- obiectiv cu zoom generos, de 26x, care acoperă o plajă focală de la 22.5 până la 585mm (echivalent full-frame)
- senzor CCD de 16 megapixeli, cu diagonala de 1/2.3", cu plajă de sensibilitate până la ISO 1600
- ecran LCD cu diagonala de 3 inchi (7,5 cm), cu rezoluţie ridicată: 921000 puncte
- filmare HD, cu compresie în formate H264/MPEG4-AVC şi sunet stereo
- posibilitate transmitere wireless a fotografiilor, folosind carduri Eye-Fi X2
Camera este echipată cu butoane pentru acces rapid la funcţia de filmare, plus corecţia expunerii, temporizarea declanşării şi controlul focalizării (macro/tele). Calculul expunerii este făcut în mod automat de către cameră, sau în funcţie de tipul de scenă ales de utilizator. Utilizatorul poate modifica doar prin intermediul meniurilor valoarea ISO.
Un alt element important este tipul acumulatorilor. Nikon L810 foloseşte acumulatori de mărime standard R6/AA alcaline, NiMH sau litiu. Conform măsuratorilor efectuate după standardul CIPA, un set de acumulatori de 2300mAh Nikon EN-MH2 permite o autonomie de până la 740 cadre, iar un set de baterii alcaline poate permite capturarea a 300 de cadre.
Avantajele si dezavantajele camerei compacte Nikon L810
- + se pot folosi baterii sau acumulatori format R6/AA
- + zoom-ul generos acoperă cerinţele multor posibili cumpărători
- + ecranul LCD are rezolutie foarte mare, permite vizualizarea unui nivel mai mare de detaliu
- + fotografiile şi videoclipurile pot fi transmise rapid, fără fir.
- + stabilizatorul imagine ajută la obţinerea unor cadre mai clare
- + senzorul CCD nu este afectat de efectul "rolling shutter"
- - ecranul LCD poate fi greu de văzut dacă lumina ambientală este foarte puternică
- - deschiderea mică a diafragmei poate necesita creşterea ISO sau mărirea timpului pentru compensare. Pot apărea cadre mişcate sau cu zgomot mare, în special la scenele de seară/noapte sau de interior.
- - focalizarea manuală nu este posibilă
- - nu există buton pentru setarea ISO, este necesară parcurgerea meniului
- - salvarea imaginilor în format RAW nu este posibilă, ajustarea ulterioară a fotografiilor nu se poate face fără pierderi de calitate
- - filmările pot avea dungi (vertical streaking) dacă în cadru sunt surse de lumină foarte puternice
Pe scurt, Nikon L810 este o cameră compactă super-zoom, ideală pentru cei care doresc să o folosească în modul 'point and shoot', în special pentru vacanţe şi peisaje. Majoritatea comenzilor care de obicei intimidează utilizatorii au fost eliminate sau înlocuite cu altele mai prietenoase, precum selectorul de scenă, lucru care contribuie la simplitate şi uşurinţă în utilizare.
Pentru cei care nu ştiu ce să aleagă între Nikon L810 şi Nikon L310, prezint diferenţele majore dintre acestea:
- L810 are plaja focală un pic mai largă, zoom mai mare
- L810 are ecran LCD cu rezoluţie mai mare
- L810 poate captura video cu sunet stereo
- L810 poate transmite fotografiile şi videoclipurile fără fir, folosind carduri Eye-Fi X2.
Specificaţii complete şi preţ Nikon L810: aici şi aici.