În timp, s-au observat două mari direcții către care au mers marii producători:
- oferta de aparate foto compacte cu funcții similare DSLR-urilor, din care pot menționa seria G de la Canon, Panasonic LX sau COOLPIX P6xxx/P7xxx de la Nikon, ale căror caracteristici comune sunt numărul mare (sau foarte mare) de butoane și roți pentru controlul parametrilor, prezența patinei pentru bliț și dimensiunile destul de mari;
- oferta de compacte ușor de băgat în buzunar, cu număr foarte mic de butoane, precum Canon S110, Sony RX100 etc, de obicei suficient de mici pentru a încăpea în aproape orice buzunar.
La ora actuală are loc o scădere a volumului vânzărilor de aparate foto compacte ieftine, cel mai probabil datorită echipării standard a celor mai multe telefoane cu cameră foto (chiar dacă performanțele tehnice ale acestora din urmă nu sunt de invidiat), utilizatorii orientându-se din ce în ce mai mult către aparate foto mai capabile, denumite mai sus "premium". Punând pe lângă acest trend faptul că oferta Nikon nu putea acoperi decât prima categorie de compacte premium, pot spune că am găsit explicația pentru care Nikon ne oferă noul COOLPIX P330 - pentru a veni în întâmpinarea doritorilor de compacte mici, simplu de folosit şi cu senzor performant.
Nikon COOLPIX P330 |
Seria Nikon COOLPIX P3xx a mai avut doi membri (P300 și P310), care în afara senzorului de 1/2,3" aveau trei caracteristici esențiale în comun:
- dotarea cu obiectiv luminos
- moduri semiautomate de calcul expunere (Aperture Priority, Shutter Priority) și manual, selectabile de către utilizator
- dimensiunile foarte mici