Se afișează postările cu eticheta Camere foto compacte. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Camere foto compacte. Afișați toate postările

marți, 9 octombrie 2012

Camerele foto compacte Nikon S

Când cauţi o cameră foto compactă şi vrei să vezi ce specificaţii are pe situl Nikon, seria Style pur şi simplu arată ameţitor. Sunt atâtea modele, încât cel mai facil citeriu de departajare între ele rămâne preţul.
Am avut un pic de răbdare să le analizez specificaţiile şi am să prezint aici părţile comune şi elementele care le diferenţiază.

Nikon COOLPIX S9300
Caracteristicile comune ale familiei COOLPIX S (Style) de la Nikon sunt:
  • design plat, uşor de băgat în buzunar
  • obiectiv cu deschidere maximă de diafragmă tipică f/3.2
  • bliţ care poate acoperi o distanţă tipică de 4.5m (unghi larg) sau până la 2.2-2.5 metri atunci se fotografiază cu distanţe focale mari.
  • zoom maxim într-o plajă rezonabilă, minim 4x şi maxim 18x
  • procesor de imagine Expeed C2
  • senzor de 1/2.3"pe majoritatea modelelor, cu tehnologie CMOS sau CCD. Variantele cu senzor CCD au rezoluţia video limitată la 720p.
  • plajă valori ISO între 125-3200 (80-3200 pentru modelele cu senzor CCD), însă pe mod auto este de obicei limitată superior la maxim 1600 sau 800.
  • temperatura de utilizare între 0 şi 40 grade Celsius
  • autonomia medie între încărcările acumulatorului de aproximativ 200 - 220 cadre. Datorită dimensiunilor mici, acumulatorii sunt de format proprietar.
  • indicatorul de orizont virtual si modulul GPS sau WiFi sunt o raritate, însă aproximativ jumătate din modelele din serie sunt compatibile EyeFi.

duminică, 16 septembrie 2012

Nikon L610

Important: Acest produs face parte din oferta Black Friday 2012, detalii aici, aici, aici si aici.

In 9 august a fost anunțat pe situl Nikon USA modelul COOLPIX L610, o cameră foto compactă ale cărei elemente cheie sunt accesibilitatea, simplitatea în utilizare și portabilitatea.

Nikon COOLPIX este echipată cu senzor de 16 megapixeli cu retroiluminare, procesorul de imagine Expeed C2 (apropiat celui întâlnit pe Nikon D3100), obiectiv cu zoom 14x și mod de lucru 'Auto Easy' pentru utilizatorii începători.
Acumulatorii de pe cameră sunt de format clasic AA, oferind posibilitatea schimbării cu baterii standard sau o altă pereche de acumulatori atunci când nu este timp pentru âncărcarea acestora.
Obiectivul oferă o plajă focală echivalent 35mm de 25-350mm, suficientă atât pentru cadre largi, cât și pentru a captura subiecte de la distanțe mari. În mod macro se pot fotografia subiecte aflate chiar și la 1 cm distanță de obiectiv. Acest obiectiv oferă stabilizare optică, folosind tehnologia Nikon VR.


joi, 23 august 2012

Nikon Coolpix P7700, mai luminos şi mai versatil

În acest an deja am avut deja parte de anunţuri privind introducerea de camere foto compacte avansate, cu obiectiv mai luminos decât generaţiile precedente. Acest tipar s-a regăsit la camerele foto Samsung EX2F şi Panasonic LX7.
Nikon P7700
Modelul precedent, Nikon P7100, este una dintre cele mai versatile camere foto compacte, având în dotare un obiectiv cu plaja focală (echivalent 35mm) de 28-200mm, control manual pentru expunere, plus un grad ridicat de ergonomie dat de posibilitatea de a modifica rapid parametrii camerei cu ajutorul multitudinii de roţil şi butoane de control. În afară de asta, ecranul LCD este rabatabil (pe o axă), iar pe cameră se află şi un vizor optic, apreciat de unii utilizatori.
Deşi aceste specificaţii arată bine pe hârtie, viteza de operarea a camerei P7100 la fotografierea în mod rafală este mică, de doar 1,2 cadre/secundă, iar obiectivul are deschiderea maximă de diafragmă relativ mică, motiv pentru care este necesară ridicarea ISO şi implicit apare zgomot pe imagine, în anumite situaţii.

Nikon COOLPIX P7700, anunţat ieri pe situl Nikon USA, rezolvă aceste două probleme, prin utilizarea unui senzor CMOS retroiluminat de 12 megapixeli şi a unui procesor mai rapid, împreună cu un obiectiv mai luminos cu un pas de expunere pe toată plaja focală. Aşadar, avem de a face cu un obiectiv de 28-200mm (echivalent 35), cu diafragma F/2 pe capătul wide şi F/4 pe capătul tele. Această plajă focală este suficientă pentru cele mai multe situaţii, iar diafragma luminoasă permite fotografierea cu ISO scăzut, rezultând imagini mai lipsite de zgomot şi artefacte. Ba chiar se mai adaugă şi un filtru cu densitate neutră, care ajută la folosirea unei deschideri de diafragmă mare, pentru a evita deprecierea calităţii imaginii din cauza difracţiei.
Noul senzor şi noul procesor permit captarea filmelor la rezoluţie full HD, iar camera este prevăzută cu control manual complet şi în timpul filmării, şi cu microfoane stereo integrate.

Nikon P7700
Pe partea exterioară, se poate observa că P7700 nu mai păstrează vizorul optic, datorită creşterii dimensiunilor obiectivului, însă ecranul LCD cu 921000 puncte devine mai versatil, fiind rabatabil în toate direcţiile. Noul obiectiv permite ataşarea de filtre cu filet, de diametrul 40.5mm (similar filetului de pe obiectivul standard 10-30mm de pe Nikon 1)
Bliţul integrat este capabil de a comanda de la distanţă alte bliţuri Speedlite, pentru iluminare după necesităţile fotografului.


Cui se adresează această cameră? În special amatorilor care doresc maximum de calitate dintr-o cameră de aceste dimensiuni, dar şi utilizatorilor actuali de aparate foto DSLR Nikon, cu care se pot împărţi unele accesorii (bliț, filtru, modul GPS, etc). Faţă de concurenţă, P7700 oferă cea mai mare plajă focală, rămâne de văzut dacă aceasta vine cu preţul unei reduceri de calitate a imaginii faţă de competitori.
Canon S100 şi Sony RX100 rămân în urmă în ceea ce priveşte numărul de roţi şi butoane de control, însă P7700 nu le poate ajunge pe acestea în ceea ce priveşte simplitatea şi dimensiunile.
Comparat cu camere foto mirrorless, P7700 rămâne în urmă în ceea ce priveşte calitatea imaginii, mai ales dacă este vorba despre fotografii făcute la ISO ridicat, însă costul adiţional pe care introduce un obiectiv suplimentar pentru mirrorless poate pune pe gânduri pe unii amatori, iar majoritatea obiectivelor pentru de pe mirrorless nu au diafragma la fel de luminoasă pe o plajă focală atât de largă.

Nikon listează pentru Nikon P7700 preţul recomandat de 499.95 USD (in SUA), urmează să vedem de curând cu cât se va vinde pe piaţa autohtonă.

miercuri, 22 august 2012

Nikon Coolpix S800c: Prima cameră foto compactă cu Android

Android, sistemul de operare creat de Google pe baza kernel-ului Linux, a fost până în prezent marea durere de cap a unor producători de telefoane mobile. Nokia nu a dus-o tocmai bine de când Google a intrat pe piaţă cu Google Nexus One, iar acolo unde Google şi-a făcut loc, alţii, incluzând Microsoft şi Apple au fost nevoiţi să accepte că pe piaţa smartphone Android joacă un rol din ce în ce mai important.

În timp ce Android devenea din ce în ce mai matur, unii ingineri i-au găsit aplicare şi pe camerele foto. Tehnic vorbind, diferenţa între o cameră foto compactă şi un smartphone constă în capabilităţile diferite ale obiectivului, meniului orientat strict pe fotografiere, respectiv lipsa modulului SIM şi, cu unele exceptii, conectivitatea WiFi.

De astăzi, Nikon introduce utilizatorilor un nou dispozitiv, camera foto compacta COOLPIX S800c, care oferă camerelor foto unele facilităţi prezente pe smartphone-uri, folosind un obiectiv cu zoom 10x şi senzor de cameră foto compactă.

Partea frontală arată exact cum s-ar aştepta oricine de la o compacta, în timp ce partea din spate arată exact ca partea frontală a unui smartphone: cu 3 butoane şi un ecran mare. Ba chiar şi iconiţele Android (ver. 2.3, Gingerbread) sunt prezente, plus conectivitatea WiFi şi modulul GPS. Practic, diferenţa între un smartphone tipic şi S800c este lipsa SIM-ului şi a capablităţilor asociate (convorbiri, trimitere/recepţie SMS)
Pe parte de aparat foto, majoritatea interacţiunilor se face prin intermediul ecranului tactil.

Evident, pe un asemenea dispozitiv se pot instala aplicatii din Google Play prin intermediul conexiunii wireless, se poate instala Facebook, se poate citi mailul, s.a.m.d., cu alte cuvinte avem de-a face cu un dispozitiv 'smart' echipat cu obiectiv, senzor şi zoom mai mari decât cel de pe telefon, pe care se pot instala aplicaţii de navigaţie auto, se pot citi documente PDF, doc, se pot instala jocuri, care însă nu consumă minute şi nu necesită abonament la operatorii de telefonie mobilă.
În afară de posibilitatea de a instala diverse aplicaţii standard, unii utilizatori ar putea încerca să facă hack-uri ceva mai complexe, de tip 'root'.

Rămâne de văzut câţi utilizatori va atrage acest nou tip de cameră, dat fiind faptul că preţul (recomandat) de 395USD în S.U.A. nu e tocmai mic.

Sursa: http://www.nikonusa.com/Nikon-Products/Product/Compact-Digital-Cameras/26356/COOLPIX-S800c.html.

sâmbătă, 16 iunie 2012

La ce este bun un stabilizator optic

Oferta actuală de camere foto compacte este atât de vastă, încât este extrem de dificilă luarea unei decizii când vine vorba de achiziţionarea unei camere foto compacte ieftine.
Tipic, aceste camere sunt echipate cu senzori de 1/2.3" şi obiective cu zoom relativ mic. Stabilizarea optică este o caracteristică prezentă doar pe modelele un pic mai scumpe din gamă. Lipsa stabilizării optice se poate observa în nivelul de claritate al imaginii capturate în condiţii de iluminare slabă, precum fotografierea la interior. În aceste cazuri, camera este nevoită să folosească un timp de expunere mai lung, iar efectul mişcării mâinii este mai vizibil, după cum se poate vedea în fotografiile care urmează.

Canon PowerShot A470 este o cameră foto ieftină din 2008, echipată cu senzor CCD de 1/2.5" şi 7.1 megapixeli, obiectiv cu zoom 3.4x (deschidere F/3.0 la capătul wide) şi procesorul Digic III. Ecranul LCD este destul de mare, de 2.5". Preţul acestei camere era situat în jurul a 250 RON.

Panasonic LZ1 este un model produs cu 3 ani înaintea lui Powershot A470, are senzor CCD de 1/2.5" şi 4 megapixeli, obiectiv cu zoom optic 6x dar cu deschidere ceva mai mare (F/2.8 la capătul wide). Ecranul LCD este de doar 2", însă pe cameră sunt prezente o serie de funcţii mai rar întâlnite: posibilitatea de a seta sursa de lumină (balanţa de alb), posibilitate de fotografiere în mod 'bracketing' (captură succesivă de 3-5 cadre cu diafragma setată la valori diferite, util pentru HDR). Bomboana de pe tort o constituie prezenţa stabilizatorului optic, denumit de Panasonic "Mega O.I.S.". O asemenea cameră avea în 2005 preţul de aproximativ 600 RON.

Acum vă invit să faceţi personal evaluarea importanţei numărului de megapixeli şi a utilităţii stabilizatorului optic. Imaginile de mai jos au fost capturate cu cele două camere menţionate.

Capturat indoor cu Canon PowerShot A470
Capturat indoor cu Panasonic LZ1

miercuri, 6 iunie 2012

Sony DSC-RX100

Sony ne-a obisnuit cu camere foto rapide, simple de utilizat. Acest lucru este valabil si pentru seria NEX, cat si pentru familia SLT.
Astazi a aparut si anuntul oficial privind lansarea unei camere foto compacte, de dimensiuni foarte mici, insa echipata cu un senzor de o marime impresionanta pentru o camera foto compacta: modelul DSC RX-100.

Sony DSC-RX100
Este vorba despre o camera cu o infatisare care seamana foarte mult cu o compacta de buzunar, insa care ofera performante superioare si atractivitate crescuta, din mai multe motive:
  • senzorul CMOS cu retroiluminare are diagonala de 1" (format CX, similar cu cel de pe seria Nikon 1), rezultand o suprafata de patru ori mai mare decat a camerelor compacte point and shoot obisnuite. Din acest motiv, nivelul de detaliu capturat creste pe masura. Sensibilitatea ISO a acestuia se poate ridica pana la ISO 25600 folosind si o tehnica de reducere a zgomotului prin capturi de cadre succesive. Marimea senzorului permite fotografierea cu background blurat. Rezolutia senzorului este de 20 megapixeli.
  • obiectivul zoom Carl Zeiss® Vario-Sonnar T*, cu o diafragma cu 7 lamele si o deschidere maxima de F/1.8 poate capta o cantitate marita de lumina, contribuind la ridicarea nivelului de detaliu din fotografii. Zoom-ul obiectivului este 3,6x, acoperind o plaja focala echivalenta cu 28-100mm in format full-frame.
  • Procesorul BIONZ® este capabil de capturi de pana la 10 cadre pe secunda la rezolutie maxima si poate focaliza prin metoda detectiei contrastului in 0.13 secunde
  • Dimensiunile redus, care permit transportarea ei in buzunar.
  • Simplitatea in folosire
Camera mosteneste o serie larga de caracteristici din meniurile camerelor SLR/SLT de la Sony, permitand control manual al parametrilor de fotografiere, adaugarea de efecte pe imagine, crearea de panorame cu camera in mana (fara trepied), functie HDR, stabilizarea optica SteadyShot.

Corpul camerei este realizat din aluminiu, avand dimensiuni apropiate de compacta de top Canon S100. Entuziastii vor aprecia capabilitatea camerei de a salva imaginile in format RAW, posibilitatea de a seta manual balansul de alb, posibilitatea de a seta saturatia, contrastul si sharpness-ul imaginii. Se mai adauga si posibilitatea de focalizare manuala, ecranul LCD articulat cu 1.228.800 puncte.

Inregistrarile video se fac in format compresat MPEG4, cu sunet stereo, la rezolutii de pana la 1080p/60 cadre/secunda (28.8Mbps).

Ce nu a adaugat Sony in DSC-RX100: GPS, ecran tactil, vizor (optic sau electronic), suport blitz.

Aceasta camera pare sa rezolve cele mai frecvente probleme reclamate de utilizatorii de compacte: imagini miscate sau neclare. Obiectivul are o deschidere relativa mare, care permite fotografierea indoor sau seara/noaptea chiar si fara asistenta blitzului incorporat.
Marimea senzorului ajuta la captarea cu un nivel ridicat al detaliilor si cu o acuratete mult mai buna a culorilor. Dimensiunile mici sunt un argument de important pentru cei care doresc o camera suficient de mica astfel incat sa le incapa in buzunar, in acelasi timp

marți, 5 iunie 2012

Nikon L310

Începând din martie, lista camerelor foto compacte super-zoom produse de Nikon include şi modelul L310. Acest model acoperă nevoile esenţiale ale fotografului amator, având în dotare:
  • obiectiv cu zoom generos, de 21x, care acoperă o plajă focală de la 25 până la 525mm (echivalent full-frame)
  • senzor CCD de 14 megapixeli, stabilizat, cu plajă de sensibilitate până la ISO 1600 în mod standard, sau ISO 6400, cu rezoluţie redusă.
  • ecran LCD cu diagonala de 3 inchi (7,5 cm)
  • filmare HD, cu compresie în formate h264/AAC
Nikon L310
Nikon L310 foloseşte două sisteme de stabilizare a imaginii: pentru fotografii se utilizează deplasarea senzorului iar pentru filmare se foloseşte stabilizarea electronică.

Camera este echipată cu butoane pentru acces rapid la funcţia de filmare şi de alegere a scenei, plus corecţia expunerii, temporizarea declanşării şi controlul focalizării (macro/tele). Calculul expunerii este făcut în mod automat de către cameră, sau în funcţie de tipul de scenă ales de utilizator.

Un alt element important este tipul acumulatorilor. Nikon L310 foloseşte acumulatori de mărime standard R6/AA alcaline, NiMH sau litiu. Un set de acumulatori de 2300mAh Nikon EN-MH2 permite o autonomie de până la 690 cadre, conform măsuratorilor efectuate după standardul CIPA.
EDIT - Recomand utilizarea unor acumulatori cu rată de descărcare scăzută, mai multe detalii aici.


Avantajele si dezavantajele camerei compacte Nikon L310

+ se pot folosi baterii sau acumulatori format R6/AA
+ zoom-ul generos acoperă cerinţele multor posibili cumpărători
+ stabilizatorul imagine ajută la obţinerea unor cadre mai clare
+ senzorul CCD nu este afectat de efectul "rolling shutter"

- sunetul este captat mono
- ecranul LCD poate fi greu de văzut dacă lumina ambientală este foarte puternică
- deschiderea mică a diafragmei poate necesita creşterea ISO sau mărirea timpului pentru compensare. Pot apărea cadre mişcate sau cu zgomot mare, în special la scenele de seară/noapte sau de interior.
- focalizarea manuală nu este posibilă
- nu există buton pentru setarea ISO, este necesară parcurgerea meniului
- salvarea imaginilor în format RAW nu este posibilă, ajustarea ulterioară a fotografiilor nu se poate face fără pierderi de calitate
- filmările pot avea dungi (vertical streaking) dacă în cadru sunt surse de lumină foarte puternice


Pe scurt, Nikon L310 este o cameră compactă super-zoom, ideală pentru cei care doresc să o folosească în modul 'point and shoot', în special pentru vacanţe şi peisaje. Majoritatea comenzilor care de obicei intimidează utilizatorii au fost eliminate sau inlocuite cu altele mai prietenoase, precum selectorul de scenă, lucru care contribuie la simplitate şi uşurinţă în utilizare.

Specificaţii şi preţ Nikon L310: aici şi aici. La data scrierii articolului, eMAG oferă voucher cadou de până la 50% din preţ pentru o serie largă de camere foto compacte, detalii pe situl eMAG.

miercuri, 8 februarie 2012

Nikon P310

Pe 1 februarie, Nikon a anuntat o serie noua de camere foto compacte pentru toate bugetele, incepand cu modelele accesibile L25 si L26, continuand cu modelele usor de folosit S30 si S2600, modelele stilate S6300 si S9300. Si evident, nu puteau lipsi modelele cu zoom mare L310 si L810 dar nici cele de top: P510 si P310.

Pentru utilizatorii care trec peste intrebarile magice "cati megapixeli?" si "ce zoom?" recomand modelul Nikon P310, un succesor demn al lui Nikon P300, care este echipat cu un obiectiv luminos, stabilizat, cu deschidere f/1.8 si zoom optic de 4,2x, ce poate capta imagini indoor fara probleme, chiar si fara blitz. Senzorul CMOS de generatie noua, cu iluminare prin spate si 16 megapixeli, ofera performante imbunatatite in conditii de iluminare slaba, pastrand insa dimensiunea de doar 1/2.3". La acestea se mai adauga si capabilitatea de a opera cu control manual al expunerii si filmare Full HD. 
Nikon P310 este o camera compacta cu performante decente, la un pret rezonabil care probabil se va situa in jurul a 1600 lei, disponibil incepand din 26 martie.
Cei care doresc sa vada ce poate face Nikon P300 pot vedea mostre pe situl dpreview.com., iar de la Nikon P310 nu ma astept decat la imbunatatiri. Este important de retinut faptul ca obiectivul cu deschiderea f/1.8 poate face diferenta in foarte multe situatii in care alte camere compacte fac poze miscate, cu zgomot sau intunecate.


Pentru iubitorii de zoom si control manual a fost creat modelul Nikon P510, succesor al lui Nikon P500. Noul model include receptor GPS pentru geotagarea fotografiilor, ecran LCD rabatabil si obiectiv cu zoom optic 42x. Obiectivul de pe Nikon P510 are o distanta focala la capatul tele de aproximativ 180mm, care echivaleaza in format 35mm cu 1000mm.

Ambele modele pot opera cu carduri Eye-Fi X2.

eMAG ofera intre 7 si 15 februarie 2012 cadou 30% sub forma de card cadou (vedeti aici in ce conditii) pentru unele aparatele foto Nikon.

Update: In aprilie 2012, pretul pentru Nikon P310 este de aproximativ 1300 lei la eMAG si la F64. P510 costa aproximativ 1900 lei.

vineri, 21 ianuarie 2011

Panasonic LX5 - Camera foto compactă

În vara lui 2010, Panasonic a lansat camera compactă LX5 cu rolul de a continua seria de camere compacte high-end. Panasonic a avut în vedere opiniile utilizatorilor camerelor anterioare (LX1 şi LX3), şi le-a implementat în LX5. Camerele foto Panasonic din seria LX se adresează celor care doresc o calitate foarte bună a fotografiilor, dar nu sunt dispuşi să care cu ei o cameră DSLR. Această cameră nu se adresează celor care cred ca numărul de megapixeli sau multiplicatorul zoom sunt definitorii ci mai degrabă celor care doresc o cameră uşor de folosit pe mod automat şi care să poată oferi suficient control manual.

Elementele cheie ale acestei camere sunt:
  • Obiectivul Leica DC Vario-SUMMICRON cu deschidere F2.0 şi stabilizator optic Power-O.I.S.
  • Senzorul CCD de 1/1.63”
  • Fotografiere în mod creativ, cu control manual partial sau integral
  • Înregistrare filme în format AVCHD-Lite, 720p
Camera foto Panasonic LX5

Obiectivul inclus în camera LX5 a fost reproiectat pentru a se putea obţine deschidere şi raport de mărire (zoom optic) mai mari, de până la F2.0 şi 3.8x. Astfel, cantitatea de lumină necesară capturării unei scene este mai mică şi se pot aplica efecte de profunzime (Depth of field - DOF) mai ample în cazul fotografierii de detalii sau de portrete.
Zoom-ul optic este mărit, însă la distanţa focală (echivalent 35 mm) de 90mm nu are cum să rivalizeze cu cele din clasă super-zoom. Pe de altă parte, calitatea sistemului optic compensează această limitare.

Distanţa focală minimă este de 24mm (echivalent 35mm), permiţând încadrarea mai multor detalii chiar şi în cazul fotografierii de la distanţă mică. Aberaţia cromatică şi efectul ‘purple fringing’ sunt neobservabile pe fotografii.
Senzorul CCD inclus păstrează o parte din caracteristicile predecesorului inclus în camera foto LX3, şi anume acelaşi număr de megapixeli însă dinamica imaginilor produse de LX5 este imbunătăţită cu până la 31%, la fel ca şi contrastul şi tonalităţile de culoare. Senzorul are o diagonală de 1/1.63” (8.0 x 5.5 mm), cu suprafaţa de aproape două ori mai mare decât a majorităţii camerelor compacte ‘Super Zoom’. O asemenea suprafaţă a senzorului mai au doar camerele foto compacte de top, precum Canon PowerShot G12 sau Nikon Coolpix P7000, recentele Panasonic FZ100 sau Panasonic FZ45 limitându-se la un senzor cu diagonala de aproximativ 1/2.33”.
Combinate, senzorul de 1/1.65” cu obiectivul cu deschidere F2.0 permit capturarea de imagini chiar şi în cazul iluminării cu doar 3 Lux.


Camera foto Panasonic LX5 oferă o serie de controale indisponibile pe majoritatea camerelor din segmentul ‘Compact’:

Super ofertă la eMag!

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...