Se afișează postările cu eticheta Pentax. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Pentax. Afișați toate postările

luni, 7 ianuarie 2013

Pentax MX-1, compactă avansată cu senzor de 1/1.7

De ceva vreme încoace, producătorii de aparate foto ne încântă cu segmentul premium, aparatele foto cu senzor mare. În acest vagon au urcat până nu demult Panasonic, Canon, Nikon, Olympus, Sony, iar acum avem plăcerea să îi vedem și pe cei de la Pentax cu o ofertă: Pentax MX-1.

Pentax MX-1


Pentax-Ricoh se referă la MX-1 ca fiind Compactă pentru experți, oferind posibilitatea de a controla ușor o multitudine de parametri de fotografiere. Contribuie în acest sens o serie de elemente din dotare:
  • senzorul CMOS retroiluminat de 1/1,7", care poate capta 12Mp
  • obiectivul cu deschidere maximă de diafragmă f/1,8 și zoom 4x, este posibilă focalizarea manuală
  • mod de calcul al expunerii automat, semiautomat sau integral manual
  • posibilitate de a salva imaginea în format RAW și de a developa direct din cameră
  • stabilizare duală a imaginii prin deplasarea senzorului și electronic, folosind Pentax SR (stabilizare prin deplasarea senzorului), Dual (SR + Pixel Track SR) sau modul High-Sensitivity Anti-Shake mode (Digital SR)
  • roata pentru controlul parametrilor amplasată în spatele camerei, roata dedicată ajustării nivelului de expunere

marți, 11 septembrie 2012

Pentax la Photokina 2012

La fiecare doi ani are loc cel mai mare târg pe tematică de imagine, unde cei mai mari producători de camere foto și video își expun noile realizări. Editia din acest an va avea loc la Cologne, Germania, între 18 și 23 septembrie.
Pentax introduce la acest târg:

Noutățile Pentax la Photokina 2012

Camere DSLR noi - Pentax K-5 II și K-5 IIs


Pe segmentul DSLR Pentax aduce două noi modele, având la bază actuala "navă amiral": Pentax K-5. Este vorba despre Pentax K-5 II și K-5 IIs, care utilizează o senzor mai nou și sistemul autofocus Safox X. Sistemul de autofocus permite focalizarea mai precisă cu obiective luminoase și în condiții de lumină mai scăzută.
O altă deosebire este adusă de ecranul LCD, care este construit astfel încât să reflecte cât mai puțin lumina ambientală.Diferența dintre K-5 II și K-5 IIs constă în eliminarea filtrului antialiasing plasat înaintea senzorului, pentru a oferi imagini cât mai clare.

Pentax Q - sistemul compact cu obiective interschimbabile primește un senzor retroiluminat cu 12,4 megapixeli și stabilizare, capabilitatea de a înregistra video compresat în format h.264. Pentru montura Q mai sunt prezentate și un obiectiv tele cu distanța focală echivalentă 35mm de 83-249mm și un adaptor prin care se permite utilizarea obiectivelor cu montură K pe camerele cu sistem Q.

Obiective noi pentru monturile K și 645

Cine nu a dorit în concediu un obiectiv cu zoom 15x? Poate doar fotografii profesioniști, care doresc maximum de calitate ]n fiecare imagine. Însă amatorii care vor să evite schimbarea frecventă a obiectivelor  pot de acum să opteze pentru smc Pentax DA 18-270mm F/3.5-6.3 ED SDM, un obiectiv de uz general cu plaja focală de 18-270mm și cu motor ultrasonic. Diafragma acestuia are 7 lamele rotunjite, pentru a putea produce bokeh mai plăcut, o distanță minimă de focalizare de 0.45m pe toată plaja focală, permițând ușor realizarea de fotografie tip close-up. Filetul pentru filtru are diametrul de 62mm, iar faptul că nu se rotește în timpul focalizării va fi pe placul utilizatorilor de filtre de polarizare.
Gurile rele spun că acest obiectiv poate fi o clonă după Tamron 18-270mm Di II PZD, variantă nestabilizată, care însă nu este oferit cu montură pentru Pentax. Cel mai remarcabil lips al acestuia este protecția la praf și umezeală, specifică obiectivelor Pentax WR.
Acest obiectiv este compatibil cu camerele DSLR recente de la Pentax, incluzând: Pentax K-5, Pentax K-30, Pentax K-x, Pentax K-r. Este posibil ca unele dintre camere să necesite update de firmware pentru a putea utiliza obiective SDM. Pe camerele necompatibile, acest obiectiv trebuie folosit cu focalizare manuală, fiind lipsit de posibilitatea de a folosi motorul din body-ul camerei în acest scop.
Acest obiectiv are un avantaj față de cele non-Pentax: camerele foto pot compensa automat aberațiile cromatice și distorsiunile care pot apărea în imaginile JPEG produse direct din cameră.

Dacă obiectivul anterior se adresează în special amatorilor, HD Pentax DA 560mm F/5.6 AW este un teleobiectiv cu distanță focală fixă, destinat fotografierii pentru sporturi sau alte tipuri de fotografii de la distanță mare.Acesta este construit cu un numar mic de elemente optice, pentru o cât mai bună transmisie a luminii către senzor.


Camera compactă super zoom Pentax X-5

Arată asemănător cu Pentax K-5, insă este o compactă cu senzor de 1/2.33". Oferă ecran rabatabil, vizor electronic, zoom 26x, înregistrare video full HD și stabilizare de imagine (mecanică + electronică). Trebuie să menționez că această cameră poate focaliza manual, chiar si de la 0.03" distanță (hmm... și cu luminarea subiectului cum rămâne?), poate folosi acumulatori de dimensiune AA/R6, poate folosi balans de alb setabil manual. La categoria elementelor 'care puteau fi mai bune' menționez: rezoluția ecranului LCD, care are doar 230000 puncte și posibilitatea de captură HDR. Totuși, prezența modlui de setare manuală a expunerii, a roții de control, ergonomia dată de butoanele de control vor face din această cameră un concurent puternic pentru alte camere asemănătoare ca specificație, precum Nikon P510.


luni, 10 septembrie 2012

Pentax K-5 II si K-5 IIs - Deocamdată doar cu titlul de zvon

Se pare ca Pentax a pregătit succesorul celei mai bune camere foto DSLR cu senzor APS-C din producţia proprie. Din 2010, Pentax K5 oferă unul dintre cei mai capabili senzori de mărime APS-C, pe lângă un set vast de funcţii care permit fotografului lucrul rapid şi plăcut.
Deocamdată doar cu titlul de zvon, au început să circule unele imagini şi caracteristici care despre un potenţial succesor, tot cu senzor cu factor de mărime APS-C: modelul K5 II.

Asemănarea cu K-5 este izbitoare, însă se zvoneşte că există următoarele diferenţe implementate pe K-5 II:
  • senzorul este de generaţie mai nouă, însă tot cu rezoluţie de 16 megapixeli
  • procesorul de imagine este mai nou şi mai rapid, probabil o variantă asemănătoare cu Prime M, însă cu posibilitate de salvare RAW cu 14 bit/canal
  • sistem AF îmbunătăţit
  • funcţii video imbunătăţite.
Sursa: http://photorumors.com/2012/09/07/pentax-k-5-ii-and-k-5-iis-dslr-cameras

luni, 11 iunie 2012

DSLR versus DSLR, 2012

Alegerea unei camere foto DSLR nu e ceva simplu, în special pentru cei care nu au mai avut sau folosit o cameră foto DSLR. De obicei, review-urile prezintă o multitudine de diferențe de natură tehnică, trecând destul de rapid peste factorul ergonomie. La ora actuală, toate camerele foto DSLR noi oferă performanțe suficiente, astfel încât să nu împiedice utilizatorii sa facă fotografii bune. Cei care au un buget cu limită superioară ar trebui să ia în considerare achiziționarea unei camere în urmă cu una-două generații, păstrând mai mulți bani pentru alte elemente importante: obiective și blitz. Într-un set DSLR complet, prețul body-ului camerei este destul de mic, iar acesta poate fi schimbat ulterior fără mari probleme.

Anul 2012 ne-a adus o nouă generaţie de camere foto DSLR și SLT: Nikon şi Sony au ales să meargă pe calea maririi numărului de megapixelilor, atât pe modele avansate, cât şi pe seria entry-level. Canon şi Pentax şi-au concentrat eforturile pentru a da plus-valoare camerei, îmbunătăţind undele funcţii sau ergonomia.



Camerele foto DSLR şi SLT entry level / midrange din 2012


Sony SLT-A37


Sony SLT-A37
Tehnologia SLT (Single Lens Translucent) de la Sony oferă o capabilitate unică în domeniul fotografiei: focalizarea continuă prin metoda detecţiei fazei, cea mai rapidă metodă de focalizare disponibilă în prezent. Este posibilă utilizarea unor moduri speciale de focalizare, precum detecţia feţei. atât în timpul fotografierii cât şi în timpul filmării. Din acest motiv, seria SLT de la Sony are un avantaj major faţă de alte camere în ceea ce priveşte filmarea, cât şi fotografierea în condiţii particulare. Camerele Sony SLT nu pot avea vizor optic, însă vizorul electronic poate compensa acest neajuns aducând alte funcţii imposibil de implementat pe cele optice, precum posibilitatea de a observa în vizor histograma sau de a observa cum va arăta imaginea finală, cu toate corecţiile de culoare şi efectele aplicate, etc. Sony SLT A37 poate fi achiziționată și sub formă de kit echipat cu obiectiv 18-135mm. (vezi aici preț)
SLT A37 a fost modificat față de modelul pe care îl înlocuiește, Sony SLT A35, atât în sens pozitiv cît și negativ:
  • + senzorul a fost reproiectat, dar păstrează aceeași rezoluție
  • + camera poate efectua automat corecție pentru aberații cromatice și distorsiuni
  • + ecranul LCD este rabatabil
  • - rezoluția ecranului LCD este redusă de la 920000 puncte la 230000, iar diagonala a scăzut de la 3 inch până la 2,7"
  • + vizorul de pe Sony A37 este îmbunătățit, similar cu cel de pe Sony SLT A57 (Tru-Finder Xtra Fine, cu 1440000 puncte).
  • + au fost adăugate funcțiile 'Clear Image Zoom' și 'Auto Portret Framing',  prezente și pe alte modele recente de la Sony.
A fost acordată atenție sunetului, deoarece există microfon stereo pe cameră, cât și conector pentru microfon extern.

Avantajele şi dezavantajele Sony SLT A37
  • + rapiditate crescută+acurateţe și rapiditate focus, inclusiv în mod Live View
  • + stabilizator de imagine integrat în corpul camerei 
  • + autofocus continuu în filmare, prin detecția fazei
  • - pierderea permanentă a unei parți din lumină de pe senzorul principal, datorită trimiterii acesteia către sistemul de focus/metering. Aceasta este compensată printr-o ușoară scădere a nivelului de detaliu, vizibilă în special la ISO mai mare decât 1600. Pierderea de detaliu nu este suficient de mare încât să pună probleme.
  • - ergonomia controalelor externe, butonul de compensare a expunerii este amplasat destul de incomod
  • - număr redus al setarilor de balanță de alb personalizate
  • - nu a fost implementată funcția 'orizont virtual'
  • - marginile plajei automate ISO nu sunt setabile de către utilizator 
  • - lipsa unei lămpi de asistență AF 
  • - doar trei puncte AF sunt de tip 'cross'

 

Nikon D3200

Nikon D3200
Lansat în 2010, Nikon D3100 încă este una dintre camerele DSLR entry level cu performanțe foarte bune în ceea ce privește sensibilitatea ISO. Anul acesta, D3200 preia locul acesteia, folosind un senzor cu rezoluție mult mai mare (24 Mp) și noul procesor Expeed 3. Camera este capabilă de a corecta aberațiile cromatice laterale și distorsiunile generate de obiectiv, nu beneficiază de motor AF integrat (Nikon păstrează această funcție doar pentru camerele avansate). Tipic modelelor entry level, Nikon D3xxx folosește un vizor optic cu penta-oglindă, iar microfonul permite captarea sunetului pe un singur canal. Nu există buton ISO, însă această setare poate fi atribuită butonului Fn și modificată în tandem cu roata de control.
Diferențele dintre Nikon D3100 și D3200:
  • + plaja ISO standard a fost extinsă până la ISO 6400, expandabilă până la 12800
  • + ecranul LCD are un număr mult mai mare de puncte: 920000
  • + a fost adăugat conectorul pentru microfon
  • + receptori infrarosu pentru telecomandă, pe față și în partea din spate a camerei
  • + opțiune de transmițător wireless
  • + levierul LiveView de pe D3100, care oferă și amplasarea butonului pentru filmare, a fost inlocuit de două butoane. Butonul de înregistrare video nu este activ dacă modul curent de operare nu este "Live view"
Avantajele și dezavantajele Nikon D3200

În afara diferențelor enumerate anterior, toate pozitive, există câteva caracteristici forte sau slăbiciuni, comune atât pentru D3200 cât și predecesoarea D3100:

marți, 22 mai 2012

Pentax K-30

Pentax K-30 este camera foto care permite fotografierea oriunde și oricând. Indiferent dacă ești intr-o pădure tropicală ploioasă, ori pe o plajă nisipoasă.
Așa începe prezentarea din anunțul introductor Pentax K-30 din anuntul de presa, și prezinta si caracteristicile:
Pentax K-30 cu obiectiv 18-135WR
  • protecții anti-umezeală, praf și temperaturi scăzute (până la -10 grade Celsius)
  • senzor CMOS de 16 megapixeli, salvează în mod RAW (12 bit/canal) si/sau JPEG (8 bit/canal)
  • procesorul de imagine Prime-M, pentru live-view mai fluid, zgomot chroma redus, captura video hd și consum de energie scăzut
  • vizor cu penta prismă
  • sistemul AF Safox IXi+, cu lampă de asistare
  • sistem de compensare a vibrațiilor Shake Reduction

La prima vedere, Pentax K-30 păstrează o multitudine din caracteristicile modelului Pentax K-5:
  • protectie anti-umezeală, praf şi frig
  • vizor pentaprismă cu acoperire 100%
  • senzor de 16 Mp
  • 2 roți de control
  • ecran LCD de 3" cu 920.000 puncte, 
  • sistem de metering cu 77 zone
  • sistem AF cu 11 puncte
  • funcție "Timelapse" / intervalometru, până la 999 cadre
  • funcţie de control wireless a blițului, sincronizare rapidă (High speed sync)
  • funcție HDR în cameră, 
  • plaja ISO auto setabilă de utilizator, 
  • senzor de orientare, selector de mod focus, (manual / AF-S / AF-C), 
  • funcție de compensare a aberatiilor cromatice si distorsiunilor, independent
  • indicator virtual de orizont
  • număr generos de setări manuale de balanță de alb

Însă sunt unele diferențe față de Pentax K-5:
  • K-30 are construcție din policarbonat si schelet central de oțel, K-5 foloseste aliaj ușor
  • K-30 folosește compresie H264 pentru video, economisind spațiu pe cartela de memorie
  • K-30 nu are ecran în partea superioară, necesitând folosirea ecrnului LCD sau a informațiilor din vizor. Selectarea punctului de focus se face prin intermendiul meniurilor.
  • K-30 poate fi echipat cu acumulatori R6/AA, prin intermediul unui adaptor. Autonomia acumulatorului este de două ori mai mare la Pentax K-5 (CIPA)
  • K-30 include o multitudine de preseturi de mod fotografiere și două sloturi cu setări personalizabile (moduri U), K-5 are 4 sloturi de setari si nici un preset.
  • K-5 poate fotografia cu bracketing WB și are conexiuni HDMI si microfon. 
  • Sistemul de autofocus Safox IXi+ este de generatie mai nouă.
  • K-30 are 3 nivele de calitate a imaginilor JPEG, spre deosebire de cele 4 disponibile pe K-5
  • Telecomanda cu infraroşu poate fi folosită doar din partea din faţă a camerei.

Sumarizând, K-30 moștenește majoritatea caracteristicilor lui Pentax K-5, însă se adresează utilizatorilor care preferă să aibă la îndemână asistență pentru anumite tipuri de scene. Cele două roţi de control şi funcţia Hyper Program, specifică Pentax, fac posibilă schimbarea rapidă modului de calcul al expunerii, de exemplu de la P (Program AE) la A (Aperture priority), sau de la P la Tv (Shutter priority), chiar fără a fi necesară deplasarea ochiului de la vizor.

luni, 19 decembrie 2011

Vreau camera foto DSLR - Partea II

Spuneam mai devreme ca Sony SLT-A35 e o camera interesanta si extrem de atragatoare in segmentul ei de pret. Desi ofera o imagine foarte buna, totusi are unele functionalitati reduse, care nu mi se par acceptabile:
  • prea putine setari personalizate pentru balanta de alb (doar o setare in 2 axe amber-blue + magenta-green)
  • lipsa posibilitatii de a corecta automat distorsiunile optice si aberatiile cromatice
  • lipsa posibilitate de a salva profile diferite de camera, cu seturi complete de setari

Cele enumerate anterior n-ar fi o problema pentru un profesionist obisnuit cu lucrul in mod RAW, care post-proceseaza manual fiecare fotografie. Totusi, lucrul la post-procesare necesita o cantitate destul de mare de timp, asa ca prefer sa pot produce direct cu camera o imagine care sa necesite rar ajustari.

Si astfel, cerintele mele de la o camera foto DSLR se muta automat in alta zona de pret si specificatii: Nikon D7000 si Pentax K-5. Aceste doua camere au ceea ce ma intereseaza (numar de profile WB, corectie distorsiuni/aberatii, profile camera), plus cateva alte functii utile, cum ar fi: orizont virtual, memorare setari specifice unor obiective (ajustare front/back focus), setarea nivelelor de reducere a zgomotului in functie de setarea ISO, ecranul LCD pentru afisare parametri camera (un mare ajutor pentru setarea rapida a acestora), si altele.
Pentax K-5

Astazi am avut surpriza placuta sa observ ca preturile pentru body-ul Nikon D7000 a scazut la 3999 RON de la 4299 RON. Interesant e ca scaderea e la fel de mare in toate magazine online pe care le-am vazut (eMAG, F64), insa nu am observat sa existe reduceri la modelele 'entry-level' Nikon D3100 si Nikon D5100. Precizia sincronizarii preturilor ma face sa ma gandesc la o impunere a pretului (sau pierderea anumitor beneficii pentru magazine in cazul in care nu e respectat pretul "corect") de catre importator/producator, lucru care nu vad cum poate fi in avantajul clientului.

Diferentele dintre Nikon D7000 si Pentax K-5 sunt mai putin importante pentru mine decat diferenta de pret intre ele. Ambele camere au senzor performant si setul de functii extins. Asa ca alegerea mea privind noua camera DSLR ramane Pentax K-5, pe care voi folosi deocamdata doar obiectivul 18-55 WR (weather resistant), pe care deja am comandat-o la eMAG.
Deocamdata astept cu nerabdare (de vreo saptamana) pentru ca Focus94, unicul importator in Romania al marcii Pentax, pare sa nu aiba marfa in stoc si probabil ca nu dispune de logistica sau resursele necesare pentru a importa anul acesta un lot de camere. Pe aceasta cale, le recomand celor de la Focus 94 sa isi dea un pic mai tare silinta in ceea ce priveste aprovizionarea, deoarece am fost la un pas foarte mic de a comanda produsul direct de la Amazon. In cazul asta ar fi durat o saptamana livrarea, nu minim 3.

Super ofertă la eMag!

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...