Se afișează postările cu eticheta Fuji. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Fuji. Afișați toate postările

luni, 28 mai 2012

Fuji FinePix S4200

Anul acesta Fuji a extins segmentul entry-level al familiei de camere foto super-zoom cu patru modele: FinePix S4200, S4300, S4400 şi S4500.
Acestea au în comun designul asemănător cu DSLR (bridge), senzorul CCD stabilizat de 1/2.3" şi 14 megapixeli, vizorul electronic şi ecranul LCD cu 230000 puncte. Se pot înregistra filme cu rezoluţie HD 1280x720.

Fuji FinePix S4200
Preţ şi specificaţii detaliate se găsesc aici şi aici.

Obiectivele cu care sunt echipate aceste camere acoperă o plajă focală echivalentă cu 24-576mm (zoom 24x) pe modelul S4200, crescând până la 24-720mm în cazul S4500 (zoom 30x). Distanţa minimă de focalizare poate ajunge până la 2 cm în modul macro. Zoom-ul este controlat electronic, în 42 paşi.

FinePix S4200 se adresează în special utilizatorilor care doresc o cameră simplă, uşor de folosit, în special în modul automat. Nu există numeroase butoane care să încurce sau să sperie utilizatorul, însă camera poate fi folosită în moduri de control al expunerii (P/A/S/M). Zoom-ul generos permite fotografierea detaliată de la distanţe foarte mari a anumitor detalii, deşi trecerea peste 10x poate fi problematică în cazul fotografierii fără trepied.
Tot problematice pot fi filmările sau fotografiile la interior, în special dacă subiectul este dinamic (ex: copii). Deschiderea relativă mică a diafragmei necesită mărirea timpului de expunere (care produce cadre cu dâre sau mişcate), ori ridicarea ISO (care produce imagini cu zgomot mai ridicat).


Utilizarea tehnologiei CCD pentru senzorul de imagine are ca avantaj lipsa efectului 'Rolling shutter', însă păstrează alte efecte secundare: apariţia efectelor 'Bloom' în fotografii şi 'Vertical streaking' în vidoclipuri. Ambele efecte specifice senzorilor CCD sunt vizibile în scenele în care există surse foarte puternice de lumină. Acestea sunt diferenţe datorate tehnologiei constructive, specifice tuturor senzorilor CMOS sau CCD.

Avantajele şi dezavantajele camerelor FinePix S4200, S4300, S4400 si S4500

+ se pot folosi baterii sau acumulatori, format R6/AA (vedeti ce tip de acumulatori sunt cei mai potriviti aici)
+ stabilizatorul optic de imagine ajută la obţinerea unor cadre mai clare

+ camera oferă acces la modurile de expunere P, A, S şi M
+ vizorul electronic ajută în situaţiile cu lumină ambientală puternica, dar contribuie şi pentru o mai bună stabilizare a imaginii
+ senzorul CCD nu este afectat de efectul "rolling shutter"
+ conexiune HDMI pentru vizualizare pe TV

- deschiderea mică a diafragmei poate necesita creşterea ISO sau mărirea timpului pentru compensare. Pot apărea cadre mişcate sau cu zgomot mare, în special la scenele de seară(noapte sau de interior). Acesta este o parte a preţului cerut de zoom-ul foarte mare.
- Focalizarea manuală nu este posibilă
- Nu există buton pentru setarea ISO, este necesară parcurgerea meniului
- Salvarea imaginilor în format RAW nu este posibilă, ajustarea ulterioară a fotografiilor nu se poate face fără pierderi de calitate
- videoclipurile se înregistrează cu sunet mono, în format AVI/MJPEG, consumator de spaţiu de memorie

Super ofertă la eMag!

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...