Nexus este marca folosită de Google pentru dispozitive mobile, începând de la primul telefon Google, Nexus One, dezvoltat împreună cu HTC şi continuând cu Nexus S, construit de Samsung. De fiecare dată, smartphone-urile marca Nexus au fost puternic influenţate de viziunea fabricantului în ceea ce priveşte configuraţia hardware, inclusiv la noul smartphone Nexus 4. O altă caracteristică interesantă: cea mai recentă versiune de Android a rulat pe telefoane Nexus, ajungând pe alte tipuri de dispozitive abia după o serie de teste de validare şi certificare care durează destul de mult timp.
Ieri, Google a anunţat pe blog trei produse care rulează Android 4.2: smartphone-ul Nexus 4 şi tabletele Nexus 7 şi Nexus 10.
Google Nexus 4, Nexus 7 şi Nexus 10 (imagine de pe blogul Google) |
Specificaţiile smartphone-ului Nexus 4
- Procesor Qualcomm Snapdragon S4 Pro, quad core "1,5 GHz + Adreno 320
- 2 GB LPDDR2
- 8 sau 16 GB memorie internă
- ecran de 4,7" WXGA IPS Plus, cu rezoluţia de 1280x768 pixeli
- conectivitate fără fir 802.11 b/g/n şi Bluetooth, GPS, NFC, DLNA, Miracast Wireless Display
- compatibilitate cu 5 tipuri de reţele de telefonie 2G şi 3G
- Dimensiuni şi greutate: 133,9mm x 68,7mm x 9,1mm, 139 grame
- camere: 8Megapixeli * 1,3 megapixeli
- Baterie de 2100 mAh la 3,8V (7,98 Wh)
- Sistem de operare Android 4.2
După cum scrie pe blogul Google, Nexus 4 va fi disponibil pe piaţa din SUA începând din 13 noiembrie, pentru 299 USD sau 349 USD, în funcţie de cantitatea de memorie NAND internă.
Nexus 10
În familia Nexus au apărut şi două tablete, de 7 şi 10 inchi. Despre cea de 7" am mai auzit câteva cuvinte în urmă cu câteva zile, la lansarea iPhine 5, iPad mini şi noua iPad, iată şi
Specificaţiile tabletei Nexus 10
- Procesor Exynos 5 dual, cu nuclee Cortex A-15 şi procesorul grafic Mali-T604
- Ecran cu rezoluţie de 2560 x 1600 pixeli, cu densitate de pixeli de 300 ppi
- Ecranul Retina de pe noul iPad oferă "doar" 264 pixeli per inch
- Greutatea iPad este mai mare cu aproximativ 10%: Nexus 10 are 603 grame, iPad are 652 grame
- Grosimea iPad este de 9,4 mm în timp ce Nexus 10 are 8,9mm
Urmează să vedem cine va fi afectat mai mult de aceste caracteristici - vor migra potenţiali utilizatori de iPad la Nexus 10? Ori tableta Nexus 10 va acapara o parte din piaţa altor producători de dispozitive Android?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu