Se afișează postările cu eticheta USB3. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta USB3. Afișați toate postările

vineri, 28 iunie 2013

Thermaltake ExtremeSpeed 3.0

Atunci cand PC-ul din dotare are placă de bază cu controller USB 3.0, cu conexiuni doar în spatele PC-ului, apare o mică problemă: accesul la porturile USB 3.0, care au cea mai ridicată rată de transfer, devine incomod. Și dacă, din când în când, la PC mai trebuie conectat un hard disk SATA de 2,5" (dimensiunea standard a celor montate în laptopuri), una dintre cele mai elegante soluții este folosirea unui rack pentru hard disk: Thermaltake ExtremeSpeed 3.0.

Thermaltake ExtremeSpeed 3.0

Această cutiuță de mărime standard 3,5 inci, atunci când este montată pe partea frontală a unui PC, simplifică accesul la două porturi USB 3.0 SuperSpeed și poate găzdui un hard disk SATA de 2,5". Personal găsesc ambele funcții utile celor care folosesc în mod frecvent hard disk-uri externe sau cititoare de carduri de mare viteză (ca acesta, de exemplu).

marți, 7 mai 2013

PQI Air Bank - Memorie portabilă cu conexiune WiFi

Dacă vi se pare incomod să depindeți de un cablu, sau să plimbați cardurile de memorie de la PC la tabletă și smartphone ori de câte ori aveți nevoie să transferați un film ori câteva fotografii sau documente, cu ajutorul PQI Air Bank puteți scăpa de deranj.

PQI Air Bank A300V este un dispozitiv de memorie portabil, care poate fi conectat cu PC-ul, tableta, smartphone-ul și cu televizorul prin WiFi sau cablu USB3. Bonus: permite partajarea unei conexiuni internet pentru dispozitivele WiFi locale.

PQI Air Bank
Așa arată A300V: are înfățișarea unui hard disk portabil tradițional, cu o cutie ușor mărită, pentru a face loc numărului mare de conexiuni și butoane, dar și pentru a permite construirea unei carcase cu un grad mai ridicat de protecție.

luni, 22 aprilie 2013

Acer T2 Multi-touch - monitorul tactil pentru Windows 8

Microsoft a lansat de puţin timp Windows 8, sistemul de operare pentru PC-uri şi dispozitive mobile, care a adus o schimbare majoră în interfaţa cu utilizatorul: ecranul Start. Nici măcar atunci când am aflat despre ecranele tactile de pe notebook-uri precum Acer Aspire V5 sau V7 nu am fost atras de această nouă interfaţă, însă este posibil ca utilizarea unui asemenea ecran de start să fie mult mai interesantă atunci când este folosită în combinaţie cu un ecran tactil.

Acer T2 este unul dintre monitoarele care ar putea să mă facă să-mi schimb părerea, pentru că în afara ecranului cu panou IPS sau VA cu contrast ridicat şi unghi foarte larg de vizionare oferă alte caracteristici foarte utile:
  • Poate fi conectat la PC, consolă de jocuri sau tabletă prin porturile VGA, DVI sau HDMI 
  • Timpul de răspuns este de 5 milisecunde, util în jocuri
  • Include hub USB versiunea 3, pentru conectivitate de mare viteză
  • Porturile USB permit alimentarea unor dispozitive mobile când monitorul este în standby.
Designul acestuia este foarte modern, cu ecran de sticlă pe toată suprafaţa, fără ramă fizică, iar standul acestuia permite aplecarea ecranului cu până la 60 de grade faţă de axa verticală, pentru a oferi un mai bun control tactil şi reducerea oboselii datorată mişcării braţului.
Cu un asemenea monitor devine foarte simplu să măreşti sau să micşorezi diverse elemente de pe ecran, sau să controlezi până la 10 puncte simultan.
Iată o mică prezentare a acestui monitor şi felul în care se poate interacţiona cu PC-ul cu prin intermediul acestuia:




Monitorul Acer T2 este construit în variante cu diagonala de 23 inci sau 27 inci, cu rezoluţie full HD 1920x1080 pixeli. Preţul pe piaţa americană este de 549 USD pentru modelul Acer T232HL, respectiv 667 USD pentru modelul de 27 inci, Acer T272HL.

joi, 28 iunie 2012

Toshiba Satellite L755

Cine este în căutarea unui laptop cu performanţe decente şi preţ accesibil poate deveni interesat şi de laptopul Toshiba Satellite L755. Acesta este orientat pe domeniul multimedia, fiind echipat cu cititor de carduri, cameră web, port USB3 SuperSpeed și hard disk încăpător..Pentru un laptop cu un preţ atât de accesibil, Satellite L755 oferă un design plăcut, şi suprafeţe lucioase, inclusiv tastatura şi ecranul. Mai jos voi vorbi despre modelul Satellite L755-1N6, care are următoarele
Toshiba Satellite L755

Caracteristici principale

  • procesor Intel Core i3™ 2350M la 2.3GHz, care are 2 core-uri și hyper-threading, apărând în sistem ca un CPU cu 4 procesoare virtuale. Acest procesor are activată extensia VT-x și setul de instrucțiuni AVX (Utile pentru rularea VirtualBox/VMWare Workstation sau Windows XP Mode, respectiv performanațe multimedia îmbunătățite), iar în modul economic rulează la 800 MHz.
  • 4 GB memorie DDR3 1333 CL9, într-un singur modul, operează în mod 'single-channel'. Un al doilea slot permite upgradarea ușoară a memoriei.
  • ecran HD cu tehnologie TruBrite de 15", iluminat cu LED. Rezoluția nativă este 1366x768 pixeli, iar iluminarea cu LED oferă o strălucire puternică și consum de energie redus față de ecranele luminate cu tehnologia CCFL. 
  • procesorul grafic nVidia GT520M (GF119), cu 1 GB memorie video. Driverul pentru Windows oferă capabilități CUDA, OpenCL,  PhysX si DirectCompute 5. Unele aplicații multimedia recente folosesc OpenCL sau CUDA: CyberLink PowerDirector, Sony Vegas, unele plugin-uri pentru Photoshop, etc.
  • Hard disk de 640GB la 5400 rotații/minut, produs de Toshiba, modelul MK6475GSX
  • unitate optică inscriptoare DVD, TSSTCorp CDDVDW SN-208AB. Aceasta poate citi și scrie CD-uri si DVD-uri.
  • cameră web integrată, de 1,3 megapixeli
  • difuzoare stereo Onkyo
  • 2 porturi USB2 și un port USB3, cu tehnologia Sleep-n-Charge, care permite încărcarea dispozitivelor mobile (Telefon, tabletă, etc) de la bateria laptopului, chiar dacă acesta este oprit.
  • Conexiune de rețea fast ethernet (100 Mbps) cu chipset AR8152/8158, adaptor wireless 802.11b/g/n cu chipset AR9285 și adaptor bluetooth, toate marca Atheros. Am putut folosi adaptorul wireless la o viteză maximă de 150Mbps (cipul nu poate folosi decât un singur flux spațial, pe banda 2,4 GHz), iar în cel mai îndepartat de router punct din apartament indicatorul de semnal arăta 3 linii din 5, fără nici un fel de probleme de stabilitate. Routerul wireless cu care am făcut legătura este Linksys WRT320N.
  • ieșire pentru monitor VGA, ieșire HDMI, ieșire audio stereo, intrare pentru microfon, cititor de carduri SD/MMC/Memory Stick.
Construcţia laptopului Toshiba L755 este surprinzător de solidă, carcasa este foarte bine asamblată și rigidă, fără flexări. Ecranul nu este echipat cu cârlige de fixare în poziția închis, menținerea în poziție se datorează fricțiunii dintre ecran și corpul laptopului. Ecranul poate flexa ușor dacă laptopul este apucat în poziția închis, din acest motiv recomand prinderea din zona colțurilor, care sunt un pic mai rigide.
Unitatea DVD-ROM este fixată solid și culisează fără pendulări care să atragă atenția.

marți, 11 mai 2010

Hard disk-uri externe USB3

Despre USB3 s-a tot vorbit recent, însă doar ca tehnologie implementată în plăcile de bază. Ce avantaje ofera? În specificaţiile tehnice se vorbeşte despre mărirea vitezei de transfer de 10 ori, ceea ce nu poate fi decât benefic. De la finele anului 2009 - începutul anului 2010 au fost puse pe piaţă circuitele necesare, respectiv plăci de bază care pot folosi acest nou standard. Acum a venit şi vremea să vedem dispozitive care pot beneficia de avantajele noii tehnologii, mai exact hard disk-uri. Dacă ratele maximale de transfer ale unui hard disk conectat prin interfaţă USB2 nu depăşesc 30 MB/s, nu la fel stau lucrurile şi pe interfaţa USB3. Noile hard disk-uri A-Data disponibile la eMAG sunt capabile de a transfera datele de trei ori mai rapid (aproximativ 90 MB/sec.), factorul limitator fiind de data aceasta platanele hard disk-ului şi nu interfaţa spre PC.
Evident, pentru a putea beneficia de performanţa maximă, aveţi nevoie ca echipamentul cu care faceţi conexiunea să fie compatibil USB3, altfel nu se poate observa diferenţa. Pentru a face un PC produs inainte de finele anului trecut compatibil USB3, aveţi posibilitatea de a îi adăuga un adaptor PCI (express) USB3 sau să upgradaţi placa de bază din PC.

Super ofertă la eMag!

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...