În acest an deja am avut deja parte de anunţuri privind introducerea de camere foto compacte avansate, cu obiectiv mai luminos decât generaţiile precedente. Acest tipar s-a regăsit la camerele foto Samsung EX2F şi Panasonic LX7.
Nikon P7700 |
Modelul precedent, Nikon P7100, este una dintre cele mai versatile camere foto compacte, având în dotare un obiectiv cu plaja focală (echivalent 35mm) de 28-200mm, control manual pentru expunere, plus un grad ridicat de ergonomie dat de posibilitatea de a modifica rapid parametrii camerei cu ajutorul multitudinii de roţil şi butoane de control. În afară de asta, ecranul LCD este rabatabil (pe o axă), iar pe cameră se află şi un vizor optic, apreciat de unii utilizatori.
Deşi aceste specificaţii arată bine pe hârtie, viteza de operarea a camerei P7100 la fotografierea în mod rafală este mică, de doar 1,2 cadre/secundă, iar obiectivul are deschiderea maximă de diafragmă relativ mică, motiv pentru care este necesară ridicarea ISO şi implicit apare zgomot pe imagine, în anumite situaţii.
Nikon COOLPIX P7700, anunţat ieri pe situl Nikon USA, rezolvă aceste două probleme, prin utilizarea unui senzor CMOS retroiluminat de 12 megapixeli şi a unui procesor mai rapid, împreună cu un obiectiv mai luminos cu un pas de expunere pe toată plaja focală. Aşadar, avem de a face cu un obiectiv de 28-200mm (echivalent 35), cu diafragma F/2 pe capătul wide şi F/4 pe capătul tele. Această plajă focală este suficientă pentru cele mai multe situaţii, iar diafragma luminoasă permite fotografierea cu ISO scăzut, rezultând imagini mai lipsite de zgomot şi artefacte. Ba chiar se mai adaugă şi un filtru cu densitate neutră, care ajută la folosirea unei deschideri de diafragmă mare, pentru a evita deprecierea calităţii imaginii din cauza difracţiei.
Noul senzor şi noul procesor permit captarea filmelor la rezoluţie full HD, iar camera este prevăzută cu control manual complet şi în timpul filmării, şi cu microfoane stereo integrate.
Nikon P7700 |
Pe partea exterioară, se poate observa că P7700 nu mai păstrează vizorul optic, datorită creşterii dimensiunilor obiectivului, însă ecranul LCD cu 921000 puncte devine mai versatil, fiind rabatabil în toate direcţiile. Noul obiectiv permite ataşarea de filtre cu filet, de diametrul 40.5mm (similar filetului de pe obiectivul standard 10-30mm de pe Nikon 1)
Bliţul integrat este capabil de a comanda de la distanţă alte bliţuri Speedlite, pentru iluminare după necesităţile fotografului.
Cui se adresează această cameră? În special amatorilor care doresc maximum de calitate dintr-o cameră de aceste dimensiuni, dar şi utilizatorilor actuali de aparate foto DSLR Nikon, cu care se pot împărţi unele accesorii (bliț, filtru, modul GPS, etc). Faţă de concurenţă, P7700 oferă cea mai mare plajă focală, rămâne de văzut dacă aceasta vine cu preţul unei reduceri de calitate a imaginii faţă de competitori.
Canon S100 şi Sony RX100 rămân în urmă în ceea ce priveşte numărul de roţi şi butoane de control, însă P7700 nu le poate ajunge pe acestea în ceea ce priveşte simplitatea şi dimensiunile.
Comparat cu camere foto mirrorless, P7700 rămâne în urmă în ceea ce priveşte calitatea imaginii, mai ales dacă este vorba despre fotografii făcute la ISO ridicat, însă costul adiţional pe care introduce un obiectiv suplimentar pentru mirrorless poate pune pe gânduri pe unii amatori, iar majoritatea obiectivelor pentru de pe mirrorless nu au diafragma la fel de luminoasă pe o plajă focală atât de largă.
Nikon listează pentru Nikon P7700 preţul recomandat de 499.95 USD (in SUA), urmează să vedem de curând cu cât se va vinde pe piaţa autohtonă.