Se afișează postările cu eticheta Smartphone. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Smartphone. Afișați toate postările

luni, 26 octombrie 2015

Lenovo Vibe Shot

Sunt foarte rare cazurile în care producătorii de telefoane fac ieșiri din tipare, probabil că sunteți plictisiți de șabloanele clasice de design ale smartphone-ului. Printre excepții pot enumera repoziționarea butoanelor de volum într-un loc mai puțin așteptat, sau includerea unui bliț cu xenon și a unui set semnificativ de butoane dedicate funcțiilor asociate fotografierii. 

La începutul anului 2015, Lenovo a prezentat în cadrul MWC 2015, modelul Vibe Shot, un smartphone care nu doar arată bine ci este și foarte simplu de manevrat atunci când este folosit pentru fotografiere. Citește în continuare și află dacă este potrivit pentru tine!

Atenția dată fotografierii este evidențiată nu doar prin design, ci și prin utilizarea unei camere foto/video performante și a două butoane dedicate.

Lenovo Vibe Shot - Design

Prima impresie pe care o dă Vibe Shot este de telefon bine construit, compact, ușor și foarte subțire. La prima vedere ai crede că ai de-a face cu un aparat foto ultra compact, camera fiind bine evidențiată, iar acest sentiment este accentuat și de cele 2 butoane dedicate fotografierii.



Având doar 7,5mm grosime, e greu de crezut că acumulatorul poate avea generoasa capacitate de 3000 mAh, în multe alte telefoane subțiri, capacitatea acumulatorului rareori depășește 2000 mAh. Diagonala ecranului are 5 inci, o dimensiune suficient de mică pentru a mai putea fi introdus ușor în buzunar, dar suficient de mare pentru a oferi o abundență de informație, în timpul citirii paginilor web sau a documentelor.

marți, 9 septembrie 2014

Lenovo Vibe X2

Cu ocazia targului IFA Berlin din acest an, Lenovo a introdus o serie mai largă de produse, inclusiv noul vârf de gamă din oferta producătorului chinez: Lenovo Vibe Z2.
Deși la o primă vizualizare a specificațiilor nu pare să aibă nimic ieșit din comun, iată o serie de elemente care fac acest smartphone să fie interesant:



Procesor octa-core

Lenovo Vibe X2 este primul care utilizează noul procesor de la Mediatek, MTK6595. Acesta este motorizat de 4 nuclee de înaltă performanță Cortex A17, plus încă patru nuclee cu eficiență energetică ridicată Cortex A7. Utilizarea acestei combinații are rolul de a oferi atât performanță, căt și un consum scăzut de energie atunci când e cazul.




Extensii Vibe

Noul Vibe X2 poate fi cuplat cu o serie de accesorii prin intermediul "Vibe Xtensions", conectori cu magnet care permit atașarea și detașarea rapidă. Aceste accesorii se "lipesc" pe spatele dispozitivului și adaugă un "strat" suplimentar dispozitivului, păstrând însă tematica de "straturi" existentă.
Odată cu lansarea lui Vibe X2 au fost prezentate și două accesorii: un acumulator extern și un mini-sistem audio extern. 

Cameră video frontală de 5 megapixeli

Selfie-urile nu mai sunt o problemă atunci când camera frontală are rezoluție mare. Lenovo a acordat atenție modului în care utilizatorii folosesc camera frontală în acest scop. Softul camerei permite declanșarea după clipire, ca să nu mai povestesc și despre detecția feței.
Evident, aceeași cameră se poate folosi și în scopuri deja tradiționale, precum apelul video.

La lansare, Lenovo Vibe X2 va avea un preț în jurul a 399 USD, distribuit inițial în Asia, urmând ca mai târziu să fie comercializat și pe piețe din europa de est sau Orientul mijlociu.

miercuri, 22 mai 2013

Nu vă grăbiți să actualizați Opera Mobile Web Browser!

Utilizatorii Android au ocazia să vadă o notificare privind actualizarea aplicației Opera Mobile Web Browser. De obicei, fac click în mod "automat" la asemenea mesaje, pentru a putea rula cea mai recentă și mai bună versiune. Însă de această dată, actualizarea Opera Mobile Web Browser se poate dovedi nedorită, am să arăt imediat de ce.

Versiunea 14 a navigatorului web Opera Mobile Web Browser folosește motorul de randare Chromium, care operează în mod semnificativ diferit față de Presto, motorul folosit până la versiunea 12, cel care a adus Opera la nivelul de popularitate actual.



Interfața cu utilizatorul a fost modificată, afișând meniul în poziție superioară pe dispozitivele de tip smartphone, din fericire poziția meniului poate fi schimbată din setări. Tot legat de interfață, acum butoanele corespondente paginilor deschise sunt mai mari, însă prezentarea și eliminarea acestor butoane se face mai lent decât pe versiunea 12.




miercuri, 13 februarie 2013

HTC One X+ - smartphone profesional, cu stil

E nou nouț și greu de găsit în România. Este nava amiral de la HTC la ora actuală, având în echipare cea mai mare cantitate de memorie existentă într-un smartphone HTC, un ecran de dimensiuni generoase și calitate excelentă a imaginii, într-un corp compact și stilat. Este HTC One X+

HTC One X+

HTC One X+ merge pe urmele lui HTC One X păstrând designul elegant şi funcţionalitatea interfeţei Sense, însă beneficiază de performanţă îmbunătăţită cu ajutorul procesorului nVidia Tegra 3 ce operează la 1,7 GHz, capacitate de stocare mărită până la 64 GB şi baterie cu capacitate mai mare cu 16%. Dacă înfăţişarea nu a beneficiat de un număr semnificativ de schimbări, nu pot spune acelaşi lucru despre componentele interne. Subsistemul grafic a beneficiat de o îmbunătăţire, acum este echipat cu ULP Geforce 2, este posibilă conectarea în reţele 4G/LTE iar conexiunea WiFi este dual-band.


HTC One X+ - Design, specificaţii


Pentru modelul precedent One X sunt disponibile culorile alb şi gri, de această dată HTC oferă opţiuni de culoare "Polar White" şi "Stealth Black". Cele trei butoane capacitive de pe partea frontală au de această dată culoarea roşie, fiind vizibile şi în mod standby. Corpul are o textură mată, care previne apariţia amprentelor şi oferă o senzaţie plăcută la atingere. Sigla "Beats Audio" de pe spate are o dimensiune mai mare iar camera beneficiază de o decoraţie în formă de inel de culoare roşie.

Elementele vizibile pe HTC One X+ sunt difuzorul, camera secundară şi tastele capacitive pe partea frontală, butonul de control al volumului pe partea dreaptă, butonul power/stand-by, conectorul pentru căşti, slotul pentru micro-SIM şi unul dintre microfoane în partea superioară, iar pe partea inferioară se găseşte doilea microfon.
Conectorul micro-USB este amplasat în partea stângă, opus butonului pentru volum.
Tot pe partea frontală există un element greu de observat atunci când este inactiv: LED-ul de notificare. Acesta este mascat într-unul dintre orificiile care maschează difuzorul, fiind vizibil doar atunci când semnalizează un eveniment: apel pierdut, baterie descărcată, notificări de la aplicaţii de mesagerie, etc.


HTC One X+

vineri, 8 februarie 2013

Cum se instaleaza Flash Player pe smartphone-uri cu Android 4


De ceva vreme, renumitul plugin pentru navigatoare web, Adobe Flash, nu mai este disponibil pentru download în Google Play, cel puţin nu pentru dispozitive care nu l-au avut preinstalat de către producător. În această postare aflaţi cum puteţi instala Adobe Flash Player pe orice terminal care rulează Android 2.x/3.x/4.0.


Extensia de browser web Flash este omniprezentă pe sistemele desktop de mulţi ani de zile, cu scopul de a permite afişarea de conţinut multimedia/audio-video, sau a unor aplicaţii web cu grafică vectorială dezvoltate cu instrumentele furnizate de Macromedia sau Adobe.
Recent, utilitatea acestei extensii a început să scadă, odată cu adoptarea HTML 5 de către dezvoltatorii de aplicaţii web. Unele probleme privind implementarea Flash pe dispozitive mobile au început să apară atunci când Apple a decis să nu includă suport pentru conţinut Flash în sistemul de operare iOS, inima tabletelor Apple iPad, a smartphone-urilor iPhone şi nu numai. Ca şi când acest lucru n-ar fi fost de ajuns, Google a decis ca versiunea 4.1 a sistemului de operare Android să nu includă suport pentru Adobe Flash, iar la scurt timp a dispărut posibilitatea de a instala playerul direct din Google Play (Android Market). Acest lucru afectează o serie de utilizatori, în special pe cei care deţin smartphone-uri care nu au avut preinstalată nici o versiune a acestui add-on şi care accesează situri web care încă nu au efectuat tranziţia către HTML 5.

sâmbătă, 19 ianuarie 2013

Lenovo A789 şi P700i - Smartphone dual-core și dual-sim

Vrem telefoane deștepte performante, rapide și ieftine. Nu demult făcusem o listă de smartphone-uri cu raport performanță preț optim, plecând de la ideea că un smartphone cu procesor dual-core oferă suficientă performanță pentru majoritatea utilizatorilor. La capitolul preț și accesibilitate ies în evidență pe piața autohtonă două modele lansate în toamna lui 2012: Lenovo A789 și P700i.

La prima vedere, e vorba despre două telefoane produse de Lenovo, cu chipsetul Mediatek MT6577, în care sunt integrate două nuclee ARM Cortex A9 la 1 GHz și cipul grafic PowerVR SGX 531 Ultra, două sloturi SIM și care sunt compatibile cu rețele de telefonie 2G/3G.
Ambele modele sunt echipate cu:
  • cip Mediatek MT6577 cu 2 nuclee Cortex A9 la 1 GHz plus subsistem grafic PowerVR SGX 531
  • 512 MB RAM
  • Sistem de operare Android, versiunea 4.0.4, Ice Cream Sandwich
  • dual-SIM, 3G + 2G
  • memorie internă de 4 GB (1,8 GB accesibil ca USB Storage), slot de cartelă micro-SD (maxim 32 GB)
  • ecran de 4 inchi cu rezoluția 480x800 pixeli. În specificațiile modelului P700i se specifică prezența unui ecran LCD IPS, cu contrast ridicat
  • conectivitate WiFi 802.11 b/g/n, 2,4 GHz
  • acumulator cu capacitatea de 2000 mAh (A789) sau 2500 mAh (P700i)

A789 are pe capacul din spate simbolurile operatorului chinez WO, acest brand este folosit de China Unicom, distribuitorul oficial al aparatelor Lenovo A789. Dacă veți căuta A789 pe site-ul Lenovo, veți avea șanse minime de a-l găsi. O situație similara are loc și cu unele telefoane Huawei, precum cel comercializat de Orange cu brandul "Malibu", care este de fapt un telefon fabricat de compania Huawei și comercializat exclusiv de Orange. P700i se prezintă într-un corp ceva mai înalt, cu mici modificări de design.

Aparent, A789 și P700i sunt două telefoane distincte, însă acestea diferă doar prin piața cărora le sunt adresate și unele particularități ale sistemului de operare preinstalat. P700i este destinat pieței internaționale și are instalat un acumulator de capacitate mai mare, pe când A789 rulează o versiune Android puternic localizată pentru piața chineză. Totuşi, acesta poate fi achiziţionat din magazine partenere pe Amazon.

marți, 6 noiembrie 2012

Smartphone-uri Android de avut în vedere

Dacă aveţi un smartphone mai vechi, care vă nemulţumeşte prin viteza scăzută de operare, imposibilitatea de a înregistra video Full HD, sau pur şi simplu vreţi altul nou, atunci e cazul să luaţi în considerare oferta actuală din segmentul mediu: smartphone cu procesor dual-core, cu ecran de înaltă definiţie şi care să ruleze Android versiunea 4 sau mai recent.


Sony Xperia U şi Xperia Sola

Sony Xperia USony Xperia Sola

Sunt două modele disponibile din luna mai 2012, cu diagonala ecranului de 3,5 şi 3,7 inchi (280, respectiv 265 pixeli/inch), acoperit cu un strat rezistent la zgâriere. Au dimensiuni compacte, ceea ce le face uşor de manevrat cu o singură mână.
Xperia U nu este echipat cu slot de cartelă microSD, motiv pentru care utilizatorii trebuie să se mulţumească cu cei 8GB de memorie internă. Sistemul de operare preinstalat poate fi Android versiunea 2.3, însă acesta se poate upgrada la versiunea 4.0.
Punctul slab al acestor modele este acumulatorul de capacitate modestă, doar 1300 mAh, care se poate dovedi insuficientă pentru o utilizare intensă.
Disponibilitate:
  • Xperia U - 830 - 900 lei fără conectare în ofertele eMAG şi evoMAG sau cu conectare la Altex.
  • Xperia Sola - 1040 - 1100 lei fără conectare: eMAG şi evoMAG.


Samsung Galaxy S Advance, Galaxy SII şi Galaxy Nexus

Galaxy S Advance este succesorul lui Samsung Galaxy S, care beneficiază de o actualizare a platformei hardware. Astfel, Galaxy S Advance are procesor dual-core, poate rula Android 4.1, are jack audio de 3,5mm, bliţ LED şi mult mai multă memorie internă. Din păcate, ecranul lui S Advance nu a beneficiat de mărirea rezoluţiei, oferind doar 233 pixeli/inch.

Samsung Galaxy S
Advance
Samsung Galaxy SIISamsung Galaxy Nexus



Samsung Galaxy SII are o platformă hardware asemănătoare cu Galaxy Nexus, însă acesta din urmă nu este 100% un telefon "Samsung", este un telefon dezvoltat de Google şi Samsung, care poate beneficia de cele mai noi versiuni Android şi unele caracteristici tehnologice de ultimă oră.
La capitolul diferenţe, Galaxy Nexus are ecran Super AMOLED de dimensiuni mai mari, cu rezoluţie mai mare şi cu densitate de pixeli mai mare, capabilitate NFC şi un acumulator ceva mai încăpător. Samsung Galaxy SII are însă camera foto de 8 megapixeli în loc de 5 şi radio FM.
O caracteristică interesantă a lui Galaxy Nexus este ecranul curbat, care urmează în mod mai natural conturul feţei utilizatorului.
Acumulatorii folosiţi în aceste trei modele au capacitate de 1500 mAh (S Advance), 1650 mAh (SII) şi 1750 mAh (Nexus)

Disponibilitate:
  • Samsung Galaxy S Advance: 1150 - 1170 lei la  eMAG, evoMAG, Altex;
  • Samsung Galaxy SII: 1600 - 1650 lei la evoMAGeMAG;
  • Samsung Galaxy Nexus: 1570 - 1600 lei la eMAG, evoMAG.


Panasonic Eluga, Sony Xperia P, LG P720 Optimus 3D Max

Voi face o scurtă prezentare a acestor modele, care au în comun design plăcut şi acumulator de capacitate relativ modestă. Toate aceste modele smartphone au fost proiectate pentru a arăta bine.

Panasonic ElugaSony Xperia PLG P720 Optimus 3D Max

Smartphone-ul Panasonic Eluga este foarte plat şi are o caracteristică specială: poate rezista la imersiune. Probabil că acesta este motivul pentru care nu include bliţ şi volumul sonor în cască este destul de scăzut faţă de alte telefoane.
LG P720 Optimus 3D Max , deşi are ecranul cu cea mai mică densitate de pixeli din grup, este echipat cu două camere foto/video principale, ceea ce îi conferă posibilitatea de a fotografia şi înregistra video 3D.
Sony Xperia P oferă un ecran cu contrast ridicat, ca şi celelalte modele Xperia menţionate în această postare, însă nu are slot de card microSD şi foloseşte microSIM, poate necesita înlocuirea SIM-ului actual.

Disponibilitate:
  • Panasonic Eluga: 1156 Lei - evoMAG;
  • Sony Xperia P:  1335 - 1510 Lei la evoMAG, eMAG;
  • LG P720 Optimus 3D Max: 1823 lei la evoMAG.


Motorola Atrix 2, HTC Sensation XE, Motorola XT910 RAZR, HTC One S

Acest grup include telefoane cu ecrane de dimensiuni mai mari, 4,3 inchi, cu 256 pixeli per inch. Modelele de la Motorola folosesc procesor dual-core cu frecvenţă relativ scăzută, 1 GHz Atrix 2 şi 1,2GHz XT910 RAZR. HTC a preferat să folosească procesoare cu frecvenţe mai ridicate, însă acesta poate fi un motiv pentru care acumulatorii pot să dureze mai puţin între încărcări.

Motorola Atrix 2 HTC Sensation XE Motorola XT910 RAZR
HTC One S

HTC One S şi Motorola XT910 RAZR sunt echipate cu ecrane cu contrast ridicat Super AMOLED, care oferă contrast tipic de 1000:1.
Motorola XT910 RAZR este disponibil în două variante, una cu acumulator de "doar" 1750 mAh, respectiv varianta MAXX, cu acumulator de 3300 mAh. Ca notă personală, prefer varianta MAXX, a cărui grosime îl face mai proporţionat cu lungimea şi lăţimea.
Disponibilitate:
  • Motorola Atrix 2: 1190 Lei la evoMAG;
  • HTC Sensation XE: 1539 la evoMAG;
  • Motorola XT910 RAZR: 1680 - 1770 lei la eMAG şi evoMAG;
  • Motorola XT910 RAZR MAXX:  2070 lei la evoMAG
  • HTC One S:  1823 - 1950 lei la evoMAG şi eMAG.


    marți, 30 octombrie 2012

    Google Nexus 4 şi Nexus 10


    Nexus este marca folosită de Google pentru dispozitive mobile, începând de la primul telefon Google, Nexus One, dezvoltat împreună cu HTC şi continuând cu Nexus S, construit de Samsung. De fiecare dată, smartphone-urile marca Nexus au fost puternic influenţate de viziunea fabricantului în ceea ce priveşte configuraţia hardware, inclusiv la noul smartphone Nexus 4. O altă caracteristică interesantă: cea mai recentă versiune de Android a rulat pe telefoane Nexus, ajungând pe alte tipuri de dispozitive abia după o serie de teste de validare şi certificare care durează destul de mult timp.

    Ieri, Google a anunţat pe blog trei produse care rulează Android 4.2: smartphone-ul Nexus 4 şi tabletele Nexus 7 şi Nexus 10. 

    Google Nexus 4, Nexus 7 şi Nexus 10
    (imagine de pe blogul Google)

    Specificaţiile smartphone-ului Nexus 4

    • Procesor Qualcomm Snapdragon S4 Pro, quad core "1,5 GHz + Adreno 320
    • 2 GB LPDDR2
    • 8 sau 16 GB memorie internă
    • ecran de 4,7" WXGA IPS Plus, cu rezoluţia de 1280x768 pixeli
    • conectivitate fără fir 802.11 b/g/n şi Bluetooth, GPS, NFC, DLNA, Miracast Wireless Display
    • compatibilitate cu 5 tipuri de reţele de telefonie 2G şi 3G
    • Dimensiuni şi greutate: 133,9mm x 68,7mm x 9,1mm, 139 grame
    • camere: 8Megapixeli * 1,3 megapixeli
    • Baterie de 2100 mAh la 3,8V (7,98 Wh)
    • Sistem de operare Android 4.2
    Diferenţele esenţiale dintre Nexus 4 şi LG Optimus G în ceea ce priveşte echiparea sunt prezenţa slotului microSD pe acesta din urmă, plus compatibilitatea cu reţele 4G îmsă modelul de la LG nu are capabilitate de afişare imagini prin Wireless Display.

    joi, 13 septembrie 2012

    vineri, 2 decembrie 2011

    Carrier IQ - The Big Brother

    Trevor Eckhart, un dezvoltator de aplicatii pentru smartphone-uri Android a afirmat ca milioane de smartphone-uri ruleaza un program ascuns, care monitorizeaza locatia telefonului (inclusiv in cazul in care este dezactivat serviciul de localizare) si care monitorizeaza orice apasare de buton sau pe tastatura virtuala.
    Modul in care aplicatia ruleaza este similar unui rootkit, in sensul ca nu este afisata in lista de aplicatii in rulare, iar comanda de terminare trimisa acestei aplicatii nu are efect. Dezinstalarea aplicatiei este aproape imposibila.

    Problemele esentiale a acestei aplicatii se refera la faptul ca utilizatorul nu poate opta pentru neutilizarea acesteia, iar nivelul de privilegii cu care ruleaza permite accesul la toate datele private existente in telefon.

    In videoclipul pe care l-a publicat, Trevor Eckhart arata ca aceasta aplicatie poate monitoriza inclusiv continutul paginilor web accesate, insa fara a se limita la continut necriptat. Cu alte cuvinte, aplicatia poate monitoriza inclusiv parole trimise pe situri acesate prin HTTP securizat. Faptul ca 'poate' nu inseamna neaparat ca face acest lucru, insa doar declaratiile pe care le fac dezvoltatorul aplicatiei si alti operatori de retele mobile probabil ca nu au cum sa elimine aceste suspiciuni.

    Aplicatia provine de la Carrier IQ, si are scopul declarat de 'a ajuta operatorii de retele mobile in vederea imbunatatirii performantelor'. Carrier IQ afirma ca aplicatia lor nu face altceva decat sa inregistreze si sa sintetizeze rapoarte de performanta, nicidecum de a inregistra textele introduse pe terminal sau de a urmari fizic locatia acestuia.

    Se pare ca aplicatia Carrier IQ ruleaza pe mai multe tipuri de smartphone-uri produse de RIM (Blackberry), Apple (iPhone), Nokia, cat si pe multe alte smartphone-uri care ruleaza Android sau Windows Mobile.

    Google s-a distantat de aceasta aplicatie si afirma ca pe telefoanele marca Google nu este instalata si ca nu au vreun fel de afiliere cu Carrier IQ. Pe partea operatorilor de retele mobile, Verizon (USA) afirma ca nu foloseste aplicatia in scopul de a urmari abonatii, iar Sprint (USA) afirma ca foloseste aplicatia doar in scopul determinarii performantei retelei.

    Deocamdata stim despre Carrier IQ ca ruleaza pe unele smartphone-uri HTC cu sistem de operare Android (dispozitivul din videoclipul lui Trevor Eckhart este produs de HTC), instalarea fiind aparent facuta de catre operatorul de retea, sau de catre producatorul de smartphone in urma solicitarii operatorului de retea.

    Update (2011-12-05): Aplicatia Voodoo Carrier IQ Detector nu a detectat aplicatia Carrier IQ instalata pe telefonul meu. Se pare ca aceasta problema nu afecteaza decat utilizatorii unor retele mobile din Statele Unite.

    marți, 22 martie 2011

    Opera lansează noi navigatoare web pentru telefoane, tablete şi smartphone-uri

    Producătorul norvegian de software Opera a lansat noi versiuni ale navigatoarelor pentru telefoane mobile, smartphone-uri, tablete şi pentru PC: Opera Mini 6 şi Opera Mobile 11
    Opera Mini 6 rulează pe dispozitive echipate cu Android, Blackberry Symbian S60 precum şi cele capabile de a rula J2ME. Opera Mobile 11 poate rula pe Android, Symbian, Windows 7 Meego şi Maemo.
    În lista de îmbunătăţiri se enumeră panning şi zoom, derulare îmbunătăţită în pagini. A fost inclus suport complet pentru multi-touch în dispozitivele care sunt echipate cu asemenea facilitate, precum şi butoane pentru postarea facilă în reţele sociale.

    Super ofertă la eMag!

    Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...