest model este 'nava amiral' a noii serii.
Toate modelele au implementate un set de caracteristici comune:
De voie, de nevoie, placa de sunet pe care o aveam în PC a cedat. Nu a impins-o nimeni pe scări, pur și simplu o componentă SMD s-a defectat subit și din cauză că furnizorul nu a putut să o repare, a venit vremea să o înlocuiesc.
În urma unei analize foarte scurte, am decis ca placa de sunet Asus Xonar D2X e un înlocuitor bun pentru răposata SoundBlaster X-Fi Titanium Fatal1ty Professional, pentru că folosește interfață PCI Express, are ecranare, are intrări și ieșiri digitale (inclusiv codec Dolby Digital / DTS) la fel ca și vechea placă.
De avantajul de performanță dat de procesorul hardware X-Fi (CA20K2)
nu cred ca îmi va fi prea dor, ținând cont că Microsoft a ucis accesul
direct la hardware și EAX odată cu lansarea Vista. Multe jocuri recente
nu mai folosesc EAX, motiv pentru care un procesor hardware pentru procesare hardware a efectelor de poziționare 3D nu mai este atât de necesar cum era pe vremea lui Windows XP.
Și iată noua placă: Asus Xonar D2X
Asus Xonar D2X - în cutie
Xonar D2X - Pentru gameri
Xonar D2X - Pentru HTPC
Xonar D2X - Pentru HiFi/Producție
Principalele caracteristici
ieșire analogică pe 8 căi (7.1), cu maxim 24 bit per eșantion, rată maximă de eșantionare 192KHz. DAC-urile care fac conversia sunt Texas Instruments/Burr-Brown PCM1796
intrare analogică pe 2 căi, maxim 24 bit per eșantion, max. 192 KHz rată de eșantionare. Conversia ADC este făcută de un circuit Cirrus Logic CS5381
Intrări și ieșiri digitale S/PDIF, atât coaxiale cât și optice.
Intrări și ieșiri MIDI, prin intermediul unei plăci suplimentare
Suport pentru codificare în timp real în formatele DTS și Dolby Digital Live
Suport pentru DTS Connect (Codificare DTS Interactive și DTS Neo:PC)
Ieșire digitală în format WMA-Pro
Suport pentru EAX 2.0, OpenAL, DS3D GX (Emulare EAX în Vista), Aureal A3D
Include o suită software impresionantă
Convertoarele DAC si ADC permit obținerea unor performanțe audio de excepție:
Raport semnal/zgomot la ieșire: 118 dB
Raport semnal/zgomot la intrare: 118 dB
Distorsiuni armonice si zgomote de 0,0004% (-108 dB) la 1000Hz
În domeniul Solid State Drive nu am auzit mare lucru de la Intel în ultima perioadă, însă am avut ocazia să vedem cum SandForce a produs un controller capabil de a opera în conformitate cu standardul SATA 3 la 6 Gbps.
După o aşteptare destul de îndelungată, Intel a finalizat dezvoltarea celei de a treia generaţii SSD din portofoliu. Este vorba despre aşa-numita serie "320", care oferă capacităţi mai mari, performanţe mărite şi îmbunătăţiri în ceea ce priveşte securitatea datelor.
O adăugare importantă constituie includerea unui număr de condensatori, cu rolul de a asigura salvarea datelor în momentul căderii alimentării cu energie electrică. Astfel, în situaţia în care calculatorul pe care este instalată unitatea SSD rămâne fără energie electrică, energia din aceste condensatoare permite salvarea datele care au fost trimise către SSD şi încă nu au fost scrise pe memoria flash. Aceast tip de protecţie a datelor este implementat şi pe unităţi SSD destinate serverelor şi staţiilor de lucru, echipate cu controllere SandForce 1500. Condensatoarelor din aceste unităţi au primit numele de "SuperCap". O diferenţă între unitatea de la Intel si cele pe bază de controller SandForce 1500 o constituie distribuirea capacităţii condensatoarelor în mai multe componente fizice, care permit menţinerea acestei funcţii chiar şi în cazul în care unul dintre condensatoare se defectează, în loc de a fi folosit un singur "Super condensator".
Pentru mărirea disponiblităţii datelor, Intel a inclus o schemă de protecţie a datelor asemănătoare cu RAID4, care permite accesarea datelor de pe cipurile flash şi în cazul în care unul dintre cipurile de memorie flash se defectează.
Pentru a preveni accesul neautorizat la date, este disponibilă funcţia de criptare a datelor, folosindu-se algoritmul AES pe 128 biţi.
Aşadar, la capitolul securitate sunt o mulţime de lucruri bune implementate. La capitolul performanţă, parametrii pe care îi pot atinge aceste unităţi SSD nu depăşesc valorile tipice ale acestor zile. Conform datelor publicate de Intel, performanţa unităţilor din seria 320 diferă în funcţie de capacitate. Astfel, unităţile cu capacităţi între 80 şi 600 GB pot obţine rate de transfer de până la 270MB/sec la citire, modelul de 40GB se limitează la o rată maximă de transfer de 200GB/sec.
Dacă la citire diferenţele par minore, nu la fel se poate spune despre ratele de transfer la scriere. Mai jos este un tabel care conţine ratele maxime de transfer în funcţie de capacitatea SSD:
Model
40 GB
80 GB
120 GB
160 GB
300 GB
600 GB
Rata de transfer - Citire (Max)
200 MB/s
270 MB/s
270 MB/s
270 MB/s
270 MB/s
270 MB/s
Rata de transfer - Scriere (Max.)
45 MB/s
90 MB/s
130 MB/s
165 MB/s
205 MB/s
220 MB/s
Max IOPS, citiri 4k aleator
30.000 IOPS
38.000 IOPS
38.000 IOPS
39.000 IOPS
39.500 IOPS
39.500 IOPS
Max IOPS, scrieri 4k aleator
3.700 IOPS
10.000 IOPS
14.000 IOPS
21.000 IOPS
23.000 IOPS
23.000 IOPS
Referitor la performațe, datele arată o unitate care ar fi fost un competitor serios în urmă cu un an, care să se întreacă cu SandForce SF1200. În ceea ce privește securitatea, această serie are ceva aparte, incepând de la condensatori, continuând cu criptarea datelor si cu posibilitatea de accesare a datelor în cazul defectării unui cip flash.
Ţinând cont că SSD se adresează unui segment de piaţă select, e posibil să existe destui amatori mai puţin interesaţi de aspectele privind performanţa şi mai mult de securitatea datelor. Practic acesta rămâne factorul cheie în vânzarea acestor noi SSD-uri.
Samsung, furnizor de dispozitive mobile lider de piață in segmentul tabletelor Android™ anunța în februarie, împreună cu grupul Vodafone, introducerea tabletei Samsung GALAXY Tab 10.1, model P7100, o platformă bazată pe un procesor dual-core și sistemul de operare Android 3.0 (Honeycomb).
Această tabletă este echipată cu un ecran mai mare, de 10.1 inchi și difuzoare stereo, pentru o experiență multimedia fără compromiterea mobilității. Procesorul dual-core rulează la 1 GHz, oferind rapiditate deosebită aplicațiilor, iar bateria de 6860mAh permite o autonomie ridicată între încărcări.
În afara ecranului mare, cu rezoluție de 1280x800 pixeli, tableta Samsung GALAXY Tab 10.1 este echipată și cu o cameră de 8 megapixeli instalata pe spatele taletei, dar și cu o cameră de 2 megapixeli pe partea frontală. Aceste camere oferă posibilitatea capturării de imagini și clipuri cu rezolutie Full HD.
Toate aceste caracteristici sunt prezentate într-o siluetă zveltă, de doar 10.9 mm grosime, care include conectivitate HSPA+ (21Mbps), Bluetooth 2.1+EDR și WiFi 802.11 a/b/g/n dual-band.
Pentru iPad 2 nu va fi tocmai un competitor dorit de către Apple, deoarece GALAXY Tab 10.1 oferă un ecran puțin mai mare, rezoluție mai mare, procesorul dual-core la 1 GHz și toate astea vin și cu o mică scădere a greutății tabletei. Se mai adaugă și prețul de vânzare identic cu iPad 2 WiFi 16GB, și decizia cumpărătorului devine ceva mai greu de luat. Un alt avantaj în tabăra Android™ este posibilitatea redării de conținut în format Adobe Flash.
Dacă specificația inițială prevedea o grosime de 10.9 mm, la congresul CTIA a fost prezentată o versiune modificată a tabletei GALAXY Tab 10.1 care are doar 8.6 mm grosime. Este posibil ca aceasta versiune revizuită sa fie construită cu un set de cipuri proprii Samsung, în locul Sistemului-într-un-cip nVidia Tegra 2 folosit pe varianta din februarie.
Data anunțată pentru lansarea GALAXY Tab 10.1 este 8 iunie. La începutul verii este preconizată lansarea frățiorului cu ecran mai mic, GALAXY Tab 8.9.
Update: Samsung Galaxy TAB P4 7500, 10.1", cu 16 GB memorie flash, este disponibil in oferta eMAG, in doua variante de culoare.
Modelul Samsung Galaxy TAB P4 7510 10.1", lipsit de conectivitate 3G, are un pret mai mic cu aproximativ 300 lei.
Fundaţia Mozilla a lansat versiunea finală a popularului navigator web gratuit Mozilla Firefox. Această versiune este mai rapidă de până la 6 ori decât versiunile anterioare, datorită modificărilor aduse motorului Javascript.
În lista de capabilităţi nou introduse se enumeră:
App tabs si Panorama, pentru a aduce Web-ul în centrul atenţiei utilizatorului
Content Security Policy şi Do not track, facilităţi care permit utilizatorului să controleze nivelul de protecţie a datelor personale
Firefox Sync, pentru a permite utilizatorilor gestionarea unificată a paginilor favorite, istoricul şi parolele, indiferent de computerul de unde sunt accesate acestea
Suport pentru HTML 5, următorul pas în dezvoltarea web
Mozilla firefox 4 poate fi descărcat de aici pentru sistemele de operare Windows, Mac OS X şi distribuţii Linux.