Se afișează postările cu eticheta Buy-back. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Buy-back. Afișați toate postările

vineri, 30 august 2013

Nikon 18-140mm - Obiectiv pentru călătorii, în ofertă buy-back

Nikon a făcut de puțin timp anunțul privind introducerea acestou nou obiectiv, despre care editorii de la DPReview bănuiau că urmează a deveni companionul unui nou aparat foto. Deocamdată nu există acel nou aparat foto, însă există în magazine obiectivul Nikon AF-S DX NIKKOR 18-140mm f/3.5-5.6G ED VR, în promoție de tip Buy-Back.


Nikon AF-S DX NIKKOR 18-140mm f/3.5-5.6G ED VR


Mai întâi, câteva cuvinte despre obiectiv: este un companion ideal pentru aparatele foto DSLR Nikon, oferind zoom 7,7x, cu o plajă focală echivalent full frame de 27-210mm, mai mult decât suficient pentru majoritatea situațiilor de fotografiere, pornind de la peisaje largi și terminând cu veverița din copac.

Acest obiectiv are foarte multe asemănări cu precedentul teleobiectiv Nikon pentru senzori APS-C/DX, AF-S DX NIKKOR 18-105mm f/3.5-5.6G ED VR:
  • diafragma are 7 lamele rotunjite, ceea ce ajută la obținerea de zone în afara focusului mai frumoase (Bokeh)
  • diametrul filtrului este de 67mm, montura filtrului nu se rotește (util pentru filtre polarizatoare)
  • stabilizare imagine VR
  • comutator focus auto/manual
  • motor de focus ultrasonic
  • elemente optice asferice, pentru imagini mai clare
  • raportarea distanței către aparatul foto, pentru utilizarea de către sistemul de evaluare a expunerii


luni, 12 august 2013

Buy Back - Foto DSLR Canon, Trepiede, Acumulatori, Imprimante și Genți

Buy-Back - duci o vechitură la magazin și cumperi cu un preț bun ceva nou. De data asta, F64 include în campanie promo de tip buy back o serie mai largă de aparate foto sau accesorii.

 Iată cum:
Sunt incluse în promoții asemănătoare și gențile foto Tamracacumulatorii și încărcătoarele Maha (recomand familia Imedion), și imprimanta foto Epson L800.

sâmbătă, 6 aprilie 2013

Buy Back Nikon D3100

Imi place să văd oferte sau reduceri adevărate, aşa cum este oferta buy-back iniţiată de F64 în aceste zile.
Este vorba despre o ofertă cu un preţ greu de refuzat: trimiţi aparatul foto vechi prin curier către F64, şi poţi cumpăra pentru mai puţin de 2000 de lei kitul Nikon D3100 cu obiectiv Nikon 18-105mm VR.


Nikon d3100 + obiectiv 18-105mm VR
Nikon D3100 + obiectiv 18-105mm VR



De ce îmi place această ofertă?
  • suma preţurilor body-ului şi al obiectivului, dacă ar fi achiziţionate separat, ar depăşi 2800 lei
  • combinaţia body D3100 şi obiectiv 18-105mm este un excelent punct de start pentru începători sau pentru non-profesionişti în domeniul foto, care doresc să folosească un aparat foto de calitate în vacanţe.
Aşadar, dacă te numeri printre persoanele care deţin un aparat foto compact nesatisfăcător şi vrei să ai un DSLR bun pentru vacanţe şi fotografi începători, acum ai această opţiune de a trece la un nivel superior, la un preţ extrem de atractiv.
Toate detaliile privind această promoţie se găsesc aici.

luni, 20 august 2012

Buy Back card SD

Cine ar fi crezut că vom ajunge să vedem campanii byback pentru carduri de memorie? Pentru mine este o surpriza extrem de plăcută să vad ca se pot achizitiona carduri SDHC Sandisk Ultra de clasa 10 / UHS I si capacitate 32GB cu 100 de lei mai ieftin. Asta se întâmplă cu ocazia celei de a 25-a aniversare a memoriilor flash de către Sandisk.

Seria "Ultra" de la SanDisk este proiectată pentru a rezista la raze X, umezeală şi şocuri, având oficial garanţie "Pe viaţă".

Acest tip de card permite înregistrarea video în format full HD fără teamă că vor apărea întreruperi în înregistrare, precum şi fotografierea în rafală și fără a deveni un element care sa încetinească fotograful. Capacitatea ridicata permite stocarea a până la 3600 fotografii de 10 megapixeli, respectiv înregistrarea video timp de 160 de minute în cazul folosirii formatului AVCHD 1080.

Detalii complete despre campanie se gasesc aici, iar despre card aici.

miercuri, 1 august 2012

Buy back Sony SLT-A77

În luna august 2012 F64 a lansat o nouă campanie de tip buy-back, pentru aparatul foto Sony SLT-A77. Puteţi beneficia de o reducere cu 1000 lei la achziţionarea acestei camere, în orice variantă: doar body, kit cu obiectiv 18-55mm, 16-105mm, 18-200mm sau 16-50mm F/2.8.

Sony SLT-A77, cu obiectivul 16-50mm F/2.8

Sony SLT-A77 este o cameră foto construită cu tehnologia SLT (detalii aici), cu senzor de 24 megapixeli şi procesor rapid, capabil de a procesa până la 12 cadre pe secundă. Sistemul optic al camerelor SLT diferă de cel din DSLR-uri prin faptul că lumina ajunge permanent pe senzorii de imagine şi de autofocus/metering, motiv pentru care camerele SLT oferă o viteză foarte mare în operare şi focalizare rapidă şi precisă chiar şi în timpul filmării. A77 reprezintă vârful de gamă al camerelor de tip SLT, având corp din aliaj de magneziu, ecran LCD superior, întârziere la declanşare de doar 50ms, mod live view care afişează imaginea aşa cum va fi capturată, cu corecţiile de expunere şi balans de alb aplicate. Este posibilă chiar şi afişarea histogramei sau a indicatorului de orizont virtual. Aceeaşi imagine este afişată şi în vizorul electronic, nu doar pe ecranul LCD rabatabil. 

O mică listă a elemente care pun în valoare această cameră foto include:
  • 2 roţi pentru controlul parametrilor camerei
  • Sistem AF cu detecţia fazei care operează şi în timpul filmării. Acesta este completat de sistemul de detecţie a feţei, cu ajutorul căruia este posibilă focalizarea corectă în scene unde există subiecţi multipli şi se doreşte focalizarea pe cei care privesc spre cameră. Sistemul AF poate urmări şi menţine în focus un subiect aflat în mişcare. Numărul de puncte AF este 19, dintre care 11 sunt de tip cruce.
  • Stabilizarea imaginii este integrată în corpul camerei;
  • Funcţie de ajustare a focusului, pentru corecţie erori de tip front/backfocus.
  • Plaja ISO este setabilă de utilizator, între 100 si 16000, expandabilă de la 50 până la 25600.
  • Funcţie de reducere a zgomotului din imagini prin capturarea de cadre succesive (modul Hand-held Twilight)
  • Imaginile pot fi salvate în format 3/2 sau 16/9
  • Funcţie de compensare a zonelor iluminate prea puternic sau prea slab: 'Dynamic Range Optimizer', cu 6 pasi setabili manual sau automat.
  • Corecţie în cameră a aberaţiilor cromatice si a iluminării periferice pentru imaginile în format JPEG.
  • posibilitatea de comutarea rapidă între ecranul LCD şi vizorul electronic, fără apăsarea vreunui buton
  • previzualizare imagine cu efecte de culoare şi alte corecţii aplicate. Ecranul vizorului electronic este de tip OLED, oferind un contrast ridicat şi acoperire 100% a cadrului.
  • Modul GPS integrat, pentru geotagarea cadrelor capturate
  • Funcţie HDR în cameră, inclusiv pentru scene capturate cu camera în mână, nu doar pe trepied
  • Filmare Full HD, până la 60 cadre/secundă
  • Microfon integrat stereo, conector pentru microfon extern
Pagina promoției Sony SLT-A77 este aici.
În luna august, F64 mai are încă o promoţie: achziţionând un kit foto Sony SLT-A57 cu obiectiv 18-55mm, puteţi obţine la un preţ foarte mic obiectivul de 50mm F/1.8 Sony SAL50F18 şi un extra-acumulator.

miercuri, 30 mai 2012

Buy-back Nikon D7000

După campania buy-back pentru camera foto Nikon 1 din martie 2012, F64 ne invită să profităm de o promoţie tip buy-back: cameră foto DSLR Nikon D7000 şi obiectiv 18-105 la un preţ special.

Nikon D7000 este o cameră foto DSLR avansată, echipată cu suficiente butoane şi roţi, astfel încât rareori necesită accesarea meniului. Oferă funcţii neîntâlnite în segmentul DSLR entry-level, precum:
  • protecţie anti-stropire şi particule praf
  • două sloturi pentru card de memorie, care pot fi configurate chiar şi pentru duplicarea materialului pe ambele carduri, pentru siguranţă
  • două roţi pentru controlul rapid al parametrilor camerei
  • motor focus în body, pentru compatibilitate cu o gamă mai largă de obiective
  • posibilitate de micro-ajustare a focusului
  • controlul de la distanţă al bliţurilor
  • corp din aliaj uşor
Cu ajutorul acestei promoţii buy-back, Nikon D7000 poate fi achiziţionat împreună cu obiectivul Nikon 18-105 WR la preţul de 3999 lei, cu o reducere de 1500 lei faţă de preţul uzual. Pentru a putea beneficia de acest preţ, este necesară remiterea către magazin a vechii camere DSLR funcţionale (indiferent de marcă), impreună cu un obiectiv.

Super ofertă la eMag!

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...