Despre seria de SSD-uri Intel 520 am mai spus câteva cuvinte, având la dispoziție modelul de 120 GB. Acum am ocazia să văd cum se comportă modelul de 180 GB, testat într-un laptop Dell Inspiron 17R SE. Acest model de laptop nu a fost folosit întâmplător, ci pentru că face parte dintre puținele laptopuri care includ două sloturi pentru instalare hard disk, oferind posibilitatea de a instala sistemul de operare și aplicațiile pe un SSD ultra-rapid, iar restul de date (multimedia, copii de rezervă, etc) pe o unitate hard disk tradițională.
Inițial, interiorul laptopului arăta astfel:
DELL Inspiron 17R SE 7720 - Interior - Configurație inițială |
După cum se poate observa, în dreapta memoriilor RAM se află hard disk-ul original, iar în partea stângă se află un al doilea slot pentru hard disk SATA de 2,5", respectiv un slot mSSD. Pentru că am dorit ca ordinea firească a hard disk-urilor să fie păstrată și în interfața UEFI, am mutat hard disk-ul original în slotul 2, apoi am montat SSD-ul pe slotul nr. 1, și iată ce am obținut:
DELL Inspiron 17R SE 7720 - După mutarea HDD și montarea SSD |
Unitatea instalată în partea dreaptă este SSD-ul Intel serie 520, modelul de 180 GB, care arată așa:
Intel SSD 520 Series, 180 GB |