Se afișează postările cu eticheta Logitech. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Logitech. Afișați toate postările

joi, 5 februarie 2015

Logitech Zone Touch Mouse T400

Folosesc micuțul șoricel Logitech Zone Touch Mouse T400 de mai bine de doi ani, poate că nu e cel mai potrivit moment pentru a scrie despre el la char atât de mult timp de când l-am cumpărat. În general, review-urile se fac pentru produse abia lansate, mai rar apar opinii și păreri despre produse utilizate pe îndelete, însă exact asta doresc să fac acum: să arăt cum se comportă Zone Touch Mouse T400, din perspectiva cuiva care l-a folosit pe indelete.






Atunci când am ales acest mouse, m-am orientat către ceva cu consum mic de energie și cu precizie ridicată, pe care să-l pot folosi fără bătăi de cap în aplicații care necesită precizie ridicată. Nu m-a interesat în mod particular latența, care ar putea fi deranjantă în anumite jocuri, însă acest mouse nu este făcut cu gândul la jocuri de acțiune, ci la confort și portabilitate.



La primul contact cu produsul real m-a surprins dimensiunea. Din ce văzusem în imagini, părea să aibă dimensiuni obișnuite spre mici, comparând cu majoritatea moușilor, însă în realitate avem de-a face cu un mouse de dimensiuni mici, foarte ușor de strecurat într-o geantă de laptop. Suprafața are o textură fină de culoare neagră (în videoclipuri și fotografii apare un pic mai luminos, mai deschis la culoare), zona tactilă se simte ca o sticlă și adesea se simte rece. Pe lateral este un cauciuc gri, cu aderență foarte bună.
Pentru ca toate lucrurile să meargă perfect din prima clipă, în pachet este inclus și un set de baterii R6/AA de calitate, precum și receptorul fără fir Unifying receiver. Receptorul "Unifying receiver" permite utilizarea concomitentă a mai multor dispozitive de tip mouse sau tastatură de la Logitech, nu este necesară instalarea a câte unuia pentru fiecare periferic.

Deși la prima vedere pare că Logitech Zone Touch T400 are doar două butoane, în realitate sunt 3 butoane fizice: stânga, dreapta și central, zona tactilă este ea însăși cel de al treilea buton. Butoanele stânga și dreapta funcționează în mod tradițional, însă zona tactilă necesită o prezentare mai detaliată. Aceasta combină mai multe funcții:
- zonă de derulare controlată tactil, cu derulare atât pe verticală cât și pe orizontală
- emulează 3 butoane (în loc de unul), în funcție de zona de apăsare

Experiența în utilizare

În cei aproape doi ani în care am folosit Logitech Touch Mouse T400 am fost mulțumit de precizia  pointerului și de cât de redus este consumul de energie. Personal cred că ar fi fost posibil ca butoanele să poată face click și prin apăsare cu o forță mai redusă, nu știu din ce motiv Logitech a decis ca forța necesară click-ului să fie mărișoară. Prin intermediul software-ului, zona tactilă emulează o derulare inerțială, asemănptoare maușilor cu roată din material greu, care se poate dovedi incomodă celor care fac derulări și apoi schimbă rapid zona activă de pe ecran, înainte ca "inerția" să se sfârșească. Din fericire, această caracteristică se poate dezactiva din programul Logitech Setpoint
Producătorul afirmă, iar eu pot confirma, că este posibil ca bateriile sa nu necesite înlocuire timp de un an și jumătate. Utilizarea de acumulatori, chiar și din seriile noi, cu tehnologie Low Self Discharge, nu are sens, deoarece un set de baterii chiar poate dura un an.

Recomandare: fără doar și poate, Logitech Zone Touch Mouse T400 este un maus bun, precis și economic. Dimensiunile mici îl fac un companion excelent pentru laptop, iar laserul funcționează impecabil pe toate suprafețele pe care l-am folosit. Aspectul și resiztența în timp sunt și ele foarte bune, după aproape 2 ani de utilizare nu au apărut deteriorări ale suprafeței.

Super ofertă la eMag!

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...