An english translation of this post can be found here.
Până nu demult preţurile pentru unităţi SSD erau prohibitive, însă incepand cu noiembrie 2010 se inregistrează un o scădere mai accentuată a preţurilor unităţilor SSD, probabil din cauză că Intel va pune pe piaţă la finele lui 2010 - începutul lui 2011 o nouă generaţie SSD.
Există o serie de avantaje pe care unităţile SSD le au faţă de hard disk-urile tradiţionale:
- Sistemul deschide aplicaţiile mai repede, din cauza timpului de acces mult mai mic. Unităţile SSD oferă acces virtual instantaneu la datele de pe el.
- Laptopurile echipate cu SSD au consum de energie mai mic, lucru care duce la creşterea autonomiei între încărcări şi la prelungirea duratei de viaţă a acumulatorilor
- Unităţile SSD sunt mai puţin susceptibile de a se defecta prin şocuri faţă de hard disk-uri. Dacă hard disk-ul unui laptop scăpat de la 1 + 1,5 metri inălţime poate fi afectat serios de şocul impactului, nu acelaşi lucru se poate spune despre unităţile de stocare SSD.
Controllerul SF-1200 oferă rate de transfer la citire de până la 285 MB/sec şi la scriere de până la 275MB/sec. În afara modelului Corsair Force F60 de 60 GB mai sunt şi modele de 120 şi 240GB. Fişa tehnică specifică:
- Rata maximă de transfer la citire secvenţială - 285 MB/sec
- Rata maximă de transfer la scriere secvenţială - 275 MB/sec
- Scriere blocuri de 4 KB aleator - până la 50000 IOPS
- Suport pentru comanda SATA TRIM, necesită suport şi din partea sistemului de operare pentru a funcţiona
- Se include suport adaptor de la 3,5" la 2,5" pentru montare în locaşuri de 3,5", mai puţin modelul F40
- Garanţie trei ani
Instalarea în carcasa Antec Sonata III mi-a ridicat unele probleme, din cauză că adaptorul de la 3,5" la 2,5" inclus în pachet permite montarea suruburilor doar dinspre părţile laterale, iar în carcasele Antec Sonata nu se pot fixa hard disk-urile de 3,5" decât prin înşurubare pe axe perpendiculare pe planul discului. Din această cauză am recurs la asamblarea SSD-ului folosind bandă dublu adezivă, în interiorul unitatăţii de 3,5" frontală a carcasei. Antec şi Corsair lucrează spre resolvarea acestei compatibilităţi: carcasa Antec Sonata Proto este dotată cu un locaş special pentru montarea unui SSD, iar Corsair afirmă că este în cunoştinţă de cauză cu problema privind montarea suruburilor pe axe verticale şi că au fost notificaţi inginerii lor despre această problemă.
SSD Corsair Force F60 - Testul de performanţă
Am testat modelul Corsair F60 pe un PC cu următoarea configuraţie:
- CPU Intel Core 2 Duo E8400 @3 GHz
- Placă de bază Gigabyte EP45-UD3P
- 4 GB RAM DDR2 1066, Corsair XMS2 C5C
- Controller SATA Intel ICH10R, drivere Intel RST (Rapid Storage Technology) versiunea 9.6.0.1014 - 03.03.2010
- Unitate SSD Corsair Force F60, firmware original, ver. 1.1.
Iată mai jos si datele reale privind rata de transfer şi timpul de acces măsurate
Benchmark Corsair F60 / AS SSD
Benchmark Corsair F60 / ATTO Disk Benchmark
Benchmark Corsair F60 / Everest Ultimate 5.50 - Test Linear Read
Benchmark Corsair F60 / Everest Ultimate 5.50 - Test random read
Benchmark Corsair F60 / CrystalDiskMark 3.0
Benchmark 2 x WD Caviar Black 640 GB RAID0 / CrystalDiskMark 3.0
Ponturi pentru optimizarea folosirii unui SSD ca disc de sistem
1. Dezactiveaza hibernarea. Funcţia de hibernare este mai puţin utilă pe sisteme de tip desktop decât pe notebook-uri. Prin această facilitate, sistemul de operare copie continutul memoriei RAM pe hard disk, păstrând pe termen mai lung starea programelor deschise. Însă tot acest conţinut poate ocupa pe hard disk un spaţiu egal cu cantitatea de RAM din sistem.
Paşii pentru dezactivarea hibernării sunt:
- Click pe butonul start, se scrie in câmpul "Search" textul "command"
- Din lista de aplicaţii găsite, se localizează "Command prompt", se face click dreapta, se selectează "Run as administrator"
- În fereastra de linie comandă care apare se scrie 'powercfg -h off', se trimite comanda apăsând tasta ENTER, după care se poate închide aplicaţia.
- Click pe Start, click dreapta pe 'My Computer', selectare 'Properties', selectare tab 'System Protection',
- se selecteaza hard disk-ul SSD, click pe butonul 'Configure', mutare slider până la capătul din stânga.
Update, 29.09.2011: Am refacut testul de citire la aproape un an de utilizare a unui SSD pentru sistemul de operare. Intre timp, configuratia hardware a fost modificata, testul a fost facut cu alt CPU, alta placa de baza, alt controller de hard disk, cu succesorul Everest: Aida64 Extreme Edition, versiunea 1.85. In timpul utilizarii SSD-ului functia TRIM a fost permanent activa, chiar a avut loc si o stergere cu 'Secure Erase' in urma cu cateva luni de aceasta re-testare.
Iata graficul:
Din acest grafic se desprinde urmatoarea concluzie: SSD-urile cu controller SandForce SF 1200 nu au o rata de citire a datelor constanta, aceasta variind in functie de nivelul de compresibilitate a datelor. Zonele din grafic unde rata de citire a fost maxima reprezinta spatiu nefolosit, iar cele unde rata medie de transfer e de aproximativ 220MB/secunda reprezinta portiunile in care sunt amplasate fisiere.
da am dezactivat si eu toate aceste "minuni", la teste are o viteza de te sperii, dar uneori aplicatiile se blocheaza pe fractiuni de secunda, aveti idee de ce?
RăspundețiȘtergere@Anonim: Dezactivarea minununilor are ca scop principal economisirea de spatiu pe SSD plus reducerea uzurii acestuia.
RăspundețiȘtergereProbleme de tip 'blocare de scurta durata' a aplicatiilor nu am avut ocazia sa vad pe PC-ul pe care il folosesc, care si acum incude un Corsair F60, insa am vazut pe un sistem cu chipset AMD si hard disk. Nu am aflat care e cauza, nu am avut timp suficient pentru teste.