NVIDIA se află de ceva vreme pe piaţa dispozitivelor mobile, prin intermediul procesoarelor din familia Tegra. Acestea sunt folosite în dispozitive mobile cu consum redus de energie, precum tablete sau mini-notebook-uri.
Câteva informaţii despre Waine, a patra generaţie Tegra, au ieşit la iveală şi se pare că noul procesor va da ceva bătăi de cap concurenţilor. Waine este construit în proces tehnologic pe 28 nanometri şi include 72 de nuclee grafice, de 6 ori mai mult decât Tegra 3. Cu ajutorul acestora va fi capabil de a procesa imagini cu rezoluţia de 2560x1600 pixeli sau să producă conţinut Full HD 1080p cu rata de împrospătare de 120Hz, compatibil cu conţinutul video 3D Full HD.
Numărul de nuclee de procesare rămâne acelaşi ca la generaţia anterioară, de 4+1, cel mai probabil Cortex A15, iar controllerul de memorie poate gestiona memorii DDR3L în mod dual-channel.
O altă inovaţie în domeniul comunicaţiilor de mare viteză o constituie implementarea un controller USB versiunea 3, fiind primul cip mobil de la NVIDIA care dobândeşte această capabilitate.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu