sâmbătă, 27 ianuarie 2018

Cum am scăpat de utilizarea excesivă a procesorului de către aplicația "Fotografii" - Windows 10

Am observat recent o problemă la PC: în timpul funcționării, fără ca cineva să fie prezent la PC, ventilatorul CPU începea să funcționeze intensiv, iar acest lucru se întâmpla destul de frecvent. Pentru că respectivul ventilator nu mai e chiar la prima tinerețe, eram nevoit să accept și un nivel destul de ridicat de zgomot.
Este un lucru important de menționat: folosesc Windows 10 instalat de la zero în urmă cu mai puțin de patru luni, variantă originală de la Microsoft.
Versiunea curentă este 10.0.16299.192, deoarece am actualizat continuu sistemul :


Am început să investighez cauza acestei manifestări, folosind legendarul "Task Manager". Aici am descoperit un lucru interesant: aplicația pentru fotografii integrată în windows a consumat peste 202 ore CPU, din 28 decembrie încoace, după cum se poate vedea mai jos:



Această aplicație dorește să facă viața utilizatorilor mai ușoară, scanând varii locații de stocare, cu scopul de a indexa fotografiile, pentru a le grupa pe evenimente, cronologie, etc. Numai că acest  lucru vine cu costul cauzat de utilizarea CPU, menționat mai sus.
Frumoasă intenție, însă prefer să revin la aplicația folosită anterior, Windows Photo Viewer, însă ... surpriză, această aplicație nu mai este listată printre aplicațiile care pot deschide imagini JPG. Dar.... aplicația este prezentă în sistemul de operare!


Așadar.... cum se poate dezactiva Microsoft Photos și cum se poate înlocui cu vechiul vizualizator de fotografii "Windows Photo Viewer"?
Partea cu dezactivarea (resetarea) este ușoară, se face în câțiva pași, direct în panoul de control, însă e bine ca în momentul în care se face resetarea, să existe alt vizualizator pentru imagini instalat. Viewer-ul alternativ poate fi orice freeware care poate deschide jpeg-uri, precum XnView, IrfanView, sau orice alt program.

Revenirea la Windows Photo Viewer e totuși destul de simplă, iată cum se face:

Se deschide regedit, ca administrator (start / tastează regedit), apoi se importă conținutul de mai jos.
Puteți face copy/paste la acest text într-un editor de text (Notepad, Notepad++, etc) și apoi să-l salvați într-un fișier cu extensia .reg, pe care apoi să-l importați în Registry Editor.

Windows Registry Editor Version 5.00

[HKEY_CLASSES_ROOT\Applications\photoviewer.dll]

[HKEY_CLASSES_ROOT\Applications\photoviewer.dll\shell]

[HKEY_CLASSES_ROOT\Applications\photoviewer.dll\shell\open]
"MuiVerb"="@photoviewer.dll,-3043"

[HKEY_CLASSES_ROOT\Applications\photoviewer.dll\shell\open\command]
@=hex(2):25,00,53,00,79,00,73,00,74,00,65,00,6d,00,52,00,6f,00,6f,00,74,00,25,\
00,5c,00,53,00,79,00,73,00,74,00,65,00,6d,00,33,00,32,00,5c,00,72,00,75,00,\
6e,00,64,00,6c,00,6c,00,33,00,32,00,2e,00,65,00,78,00,65,00,20,00,22,00,25,\
00,50,00,72,00,6f,00,67,00,72,00,61,00,6d,00,46,00,69,00,6c,00,65,00,73,00,\
25,00,5c,00,57,00,69,00,6e,00,64,00,6f,00,77,00,73,00,20,00,50,00,68,00,6f,\
00,74,00,6f,00,20,00,56,00,69,00,65,00,77,00,65,00,72,00,5c,00,50,00,68,00,\
6f,00,74,00,6f,00,56,00,69,00,65,00,77,00,65,00,72,00,2e,00,64,00,6c,00,6c,\
00,22,00,2c,00,20,00,49,00,6d,00,61,00,67,00,65,00,56,00,69,00,65,00,77,00,\
5f,00,46,00,75,00,6c,00,6c,00,73,00,63,00,72,00,65,00,65,00,6e,00,20,00,25,\
00,31,00,00,00

[HKEY_CLASSES_ROOT\Applications\photoviewer.dll\shell\open\DropTarget]
"Clsid"="{FFE2A43C-56B9-4bf5-9A79-CC6D4285608A}"

[HKEY_CLASSES_ROOT\Applications\photoviewer.dll\shell\print]

[HKEY_CLASSES_ROOT\Applications\photoviewer.dll\shell\print\command]
@=hex(2):25,00,53,00,79,00,73,00,74,00,65,00,6d,00,52,00,6f,00,6f,00,74,00,25,\
00,5c,00,53,00,79,00,73,00,74,00,65,00,6d,00,33,00,32,00,5c,00,72,00,75,00,\
6e,00,64,00,6c,00,6c,00,33,00,32,00,2e,00,65,00,78,00,65,00,20,00,22,00,25,\
00,50,00,72,00,6f,00,67,00,72,00,61,00,6d,00,46,00,69,00,6c,00,65,00,73,00,\
25,00,5c,00,57,00,69,00,6e,00,64,00,6f,00,77,00,73,00,20,00,50,00,68,00,6f,\
00,74,00,6f,00,20,00,56,00,69,00,65,00,77,00,65,00,72,00,5c,00,50,00,68,00,\
6f,00,74,00,6f,00,56,00,69,00,65,00,77,00,65,00,72,00,2e,00,64,00,6c,00,6c,\
00,22,00,2c,00,20,00,49,00,6d,00,61,00,67,00,65,00,56,00,69,00,65,00,77,00,\
5f,00,46,00,75,00,6c,00,6c,00,73,00,63,00,72,00,65,00,65,00,6e,00,20,00,25,\
00,31,00,00,00

[HKEY_CLASSES_ROOT\Applications\photoviewer.dll\shell\print\DropTarget]
"Clsid"="{60fd46de-f830-4894-a628-6fa81bc0190d}"

După ce ați terminat acest proces, căutați un fișier jpg, faceți click dreapta pe el, "open with" (deschidere cu...), selectați ultima opțiune, deschidere cu altă aplicație


Acum, lista de aplicații care pot deschide imagini include și Microsoft Photo Viewer (Vizualizator foto Windows). Selectați această aplicație în listă, apoi puneți bifă în caseta "Deschide mereu cu această aplicație acest tip de fișier"

Resetarea Microsoft Photos e foarte simplă:
Click pe start / rotița de setări /


Apoi în setările aplicațiilor


Aici selectați aplicația Photos (Fotografii), și resetați-o:



După această operație, PC-ul dvs. nu va mai consuma inutil procesor și energie, nu va mai face zgomot (în unele cazuri), pentru indexări de care nu puteți să scăpați și pe care probabil că nu le doriți.

marți, 18 octombrie 2016

Mașinile autonome ar putea pune viața pietonilor pe locul 2

Imaginează-ți următorul scenariu: mașina autonomă te duce către întâlnirea de afaceri și, deodată, în fața mașinii apar pe rând o minge, apoi un copil care încearcă să recupereze mingea. Computerul mașinii evaluează situația și determină că are 2 posibilități de a continua cu risc minim: a) evită copilul intrând într-un copac, fiind foarte plauzibil ca pasagerii să fie vătămați și b) merge înainte spre copil și evită vătămarea pasagerilor.

Mercedes F15 - Mașina prototip care nu poate circula pe străzile din America, pentru că nu există legislația pentru mașini atăt de avansate. Sursa Youtube / The Verge
Când am văzut știrea, mi-a venit în minte RoboCop, un film futurist din 1987, despre un polițist rănit în stadiu terminal, care apoi devine cyborg în serviciul poliției și este condus de "directive".

Directivele după care se a fost programat cyborgul RoboCop. Sursa: Wikia

Evident, în cazul în care apărea o situație în care cyborgul RoboCop ar fi avut de încălcat mai multe directive, de fiecare dată avea prioritate directiva cu număr mai mic. După cum se vede mai sus, protejarea nevinovaților deja este pe locul 2 în listă, și se pare că acest lucru se va întîmpla și în domeniul auto: mașinile autonome vor avea ca directivă primară protejarea pasagerilor. Acest lucru a fost deja subliniat de către Christoph von Hugo, șef al diviziei de asistență și siguranța conducerii auto a Mercedes, într-un interviu.
Nu pare tocmai etic, însă nu prea văd motive să se întâmple altfel. Dacă ne întoarcem un pic în timp, în istoria autovehiculelor au existat o serie de modele aparent proiectate ca vehicule "utilitare"(Sports Utility Vehicle), dar care de fapt n-aveau nici o legătură cu utilitatea, ci doar cu luxul și cu siguranța pasagerilor.

marți, 19 aprilie 2016

Google Maps - Offline

În urmă cu un an și ceva postam despre planul Google de a oferi suport complet pentru navigație, fără a mai depinde de conexiunea de date, prin aplicația mobilă Google Maps. Neajunsuri aplicației, la ora respectivă (ca și al multor alte aplicații) era faptul că nu se putea calcula sau recalcula un traseu, decât dacă dispozitivul mobil avea la dispoziție și o conexiune de date.
Ei bine, ultima versiune de Google Maps tocmai m-a înștiințat că acum poate calcula traseele fără a mai depinde de conexiune și de serverele Google. 



Prima data când veți deschide aplicația actualizata, veți fi invitați să descărcați o copie a hărții zonei "de baștină".
Ulterior, veți putea planifica trasee în porțiunile de hartă pentru care aveți copie locală, însă e posibil ca anumite informații de trafic să nu fie disponibile.

sâmbătă, 23 ianuarie 2016

Serviciile Netflix în România - o experiență scurtă pentru mine

Știu demult despre existența Netflix, cred că acest nume mi s-a întipărit în memorie după ce mi-am cumpărat, cam prin 2010, primul media player cu conexiune la internet, micuțul WD TV Live. Evident, la data respectivă serviciul Netflix era blocat pentru utilizatori din România, așadar a trebuit să mă mulțumesc cu prezența iconiței în meniu, fără să pot face nimic cu ea.
De atunci până în prezent nu am simțit că Netflix ar fi fost ceva fără de care nu pot trăi, însă am primit bine vestea că pot accesa și eu Netflix, din România. In ianuarie 2016 Netflix a ridicat restricția de acces pentru o multitudine de țări, astfel că acum se pot număra pe degete țările care nu au acces la serviciile Netflix. Așa că mi-am făcut un cont și am început să testez personal serviciul.

Pentru cei ce încă nu știu, Netflix oferă acces prin intermediul conexiunii la internet către o librărie destul de vastă de filme și seriale, pe bază de abonament. Valoarea pe care alegi să o plătești lunar decide nivelul de detaliu al filmelor pe care le vizionezi, respectiv numărul de dispozitive tv, tabletă, player, PC) de pe care poți accesa serviciul:

Abonamentele Netflix

Planul de bază - 7,99 € - permite vizionarea pe un singur dispozitiv, cu rezoluție standard
Planul standard - 9,99 € - permite vizionarea pe 2 dispozitive, inclusiv cu rezoluție HD *
Planul premium - 11,99 € - permite vizionarea pe 4 dispozitive, cu rezoluție Ultra HD *
*) Trebuie ca și filmul dorit să fi fost filmat la rezoluție HD/Ultra HD
Plata se poate face direct cu card sau prin PayPal, după preferințe.

Netflix pe PC, în browser web

Nu știu din ce cauză, primul film pe care am ales să-l vizionez a fost Gravity, nu neapărat un titlu vesel dar SF, un gen care mă prinde ușor, plus că a câștigat și 7 premii Oscar. L-am vizionat pe mobil (cu ecran de 5.5 inci, full HD), prin intermediul aplicației pentru Android.

Netflix pe mobil - Gravity


După ce am văzut Gravity, am trecut și la al doilea titlu, tot SF, în regia lui J.J. Abrams (da, acel JJ Abrams care a regizat și producția Star Wars episode 7): Star Trek: Into the darkness.

Două filme, 223 minute, În care am utilizat doar aplicația Netflix pentru Android, pe mobil, cu căști și am observat că

#1 - Sunetul filmelor pare să nu fie convertit la 2 căi pe dispozitive cu 2 difuzoare

Nu am avut probleme cu imaginea, însă au fost momente când sunetul părea ca ar fi trebuit să aibă mai multe detalii, ca și cum aș fi fost servit cu un flux audio Dolby Digital 5.1 dar din care eu ascultam doar două căi. Cine știe, poate că sunetul chiar era 5.1 surround sound, iar telefonul nu a făcut automat conversia la stereo.
E foarte probabil că vizionarea pe TV-uri / playere cu sistem audio 5.1 nu genereze astfel de neajunsuri 

#2 - Uneori apar întreruperi
Fără indicație de "buffering","încărcare" sau similare, pur și simplu filmul se oprea. Partea bună e că reluarea vizionării a funcționat imediat, fără alte bătăi de cap.

#3 - Nu există subtitrări în limba română

Deși nu am probleme în a înțelege limba engleză, alți membri ai familiei mele nu au ajuns la același nivel de stăpânire a unei limbi străine, fiindu-le greu astfel să recepționeze mesajul transmis verbal.

#4 - Subtitrarea este afișată  fără umbră 

Presupunând că preferi să citești una dintre subtitrările disponibile, trebuie să te acomodezi la scris de culoare galbenă sau alb, fără contur. De când eram mic copil, am fost nemulțumit de fiecare dată când a trebuit să citesc subtitrări fără contur afișate suprapus cu altceva decât un funtal negru. Pur și simplu scrisul fără contur peste imagine este mult mai puțin lizibil.


#5 - Librăria de filme nu e chiar atât de vastă

Sunt momente când vrei să revezi un film nu tocmai nou, și presupui că biblioteca Netflix te poate ajuta rapid, fără să fie nevoie să comanzi filmul prin magazine. Ori Netflix nu a reușit să mă ajute să revăd  Pirates of the Caribbean sau Bruce Almighty, însă include titluri precum Lord of The Rings

Așadar... este Netflix un serviciu pe care să te bazezi? Unde găsești titlurile pe care le dorești? Vi se pare satisfăcător ?
Vă rog să folosiți formularul de mai jos pentru a vă spune părerea

marți, 3 noiembrie 2015

Aparatele foto ale anului 2015

Dacă puneți deoparte câțiva bani pe care vreți să-i investiți în aparate foto de Black Friday (... s-a cam depreciat un pic ideea BF de când se abuzează de ea, nu?), iată pe ce aparate ar trebui să puneți ochii, am să explic pentru fiecare în parte de ce. Despre alegerea unui aparat foto am mai vorbit, conceptele rămân valabile și se pot aplica și acest an. În ceea ce urmează voi denumi "cel mai bun" aparatul foto care aduce cel mai ridicat grad de satisfacție și raport calitate/preț


Cele mai bune aparate foto compacte


#1 - Nikon L330 și Nikon L340 


Nikon Coolpix L340


Acestea sunt aparatele foto compacte cu zoom mare produse de Nikon pe segmentul accesibil. Ambele oferă zoom mare, pot fi folosite cu baterii obișnuite R6 și per-total oferă un grad de satisfacție ridicat cumpărătorilor. Iată o mărturie a unui utilizator de Nikon L340:
"Am cumpărat acest aparat foto pentru că am o pasiune pentru fotografie, chiar dacă nu sunt un utilizator experimentat. Îmi face o deosebită plăcere să fotografiez diferite scene de viață sălbatică și de peisaj. Chiar dacă telefonul meu poate captura cadre frumoase, sunt momente când am nevoie de zoom mult mai mare. Am ales acest model deoarece are un preț foarte accesibil. Mi-a fost de mare ajutor și posibilitatea de a folosi acumulatorii R6 pe care îi dețin"
Verifică ofertele aici, aici și aici


#2 - Sony DSC W800


Sony DSC-W800
Acest aparat foto are trei caracteristici cheie: oferă calitate optică superioară aparatelor foto din smartphone-uri, este ușor de folosit și păstrează dimensiunile compacte, ocupând foarte puțin spațiu în borsetă, buzunar, etc. Iată ce spun despre Sony DSC-W800 proprietarii:
"Căutam un aparat foto ieftin pe care să-l pot lua cu mine oriunde. Sony DSC-W800 s-a potrivit perfect cu ceea căutam"


Vezi ofertele aici.


luni, 26 octombrie 2015

Lenovo Vibe Shot

Sunt foarte rare cazurile în care producătorii de telefoane fac ieșiri din tipare, probabil că sunteți plictisiți de șabloanele clasice de design ale smartphone-ului. Printre excepții pot enumera repoziționarea butoanelor de volum într-un loc mai puțin așteptat, sau includerea unui bliț cu xenon și a unui set semnificativ de butoane dedicate funcțiilor asociate fotografierii. 

La începutul anului 2015, Lenovo a prezentat în cadrul MWC 2015, modelul Vibe Shot, un smartphone care nu doar arată bine ci este și foarte simplu de manevrat atunci când este folosit pentru fotografiere. Citește în continuare și află dacă este potrivit pentru tine!

Atenția dată fotografierii este evidențiată nu doar prin design, ci și prin utilizarea unei camere foto/video performante și a două butoane dedicate.

Lenovo Vibe Shot - Design

Prima impresie pe care o dă Vibe Shot este de telefon bine construit, compact, ușor și foarte subțire. La prima vedere ai crede că ai de-a face cu un aparat foto ultra compact, camera fiind bine evidențiată, iar acest sentiment este accentuat și de cele 2 butoane dedicate fotografierii.



Având doar 7,5mm grosime, e greu de crezut că acumulatorul poate avea generoasa capacitate de 3000 mAh, în multe alte telefoane subțiri, capacitatea acumulatorului rareori depășește 2000 mAh. Diagonala ecranului are 5 inci, o dimensiune suficient de mică pentru a mai putea fi introdus ușor în buzunar, dar suficient de mare pentru a oferi o abundență de informație, în timpul citirii paginilor web sau a documentelor.

marți, 2 iunie 2015

Google Maps, în curând și offline

La întâlnirea dezvoltatorilor de aplicații Google I/O din San Francisco, gigantul căutărilor pe internet a prezentat o serie de îmbunătățiri care vor fi aduse aplicației pentru hărți Maps, care se pare că va putea funcționa și fără conexiune activă de date.
Data efectivă a lansării noii versiuni Maps nu a fost anunțată, dar reprezentanții Google au precizat că acest lucru se va întâmpla "mai târziu în acest an".

Un mic istoric al aplicației Google Maps

Prima variantă a fost lansată în 2005, ca aplicație web. Ulterior a dobândit posibilitatea de a calcula trasee, de a afișa diverse puncte de interes, date de contact, ș.a.m.d. O caracteristică interesantă este integrarea cu aplicația Google Earth, respectiv serviciul de fotografii geotagate Panoramio.




Versiunea Maps pentru Android a oferit inițial aceleași caracteristici ca și aplicația web, însă a dobândit în 2009-2010 și posibilitatea de a oferi asistență la navigare, atât în mod pedestru cât și rutier. Toate versiunile de până în prezent au necesitat existența unei conexiuni de internet pentru a putea descărca datele aferente regiunii care trebuie afișată, respectiv pentru a putea calcula un anume traseu de parcurs.




Este foarte probabil ca o serie de dezvoltatori de aplicații pentru navigație să fie afectați Google Maps cu suport pentru mod deconectat(offline), deoarece posibilitatea de a opera deconectat a fost până în prezent unul dintre avantajele majore față de Google Maps.

joi, 5 februarie 2015

Logitech Zone Touch Mouse T400

Folosesc micuțul șoricel Logitech Zone Touch Mouse T400 de mai bine de doi ani, poate că nu e cel mai potrivit moment pentru a scrie despre el la char atât de mult timp de când l-am cumpărat. În general, review-urile se fac pentru produse abia lansate, mai rar apar opinii și păreri despre produse utilizate pe îndelete, însă exact asta doresc să fac acum: să arăt cum se comportă Zone Touch Mouse T400, din perspectiva cuiva care l-a folosit pe indelete.






Atunci când am ales acest mouse, m-am orientat către ceva cu consum mic de energie și cu precizie ridicată, pe care să-l pot folosi fără bătăi de cap în aplicații care necesită precizie ridicată. Nu m-a interesat în mod particular latența, care ar putea fi deranjantă în anumite jocuri, însă acest mouse nu este făcut cu gândul la jocuri de acțiune, ci la confort și portabilitate.



La primul contact cu produsul real m-a surprins dimensiunea. Din ce văzusem în imagini, părea să aibă dimensiuni obișnuite spre mici, comparând cu majoritatea moușilor, însă în realitate avem de-a face cu un mouse de dimensiuni mici, foarte ușor de strecurat într-o geantă de laptop. Suprafața are o textură fină de culoare neagră (în videoclipuri și fotografii apare un pic mai luminos, mai deschis la culoare), zona tactilă se simte ca o sticlă și adesea se simte rece. Pe lateral este un cauciuc gri, cu aderență foarte bună.
Pentru ca toate lucrurile să meargă perfect din prima clipă, în pachet este inclus și un set de baterii R6/AA de calitate, precum și receptorul fără fir Unifying receiver. Receptorul "Unifying receiver" permite utilizarea concomitentă a mai multor dispozitive de tip mouse sau tastatură de la Logitech, nu este necesară instalarea a câte unuia pentru fiecare periferic.

Deși la prima vedere pare că Logitech Zone Touch T400 are doar două butoane, în realitate sunt 3 butoane fizice: stânga, dreapta și central, zona tactilă este ea însăși cel de al treilea buton. Butoanele stânga și dreapta funcționează în mod tradițional, însă zona tactilă necesită o prezentare mai detaliată. Aceasta combină mai multe funcții:
- zonă de derulare controlată tactil, cu derulare atât pe verticală cât și pe orizontală
- emulează 3 butoane (în loc de unul), în funcție de zona de apăsare

Experiența în utilizare

În cei aproape doi ani în care am folosit Logitech Touch Mouse T400 am fost mulțumit de precizia  pointerului și de cât de redus este consumul de energie. Personal cred că ar fi fost posibil ca butoanele să poată face click și prin apăsare cu o forță mai redusă, nu știu din ce motiv Logitech a decis ca forța necesară click-ului să fie mărișoară. Prin intermediul software-ului, zona tactilă emulează o derulare inerțială, asemănptoare maușilor cu roată din material greu, care se poate dovedi incomodă celor care fac derulări și apoi schimbă rapid zona activă de pe ecran, înainte ca "inerția" să se sfârșească. Din fericire, această caracteristică se poate dezactiva din programul Logitech Setpoint
Producătorul afirmă, iar eu pot confirma, că este posibil ca bateriile sa nu necesite înlocuire timp de un an și jumătate. Utilizarea de acumulatori, chiar și din seriile noi, cu tehnologie Low Self Discharge, nu are sens, deoarece un set de baterii chiar poate dura un an.

Recomandare: fără doar și poate, Logitech Zone Touch Mouse T400 este un maus bun, precis și economic. Dimensiunile mici îl fac un companion excelent pentru laptop, iar laserul funcționează impecabil pe toate suprafețele pe care l-am folosit. Aspectul și resiztența în timp sunt și ele foarte bune, după aproape 2 ani de utilizare nu au apărut deteriorări ale suprafeței.

marți, 9 septembrie 2014

Lenovo Vibe X2

Cu ocazia targului IFA Berlin din acest an, Lenovo a introdus o serie mai largă de produse, inclusiv noul vârf de gamă din oferta producătorului chinez: Lenovo Vibe Z2.
Deși la o primă vizualizare a specificațiilor nu pare să aibă nimic ieșit din comun, iată o serie de elemente care fac acest smartphone să fie interesant:



Procesor octa-core

Lenovo Vibe X2 este primul care utilizează noul procesor de la Mediatek, MTK6595. Acesta este motorizat de 4 nuclee de înaltă performanță Cortex A17, plus încă patru nuclee cu eficiență energetică ridicată Cortex A7. Utilizarea acestei combinații are rolul de a oferi atât performanță, căt și un consum scăzut de energie atunci când e cazul.




Extensii Vibe

Noul Vibe X2 poate fi cuplat cu o serie de accesorii prin intermediul "Vibe Xtensions", conectori cu magnet care permit atașarea și detașarea rapidă. Aceste accesorii se "lipesc" pe spatele dispozitivului și adaugă un "strat" suplimentar dispozitivului, păstrând însă tematica de "straturi" existentă.
Odată cu lansarea lui Vibe X2 au fost prezentate și două accesorii: un acumulator extern și un mini-sistem audio extern. 

Cameră video frontală de 5 megapixeli

Selfie-urile nu mai sunt o problemă atunci când camera frontală are rezoluție mare. Lenovo a acordat atenție modului în care utilizatorii folosesc camera frontală în acest scop. Softul camerei permite declanșarea după clipire, ca să nu mai povestesc și despre detecția feței.
Evident, aceeași cameră se poate folosi și în scopuri deja tradiționale, precum apelul video.

La lansare, Lenovo Vibe X2 va avea un preț în jurul a 399 USD, distribuit inițial în Asia, urmând ca mai târziu să fie comercializat și pe piețe din europa de est sau Orientul mijlociu.

miercuri, 13 noiembrie 2013

Consorțiul SD a publicat un nou set de specificații de viteză

Datorită cererii din partea producătorilor de echipamente audio-video, consorțiul SD a elaborat o nouă specificație pentru a indica viteza de operare a noilor carduri SD.

Camerele video care înregistrează cu rezoluție UHD (ultra HD) au nevoie de rate de scriere mai ridicate, de 30MB/s (sau 240 megabit, dacă vă place să citiți în biți în loc de baiți) pentru a putea salva materialele cu rezoluție 4K2K. Factorul de noutate este simbolul U3, care certifică posibilitatea cardului SD, sau a dispozitivului de citire/scriere, de a transfera date cu o rată minimă de 30MB/s. Această notație poate apărea atât pe cardurile cu interfața deja clasică UHS-I, cât și pe cele de generație mai nouă cu interfață UHS-II.


Ce semnificație au simbolurile UHS-I, UHS-II ?

Pe cardurile de memorie SD și dispozitivele care le folosesc, veți putea întâlni fie indicatorul de compatibilitate de interfață (UHS-I, UHS-II), fie indicatorul de clasă de viteză (U1, U3), după cum se poate vedea mai jos



UHS-I denotă un produs, fie card, fie cititor, etc, capabil de a transfera date cu până la 104 MB/s (832 Mbit/s). Această cifră nu este garantată, viteza depinzând și de alți factori.

UHS-II denotă un produs (card, cititor de card, etc) capabil de a transfera date cu rate de până la 312MB/s (2496Mbit/s).

U1 si U3 reprezintă clasa de viteză: U1 pentru carduri care pot transfera cu minim 10MB/s, U3 pentru carduri care pot transfera cu minim 30MB/s. Aceasta nu reprezintă viteza maximă, ci doar cea minim garantată de producător

Cardurile din categoria U1 sunt ideale pentru utilizare în aparate foto și camere video ieftine, care pot înregistra video în format AVCHD/h264. Pentru aparatele foto rapide, de tip DSLR, camere video 3D, etc, sunt recomandate carduri mai rapide, de clasă U3. La ora actuală, deși nu sunt marcate special în acest sens, există o serie largă de carduri care deja satisfac clasa de viteză U3, deși pe ele nu apare această inscripție.

duminică, 27 octombrie 2013

Ce televizoare DVB-C sunt compatibile CI+ ?

De câteva zile, RCS-RDS distribuie abonaților module CI+, pentru a fi folosite împreună cu tunerele DVB-C integrate în televizoare sau receivere. Astfel, pentru recepția prin cablu a programelor TV, inclusiv HBO, HBO Comedy etc, nu mai e nevoie de utilizarea unui decodor separat, se reduce consumul de energie electrică, se elimină o telecomandă și în final se îmbunătățește experiența abonatului.

Ce este CI+ ?


Sigla care atestă compatibilitatea CI+
Cei mai mulți operatori transmit programele TV grupate în pachete cu preț diferit și număr diferit de programe. Pentru a se putea face diferențierea între pachetele care sunt permise spre vizionare unui anume abonat se folosesc mecanisme de protecție, iar pentru transmisiile digitale (prin satelit, cablu sau terestru) protejarea programelor se face cu ajutorul codificării programului în stația de emisie. La recepție, programele sunt decriptate cu ajutorul unor CAM-uri cu slot CI (Conditional Access Module, Modul CI/CI+). În aceste module se inserează smartcard-uri unice per abonat, care contin cheile folosite pentru decriptarea programului. Există mai multe tipuri de algoritmi de codificare a programelor, dintre care enumăr câteva nume mai sonore: Nagravision, Viaccess, Conax, etc.
În Uniunea Europeană a devenit obligatorie echiparea cu interfață CI a tuturor dispozitivelor de tip televizor cu tuner digital.


CI sau CI+ ?


Cele două acronime fac referire la două generații diferite ale aceluiași lucru: Common Interface. Au aceeași înfățișare, același conector, ba chiar se poate monta un modul CI+ în TV cu slot CI și TV-ul să-l recunoască. Prima generație de module CAM primea semnalul digital și îl întorcea către TV decriptat, însă standardul CI+ solicită ca și televizorul să mai efectueze încă o decriptare, iar dacă acest lucru nu este posibil, atunci programul nu mai poate fi vizionat.


Pe televizoarele cu slot CI (fără plus) se poate recepționa digital RCS-RDS sau UPC? 


Modulul CAM CI+ și smartcard-ul Digi
Da sau nu, depinde de programe. La ora actuală, în rețeaua RCS-RDS cablu, programele din abonamentul de bază se pot recepționa digital chiar și fără un modul CI, deci modulul CI+ prezintă utilitate doar pentru abonații pachetelor extra/HBO ce dețin un televizor cu slot CI+. Atât RCS-RDS cât și UPC folosesc carduri CI+, deci pe televizoarele produse înainte de 2010 sunt șanse aproape nule să se poată utiliza cu succes modulele CI+.


Lista televizoarelor DVB-C compatibile CI+

Ideea de la care am pornit cu această postare era de a oferi cititorilor o listă cât de cât completă cu televizoare care funcționează cu modulele CI+ oferite de RCS-RDS sau de UPC. Deocamdată am finalizat doar lista cu TV-uri Philips, urmează și cele de la Samsung, LG, Sony cât de curând.
Edit: Am inclus televizoarele Sony si o parte din cele marca LG.





joi, 17 octombrie 2013

A fost lansat Windows 8.1

Compania Microsoft a anunțat inițial că versiunea revizuită a Windows 8, mai exact update-ul cu numele Windows 8.1, urmează a fi lansat în 18 octombrie.
Distribuirea se va face în stagii diferite, deci nu va apărea pe toate PC-urile care rulează Windows 8 în același timp.

Din fericire, chiar pe situl Microsoft există o pagină de unde se poate începe descărcarea, indiferent dacă a apărut sau nu în lista de actualizări Windows Update.


Ce aduce nou Windows 8.1?

Lista completă a elementelor nou introduse este destul de lungă, cuprinde o serie de îmbunătiri în ceea ce privește destionarea dispozitivelor în organizații, de mobilitate, de securitate, lista completă se poate consulta pe situl Microsoft.
Dintre acestea, majoritatea utilizatorilor vor fi interesați de următoarele:

Meniul Start revine

Una din marile probleme pe care le rezolvă această actualizare este lipsa familiarului meniu start, cu care ne-am tot obișnuit de prin 1995 încoace. Se păstrează și interfața Metro, însă acum utilizatorul are furnizată "din fabrică" posibilitatea de a selecta stilul interfeței, fără a mai apela la diverse aplicații substituente ale meniului, precum StartMenu 8 sau Meniul Start Pokki.

Imprimare NFC și WiFi Direct

Noile tehnologii implementate pe dispozitive mobile nu aveau cum să nu fie luate în vizor și de Microsoft. Acum este posibilă utilizarea unor imprimante de proximitate sau compatibile cu standardul WiFi Direct.

Funcție de Hotspot mobil

Este simplificată configurarea și utilizarea utilizarea unui dispozitiv ce rulează Windows 8 pe post de punct de acces la rețea WiFi, în scopul partajării unei conexiuni mobile cu acces la internet.


Pornire direct în Desktop

Această funcționalitate a fost până acum oferită de aplicațiile alternative pentru meniu start, acum este integrată în Windows.

Mai sunt incluse multe alte lucruri interesante, din care menționez: posibilitatea de a bloca parțial accesul la date de pe dispozitiv (util întreprinderilor), DirectX versiunea 11.2, cu suport pentru scalarea DPI, conectarea automată la rețele VPN atunci când acestea sunt necesare aplicațiilor, includerea Outlook RT pe dispozitivele care rulează ediția RT, etc.


Dacă cele de mai sus te-au făcut curios să afli cum arată actualizarea, iată și link-ul către pagina de unde se poate descrăca Windows 8.1.

vineri, 20 septembrie 2013

Toshiba Qosmio X70 - Laptopul pentru gaming oriunde

Qosmio X70 face parte din cele mai noi laptopuri oferite de către Toshiba pasionaților de jocuri. Ecranul Full HD de 17 inci, cele mai noi generații de procesor și placă grafică, sunt elementele cu care laptopul Qosmio X70 oferă performanță excelentă în jocuri, pentru un preț foarte bun.
Față de generația precedentă, diferența vizuală nu este foarte mare, însă deîndată ce este pus să ruleze ultimele jocuri, Qosmio X70 își arată forța. Deschiderea aplicațiilor se face rapid, mulțumită unităților de stocare hibride și slotului mSSD, iar memoria RAM din echiparea standard permite rularea fluentă aplicațiilor de tip editor foto sau video.



Toshiba Qosmio X70 - Cele mai importante caracteristici

Familia Qosmio X70 cuprinde două modele: Qosmio X70-A-11K, echipat suficiente resurse pentru majoritatea utilizărilor, iar modelul X70-A-11L este pre-echipat din abundență cu memorie RAM și spațiu de stocare.

vineri, 30 august 2013

Nikon 18-140mm - Obiectiv pentru călătorii, în ofertă buy-back

Nikon a făcut de puțin timp anunțul privind introducerea acestou nou obiectiv, despre care editorii de la DPReview bănuiau că urmează a deveni companionul unui nou aparat foto. Deocamdată nu există acel nou aparat foto, însă există în magazine obiectivul Nikon AF-S DX NIKKOR 18-140mm f/3.5-5.6G ED VR, în promoție de tip Buy-Back.


Nikon AF-S DX NIKKOR 18-140mm f/3.5-5.6G ED VR


Mai întâi, câteva cuvinte despre obiectiv: este un companion ideal pentru aparatele foto DSLR Nikon, oferind zoom 7,7x, cu o plajă focală echivalent full frame de 27-210mm, mai mult decât suficient pentru majoritatea situațiilor de fotografiere, pornind de la peisaje largi și terminând cu veverița din copac.

Acest obiectiv are foarte multe asemănări cu precedentul teleobiectiv Nikon pentru senzori APS-C/DX, AF-S DX NIKKOR 18-105mm f/3.5-5.6G ED VR:
  • diafragma are 7 lamele rotunjite, ceea ce ajută la obținerea de zone în afara focusului mai frumoase (Bokeh)
  • diametrul filtrului este de 67mm, montura filtrului nu se rotește (util pentru filtre polarizatoare)
  • stabilizare imagine VR
  • comutator focus auto/manual
  • motor de focus ultrasonic
  • elemente optice asferice, pentru imagini mai clare
  • raportarea distanței către aparatul foto, pentru utilizarea de către sistemul de evaluare a expunerii


Memorii DDR4 - produse pe scară largă

Așteptăm de ceva vreme a patra generație de memorii DDR, iar acum avem confirmarea că anul 2014 va aduce noutăți considerabile în ceea ce privește noile procesoare și plăci de bază care vor folosi acest tip de memorie.

Modul memorie DDR4 Samsung


Avansurile tehnologice din domeniu permit mărirea lărgimii de bandă a memoriei, mărirea capacității maxime per modul și reducerea consumului de energie. Samsung a anunțat că produce pe scară largă memorii DDR4, folosind o tehnologie de proces pe 20 nanometri.


Super ofertă la eMag!

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...