Se afișează postările cu eticheta Ultrabook. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Ultrabook. Afișați toate postările

sâmbătă, 9 martie 2013

Samsung NP900X3D - Portabilitate extremă

Ca producător de ultrabook-uri, nu e uşor să ieşi în evidenţă atunci când Intel deja a trasat liniile generale de design, iar Apple domină segmentul de ani buni. Chiar dacă toate ultrabook-urile sunt uşoare şi rapide, echipa de la Samsung a reuşit să creeze un produs distinct, cu un stil aparte: ultrabook-ul NP900X3D

Ultrabook Samsung NP900X3D

La o primă vedere, pare un simplu ultrabook cu ecran de 13 inchi, cu carcasă de aluminiu.  Însă nu este orice fel de carcasă, aceasta este construită dintr-un aliaj cu duritate sporită: duraluminiu, cu finisare ce previne apariţia urmelor de amprente. Ecranul are suprafaţă anti-reflexivă şi poate oferi strălucire de două ori mai mare decât alte ecrane, suficient de ridicată pentru a putea fi vizualizat decent pe plajă într-o zi însorită. Şi încă ceva: luminozitatea ecranului se poate modifica automat, în funcţie de nivelul de iluminare ambientală, fără intervenţia utilizatorului, iar tastele iluminate sunt mai uşor de localizat în întuneric.


Samsung NP900X3D - Specificații și design


Samsung NP900X3D face parte din familia NP900, construită cu procesorul Intel Core™ i5 3317U ce operează la 1,7 GHz (frecvență maximă Turbo: 2,7 GHz), chipsetul Intel HM75 și este echipat cu 4 GB memorie RAM DDR3.
Sistemul grafic este pus în mișcare de circuitul dedicat inclus în procesor: Intel™ HD Graphics 4000, care include facilitatățile Intel QuickSync, ClearVideo HD (accelerație hardware pentru codare/decodare video) și Intel Wireless Display.

joi, 4 octombrie 2012

Sezonul Ultrabook-urilor

Nu ştiu care e motivul: că se apropie sărbătorile, că era vremea să mai scadă preţurile.... însă ştiu cu siguranţă că au început să apară oferte cu preţuri mai accesibile şi pentru ultrabook-uri. Primul retailer care introduce aceste reduceri de preţ pare să fie MediaGalaxy, care tocmai a introdus o promoţie de reduceri pentru Ultrabook-uri de 400 de lei, indiferent de marcă sau echipare.

Am studiat oferta, în care am găsit atât modele pentru oameni cumpătaţi, cât şi pentru cei care vor tot ce e mai bun pe piaţă.

Iată câtea opţiuni pentru cei atenţi la buget: HP ENVY 4 (1010sn), ASUS ZENBOOK PRIME UX32A-R3001V şi SONY VAIO SVT13 (11M1ES.EE9) - toate oferă un balans performanţă / autonomie optim pentru utilizatori mobili, iar sistemul de stocare hibrid combină spaţiul generos de pe hard disk cu viteza excelentă a SSD-ului. Preţul include şi o licenţă Windows 7 Home Premium.

Amatorii de performanţe maxime pot opta pentru ASUS ZENBOOK UX31A-R4003V, echipat exclusiv cu procesor Intel® Core™ i7 şi SSD de 256GB.

Cea mai atractivă ofertă, ca raport preţ/performanţă pare să fie acest model ACER Aspire S3, care foloseşte un procesor quad core Intel® Core™ i5 şi stocare hibridă 500 + 20 GB. MAi jos puteţi vedea o mică prezentare a modelului Aspire S3


miercuri, 29 august 2012

Asus UX31A - Zenbook, cu mai mult stil

La finele lui 2011 Asus a intrat pe segmentul Ultrabook™ cu seria Zenbook. Specialiştii de la Asus reuşiseră să înglobeze într-o carcasă ce nu depăşeşte grosimea de 9 mm o serie de componente performante, incepând de la procesorul Intel Core i5 sau i7 de generaţia a 2-a, continuând cu un acumulator ce permite o autonomie ridicată, 4 GB DDR3 şi nu în ultimul rând SSD de 128 sau 256GB.

Designul Asus Zenbook este probabil unul dintre cele mai atrăgătoare, având carcasă suplă dar şi rezistentă şi suprafeţe de aluminiu şlefuit. Cel mai mult iese în evidenţă înălţimea foarte mică a carcasei, comparabilă cu cea a tabletelor şi telefoanelor subţiri.

Realizarea unei carcase atât de mici nu se poate face fără unele costuri colaterale. Spre exemplu, memoria nu este upgradabilă, deoarece cipurile de memorie sunt lipite direct pe placa de bază. Şi... se mai adaugă încă un mic inconvenient legat de posibilitatea de upgradare a SSD-ului: formatul constructiv este proprietar Asus, fiind dificilă înlocuirea SSD-ului intern cu format mSSD cu altul care nu a fost special construit pentru Zenbook Prime. totuşi, aceste două posibilităţi de upgrade ar putea interesa un segment restrâns, deoarece cei 4GB RAM şi cei 128GB pentru stocare reprezintă mai mult decât suficient din necesarul de putere şi stocare care i se poate pretinde unui sistem ultraportabil, iar eu mă numar printre cei care ar ceda cu bucurie oricînd sute de GB spaţiu de stocare tradiţională pe hard disk, în schimbul unui SSD.


O generaţie nouă Zenbook

În vara lui 2012, Asus a introdus Zenbook Prime, reprezentată de modelele UX21A şi UX31A. Dacă modelele anterioare, UX21E şi UX31E, deja aveau un design de invidiat, Asus a reuşit să aducă unele noutăţi dorite pe Zenbook Prime:
  • Ecran LCD luminat cu led, cu rezoluţie Full HD şi panou tip IPS, cu un contrast mult mai mare decât pe panourile TN. Sunt şi variante de UX31A care folosesc ecran de 1600x900 pixeli, probabil identic cu cel folosit pe generaţia anterioară
  • O nouă generaţie a procesoarelor Intel Core i5 şi i7, realizate în proces tehnologic de 22nm
  • Tastatură iluminată
  • Un port USB 3 suplimentar, nu se mai folosesc porturi USB2.
Trebuie reţinut aspectul că pot exista modele din seria UX21A sau UX31A care să nu acopere toate specificaţiile de mai sus.



Privind dinspre ceea ce poate oferi Zenbook Prime pe parte de putere de calcul şi timp de răspuns la comenzi, diferenţa faţă de generaţia anterioară este minoră, la fel şi când vine vorba despre dimensiuni. Însă ecranul IPS permite vizualizarea imaginilor cu un contrast mult mai ridicat şi cu un unghi de vizibilitate mult mai larg, caracteristici ce sunt foarte iubite de amatorii de multimedia.
Designul poate rivaliza oricând cu Apple Macbook Air, UX31A fiind o alternativă excelentă a acestuia din urmă pentru iubitorii de sisteme de operare Windows.

Recomand amatorilor de ultrabook-uri următoarele variante:

vineri, 24 august 2012

Campania promo Lenovo Ideapad

Îmi place să văd că un set consistent de accesorii este inclus la pachet odată cu achiziţia unui notebook sau ultrabook. De data asta este vorba despre campania organizată de Lenovo pentru promovarea produselor din seria Ideapad, care include modele echipate optim pentru utilizarea în activităţi de divertisment sau  multimedia.

Pentru a participa la această campanie trebuie să înscrieţi pe situl ideapad.ro produsul marca Ideapad pe care l-ati achiziţionat între 13 august şi 13 septembrie, după care veţi primi fără alte costuri un set compus din:
  • Rucsac Lenovo Eternity CB2650 negru pentru notebook 15"
  • Căşti Lenovo P160 roşu
  • Mouse optic Lenovo M3803 roşu
  • Memorie flash USB Lenovo UFD C455 4GB roşu
 Mai jos aveţi o listă de notebook-uri şi ultrabook-uri eligibile:
Regulamentul campaniei poate fi accesat aici. Nu incercati să accesati situl ideeapad.ro, acesta nu există.

marți, 21 august 2012

Sony VAIO T13

Brandul Ultrabook™, introdus de Intel a început să se materializeze încă de anul trecut în ofertele marilor producători de laptopuri. Primele implementări au venit de la Asus, Lenovo, Toshiba, iar de curând a intrat în acest club şi Sony.
Dacă Intel ar fi dorit ca un Ultrabook™ să aibă un design plat, autonomie mare între încărcările acumulatorului, SSD şi un preţ de aproximativ 1000USD, pe piaţa românească sunt puţine modele care să se încadreze sub acest prag, cea mai mare parte dintre acestea fiind ori lipsite de SSD, ori cu preţul ceva mai mare.

Din oferta actuală, iese în evidenţă noul ultrabook Sony T13, care este cel mai aproape de specificaţia Ultrabook din cele mai multe puncte de vedere.
Sony T13 are greutatea de 1,6Kg şi înălţimea de 17.8mm, motiv pentru care nu se poate spune despre el că este cel mai subţire ultrabook, iar pe parte de design nu se poate apropia de Asus Zenbook™, carcasa din aliaj de aluminiu şi magneziu are un design uşor colţuros, care dă însă o impresie de solid, bine construit.

Procesor, memorie
Pe situl Sony din S.U.A. sunt listate variante de echipare incluzând procesor Intel Core de generaţia a 3-a, Core i5-3317U (cu frecvenţa între 1.7 GHz şi 2.6GHz) sau Core i7-3517U (1.9GHz - 3.00GHz), însă pe situri autohtone există şi variante mai ieftine, echipate cu procesor Intel Core de generaţia 2. Memoria minimă este de 4 GB (nedetaşabilă), expandabil până la 8 GB, cu ajutorul unui slot accesibil utilizatorului. Există un slot de memorie DDR3, care pe unele modele este pre-populat cu un modul de 2 sau 4 GB.

Ecranul şi adaptorul grafic
Seria Sony VAIO T13 este echipată cu cipul grafic integrat în procesoarele Intel, HD Graphics 4000. Acesta oferă experienţă fluentă în timpul redării conţinutului 2D sau 3D de complexitate uşoară-medie şi oferă asistenţă hardware pentru decodarea celor mai populare formate video. Evident, jocurile contemporane nu pot rula la un nivel satisfăcător de detalii şi fluenţă, însă nu gamerii sunt audienţa intenţionată pentru această familie de ultrabook-uri.
Panoul LCD luminat cu LED are rezoluţia 1366x768 pixeli, suficienţi pentru a se putea vedea imagini foarte detaliate pe un ecran de 13 inchi.

Stocare
Toate modelele din familia T13 sunt disponibile împreună cu SSD de 32GB MLC, folosit pentru accelerarea accesului la datele de pe hard disk, atât la citirea blocurilor frecvent accesate, cât şi la scrieri. Din acest motiv, utilizatorul este scutit de experienţa aşteptărilor îndelungate în care se încarcă programele, având acces mult mai rapid la date decât pe un hard disk tradiţional. Tot cu ajutorul venit din partea tehnologiei Intel Smart Response Technology, sistemul poate reveni foarte rapid din stand by.
Unele variante de echipare folosesc SSD în loc de hard disk, fiind mai rapide, dar şi mai scumpe.

Conectivitate, multimedia
Pe părţile laterale se află conexiunile tradiţionale: VGA, HDMI, gigabit ethernet, cititor de carduri SD şi Memory Stick PRO Duo, audio (în partea dreaptă), respectiv conectorul de alimentare, un port USB 2 şi un port USB 3 pe partea stângă. La acestea se mai adaugă şi conectivitatea wireless 802.11 B/G/N şi Bluetooth™ v. 4. Pe partea superioară a ecranului se află o cameră web, cu rezoluţia de 1.3megapixeli, suficient pentru chat video.
Portul USB 3 permite alimentarea cu energie a unor periferice (telefon, GPS, etc), chiar dacă sistemul se află în stand-by sau este oprit.

Bateria
Este construită cu tehnologia Litiu-Polimer, având o capacitate de 4050mAh. Astfel, autonomia între încărcări poate ajunge până la 7 ore, însă dacă pe sistem se înlocuieşte hard disk-ul cu un SSD, autonomia se poate extinde până la nouă ore.

Software inclus
Ofertele tipice Sony VAIO T13 includ sistemul de operare Windows 7 Home Premium, însoţit de o suită oferită de Sony, incluzând: VAIO Gate, PlayMemories Home, Media Gallery, VAIO Care, VAIO Transfer Support, VAIO Update, VAIO Smart network, Remote Keyboard, Remote Play with PlayStation® 3.
Unii utilizatori probabil că vor găsi utile aceste aplicaţii, alţii vor dori să dezinstaleze o parte din ele pentru a nu mai consuma din resursele de sistem.


Performanţa unui asemenea ultrabook este suficientă pentru majoritatea activităţilor simple, precum navigarea web, editare documente, permiţând efectuarea rapidă şi a unor activităţi mai complexe, precum editarea de fotografii sau video. Greutatea scăzută uşurează bagajele celor aflaţi mai des în călătorii, iar construcţia solidă oferă încredere.
Pentru anumite activităţi este necesară unitatea optică externă, iar pentru altele poate fi necesară utilizarea unui monitor separat, cu ajutorul portului VGA sau HDMI.

În concluzie, Sony VAIO T13 este cel mai bine potrivit utilizatorilor interesaţi de portabilitate şi autonomie, având disponibilă o performanţă excelentă a procesorului şi rapiditatea dată de SSD. Utilizarea Intel Smart Response permite un balans rezonabil între preţul şi performanţa mare ale SSD-ului, având o capacitate de stocare mărită, dată de hard disk. La ora actuală, Sony VAIO T13, model SVT1311M1ES, echipat cu Intel® Core  TM   i3-2367M 1.40GHz, 4GB RAM, 320GB HDD + 32GB SSD Hybrid, împreună cu sistemul de operare Microsoft Windows 7 Home Premium constituie una dintre ofertele actuale cele mai atrăgătoare.

duminică, 19 august 2012

Acer Aspire S5


Este noul Ultrabook™ de la Asus. Acesta are o înălțime de doar 11mm, multumita unui panou retractabil (Magic flip), pe care sunt amplasate conexiunile.
Portabilitatea este excelenta, datorita greutății de doar 1,2 Kg, iar durata autonomiei între încărcari poate ajunge pana la 80 de zile, desi e greu de crezut ca un asemenea Ultrabook™ ar putea sta nefolosit atâta vreme.

duminică, 13 mai 2012

Asus Zenbook UX32VD

Iată că pentru Asus a sosit vremea lansării unei noi generații de Ultrabook™-uri, cu imbunătățiri semnificative:
  • utilizarea unui ecran de 13" cu rezolutie FullHD si tehnologie IPS, care ofera contrast și unghiuri de vizibilitate sensibil îmbunătațite față de ecranele clasice cu tehnologie TN;
  • stocare hibridă: 500GB hard disk, accelerat de 24GB cache SSD. Generația anterioară folosea un singur tip de stocare: SSD sau hard disk;
  • procesor Intel Ivy Bridge i3-3217U, i5-3317U sau i7-3517U;
  • procesor grafic nVidia GeForce GT620M cu 1 GB memorie dedicată și tehnologia nVidia Optimus;
Din echiparea Asus Zenbook™ UX32VD nu lipsesc porturile USB3 și iesirea HDMI pentru ecran/TV

Chiar dacă nu excelează la performanta grafică în jocuri, Asus Zenbook™ UX32VD compensează prin contrastul imaginii si rapiditatea oferită de cache-ul SSD. Utilizarea unui sistem de stocare hibrid permite păstrarea performanței ridicate pentru aplicațiile frecvent folosite, profitând de spațiul generos oferit de hard disk.
Aceste caracteristici îl recomandă celor care pun accent pe portabilitate, performanță, multimedia și calitatea imaginii, păstrând un preț rezonabil.

Oferta Ultrabook Asus Zenbook se găsește aici.

joi, 29 septembrie 2011

Ultrabook - Redefinirea Ultra Portabilului

Ultrabook™ este numele unei noi familii de notebook-uri de clasa ultra portabil, ce se caracterizeaza prin dimensiuni reduse, greutate si grosime mici, cu autonomie de functionare intre incarcari ridicata de la cinci pana la peste 8 ore. Alte elemente specifice: lipsa unei unitati optice integrate, utilizarea de memorie SSD, a unui procesor Intel CULV Core™ de generatia a doua, utilizarea exclusiv a cipului grafic integrat, folosirea unei carcase de aluminiu. Din caracteristicile prezentate mai sus, la care adaugam ca Ultrabook™ este o marca detinuta de Intel® reiese ca termenul Ultrabook™ nu va putea fi intalnit pe unitati cu caracteristici asemanatoare, dar avand procesoare AMD, de exemplu.
Pretul tinta al ultrabook-urilor este in zona 1000 USD, ramane de vazut daca producatorii si comerciantii vor reusi sa se incadreze.

Pana in prezent, lista modelelor Ultrabook existente este destul de scurta: Apple Macbook Air (model 2011), modelele UX21 si UX31 de la Asus si Acer Aspire 3951.
Toshiba si Lenovo au anuntat producerea unor modele in acest an: Portege 830 si Portege 835 (Toshiba), respectiv Ideapad U300s (Lenovo).


Ultrabook Asus UX21

Incepand cu noimebrie 2011 va putea fi achizitionat si modelul de la Lenovo, Ideapad U300s:

Super ofertă la eMag!

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...