Cine a deținut, sau măcar a utilizat pentru suficient timp, o cameră foto Panasonic din seriile de top, știe la ce să se aștepte din partea acesteia: stabilizator optic excepțional și operare rapidă și facilă, care permite fotografului o libertate de expresie mult mai mare decât poate obține cu compactele obișnuite.
Astăzi, Panasonic a anunțat introducerea unui nou model din clasa "compactă premium"
Aparatul foto compact avansat - Panasonic LX7
|
Panasonic LX7 |
Este succesorul modelului
LX5, o cameră foto căreia greu i se poate reproșa ceva. Evident, LX5 nu a avut cum să concureze de la egal la egal cu camerele foto DSLR, însă există multe camere foto DSLR care nu au implementate funcții prezente pe LX5.
Obiectivul din Panasonic LX7 are plaja focală 24-90mm (echivalent în format 35mm, zoom 3.8x), mai luminos cu o treaptă de expunere față de LX5. Deschiderea maximă de diafragma este
F/1.4 pe capătul wide și F/2.3 pe capătul tele, cea mai mare deschidere pe capătul tele din segment. Blurarea imaginii pe capătul tele este mai amplă decît pe Panasonic LX5, însă similară cu cea produsă de
Sony RX100, aceasta din urmă nu poate materializa pe capătul tele avantajul dat de dimensiunea considerabil mai mare a senzorului, din cauză că deschiderea de diafragmă pe capătul tele este de doar F/4.9.
Senzorul păstrează rezoluția de 10.1 megapixeli însă are diagonala de 1/1.7", un pic mai mică decât cel din Panasonic LX5, Canon S100 sau
Samsung EX2F. Tehnologia folosită este MOS, în trend cu majoritatea producătorilor, care permite, și cu ajutorul procesorului Venus Engine VII FHD, obținerea unei sensibilități ISO de până la 6400 în mod standard, respectiv 12800 în mod extins.
Panasonic afirmă că noul senzor are un avantaj de 1,5 dB în ceea ce privește nivelul de zgomot pe imagine, comparat cu predecesoarea LX5. Totuși, un obiectiv atât de luminos rareori va avea nevoie de ISO mai ridicat de 400, probabil doar în scene tip sport în condiții de iluminare scăzută.
Panasonic LX7 permite filmarea în rezoluție Full HD cu sunet stereo, în format AVCHD sau MP4. Se satisfac astfel cerințele utilizatorilor care nu mai acceptă decât formatul Full HD.
La lista de moutăti se mai adaugă filtrul de densitate neutră integrat si posibilitatea de a controla deschiderea diafragmei cu un inel de pe obiectiv. Astfel, LX7 permite utilizatorului fotografierea în condiții speciale (ex: cascade) fără a fi nevoie de adăugarea de filtre sau adaptoare externe.