Și... la fel de ciudat, majoritatea reclamelor pe care le observam în timpul navigării pe web erau pe tematici necontextuale sitului vizitat, așa cum eram obișnuit, deodată deveniseră reclame pentru slăbit indiferent de ce sit vizitam.
Am investigat această chestiune un pic, pentru a determina ce se întâmplă de fapt, și am descoperit că în browserul Firefox am instalată o extensie despre care nu-mi amintesc să o fi instalat, extensia "Save As".
Nedumerit, am încercat să aflu mai multe lucruri despre aceasta, și am descoperit câteva lucruri interesante, precum:
- această extensie nu apare în primele pagini cu extensii oficiale Firefox, motiv pentru care suspectez că a fost instalată în urma vizitării unui sit care include și pagini 'virusate', care a reușit să treacă neobservată de antivirusul pe care il folosesc
- pe saveasapp .com (nu recomand vizitarea), situl producătorului extensiei ne explică ce activitate de "economisire" ne poate oferi această extensie
- datorită naturii sale, această extensie poate intercepta paginile web, inclusiv pe cele criptate
Revenind la ideea de bază, că nu-mi amintesc să o fi instalat, am făcut imediat curățenie în lista de extensii, am dat jos "Save As" și observ că acum nu mai văd alte reclame în afara celor care trebuia să se vada, iar în bara de stare nu mai apar alte situri în timpul încărcării, precum saveasjs.info sau dealply.com.
Așadar, în secunda asta actualizez Firefox și recomand acelasi lucru tuturor, atât din motive de securitate, cât și pentru că de la versiunea 15 are un nou sistem de management al memoriei, îmbunătățit considerabil.
Faptul că eu am reușit să dobândesc o extensie de tip adware ar trebui să fie catalogat ca 'noroc', deoarece are un profil de activitate destul de inocent. Dar putea fi vorba despre o extensie cu alt profil de activitate.
Recomandă acest articol prietenilor tăi care folosesc Firefox folosind butoanele de mai jos