miercuri, 27 februarie 2013

Obiective noi pentru montura Sony A


Carl Zeiss Planar T* 50mm F1.4 ZA SSM

Familiei de obiective Carl Zeiss cu distanţă focală fixă Distagon 24mm, Planar 85mm şi Sonnar 135mm pentru montura Sony A i se alătură noul Planar T* 50mm F1.4 ZA SSM, care combină diafragma luminoasă f/1,4 cu distanţa focală fixă de 50mm, într-un obiectiv ideal pentru portrete sau lumină scăzută.

Carl Zeiss
Noul obiectiv are motor intern ultrasonic (tehnologie Sony SSM) şi este protejat împotriva stropilor şi prafului. Performanţa maximă a noului obiectiv poate fi valorificată cu ajutorul aparatului foto full frame Sony SLT α99.


duminică, 24 februarie 2013

Lenovo A789 și P700i - root-are, instalare ROM alternativ

În această postare voi prezenta modul de lucru pentru a root-a un smartphone Lenovo A789 sau Lenovo P700i. Aceste telefoane sunt construite cu aceleași specificații, singura diferență fiind înfățișarea, capacitatea bateriei și tipul ecranului. Ambele smartphone-uri sunt construite pe o platformă bazată pe procesorul Mediatek MT6577, un chipset cu două nuclee ARM la 1 GHz, folosit în nenumărate smartphone-uri dual-sim.


I - Pregătirea driverelor pentru sistemul de operare


Lenovo A789, P700i sau alte smartphone-uri cu chipset Mediatek MT 6575 sau MT 6577 necesită două drivere pentru a putea interopera corect cu sistemul de operare Windows. Driverul nr. 1 este folosit doar pentru ADB și este disponibil pe memoria internă, în folderul Lenovo USB Driver. Instalarea acestuia este absolut opțională, însă se poate dovedi utilă dacă nu aveți posibilitatea de a intra în modul recovery prin combinații de butoane.
Se conecteaza telefonul cu PC-ul, se activează modul USB Storage, apoi de pe PC se poate copia fisierul LenovoUsbDriver_1.0.0.exe si se instalează.

Al doilea driver este necesar pentru comunicarea cu chipsetul MT 657x în mod preloader, acesta este inclus de obicei împreună cu utilitarul Mediatek Smartphone Flash Tool. O copie a driverului se poate descărca de aici, care se dezarhivează pe PC.
Instalarea acestui driver incepe după ce conectați telefonul OPRIT cu PC-ul prin cablu USB:



Wizard-ului de instalare driver i se specifică locația în care se a fost extras driverul Mediatek MT65xx Preloader și se continuă instalarea



Driverul nu conține fișiere binare, doar două fișiere INF care nu au conținut periulos, se poate continua

sâmbătă, 23 februarie 2013

Routerul wireless - alegere, optimizare

Routerele wireless fac de multa vreme parte din elementele omniprezente din rețeaua de acasă, de la muncă, de la hotel sau de la vila în care ne cazăm în vacanțe. Însă adesea performanța rețelei wireless nu se ridică la nivelul așteptărilor, generând experiențe neplăcute în timpul unor activități cu trafic de rețea ridicat, precum vizionarea de clipuri pe YouTube, uneori și pentru activități simple, ca navigarea pe web.

Logo-ul WiFi
În această postare voi încerca să nu intru peste măsură în detalieri sau specificații, le veți găsi pe paginile producătorilor sau în magazine. Elementele cheie pe care le voi prezenta sunt caracteristicile care trebuiesc urmărite și care diferențiază un router wireless ieftin de unul scump, plus câteva ponturi pentru a obține maximum de performanță de la acestea.



Frecvențele de operare și standardele implementate pe routere wireless


Ca multe alte dispozitive destinate uzului "liber", routerele wireless operează în benzile de frecvență 2,4 GHz și/sau 5 GHz. Majoritatea routerelor ieftine operează doar în banda de 2,4 GHz în standardele 802.11 b/g/n, iar modelele mai avansate pot opera în 5 GHz în standard 802.11a/n. Dacă locuiți într-o zonă unde nu sunt vecini care să producă interferențe, utilizarea unui router care operează exclusiv în banda de 2,4 GHz nu ar trebui să pună probleme, însă în zonele aglomerate e preferabil să puteți alege dintr-un număr mai mare de canale, inclusiv din banda de 5 GHz.
Concret, un router ieftin construit doar pentru 802.11g/n poate suferi din cauza interferențelor, în timp ce un model care poate opera concurent în banda de 5GHz cu 2,4 GHz are de unde să folosească mai multe canale de frecvență libere. Totuși, trebuie reținut că atât routerul cât și echipamentele conectate trebuie să poată opera în banda de frecvență aleasă şi că unele routere dual-band pot opera doar într-o singură bandă de frecvenţe la un moment dat.
Sunt câteva lucruri de spus şi despre conexiunea prin cablu, porturile LAN sau WAN. O mare parte din routerele ieftine folosesc conexiuni de 100 Mbps, iar modelele performante sunt echipate cu conexiuni gigabit. Totuşi, chiar dacă în teorie este posibil ca pe un port gigabit să se poată face trafic cu 1000 Mbps, traficul care trece dinspre internet către LAN (sau invers) este întotdeauna intermediat de procesor, motiv pentru care rata de forwarding este adesea mai mică decât viteza maximă teoretică a respectivei conexiuni.



Cele mai importante lucruri pe care trebuie să nu le uitați atunci când achiziționați un router wireless

#1 Locul optim de amplasare a routerului


Undele electromagnetice în banda de 2,4 și 5 GHz au caracteristici de propagare care sunt influențate de obstacole vizibile, în special elemente cu umiditate ridicată (exemplu: frunziș de arbori, vegetație densă) sau elemente metalice metalice (exemplu: grile de armatura din pereții apartamentelor). Cu cât frecvența este mai ridicată, nivelul de atenuare în asemenea obstacole crește, fiind posibil ca la o distanță de 50 metri de router să funcționeze impecabil o conexiune fără fir pe 2,4 GHz, dar să funcționeze dezastruos pe banda de 5 GHz.

joi, 21 februarie 2013

Noul model de licentiere Microsoft Office

A aparut Microsoft Office 2013! Mare bucurie, ce bine arata, ce mult mai performant e, şi uite ce de facilităţi pe care abia aştept să dau banii are!

E frumos la prima vedere, însă cu unele modificări sensibile în ceea ce priveşte termenii de utilizare. Până de curând, era posibilă achziţionarea celei mai ieftine distribuţii, ediţia Home & Student, pentru a o folosi pe un număr de până la 3 computere, fără costuri adiţionale. Iar în momentul în care doreai să renunţi la un PC şi să-l înlocuieşti cu altul, pur şi simplu aveai de făcut instalarea pe noul PC şi gata.

Acest model este înlocuit în Office 2013 cu un şablon asemănător licenţierii sistemului de operare Windows, ediţia OEM. Pe scurt, noul model de licenţiere
  • limitează numărul de instalări la 1 per cheie (nu mai avem 3 instalări, ca la Home & Student)
  • leagă instalarea Office de computer. Dacă se defectează/pierde/fură computerul, licenţa piere împreună cu el.
Noul "model" are un impact foarte mare asupra costurilor. Spre exemplu, într-o casă unde s-ar fi putut folosi o un singur pachet Home & Office pe 3 PC-uri (conform modelului anterior de licenţiere), acum costă 3 x 139$, plus alţi 139$ pentru fiecare PC înlocuit. Suplimentar, pachetul de instalare nu este livrat pe CD sau DVD, necesitând download. Cu siguranţă că acest lucru va fi pe placul utilizatorilor cu conexiuni lente.

Sursa: blogul Softmaker

miercuri, 13 februarie 2013

HTC One X+ - smartphone profesional, cu stil

E nou nouț și greu de găsit în România. Este nava amiral de la HTC la ora actuală, având în echipare cea mai mare cantitate de memorie existentă într-un smartphone HTC, un ecran de dimensiuni generoase și calitate excelentă a imaginii, într-un corp compact și stilat. Este HTC One X+

HTC One X+

HTC One X+ merge pe urmele lui HTC One X păstrând designul elegant şi funcţionalitatea interfeţei Sense, însă beneficiază de performanţă îmbunătăţită cu ajutorul procesorului nVidia Tegra 3 ce operează la 1,7 GHz, capacitate de stocare mărită până la 64 GB şi baterie cu capacitate mai mare cu 16%. Dacă înfăţişarea nu a beneficiat de un număr semnificativ de schimbări, nu pot spune acelaşi lucru despre componentele interne. Subsistemul grafic a beneficiat de o îmbunătăţire, acum este echipat cu ULP Geforce 2, este posibilă conectarea în reţele 4G/LTE iar conexiunea WiFi este dual-band.


HTC One X+ - Design, specificaţii


Pentru modelul precedent One X sunt disponibile culorile alb şi gri, de această dată HTC oferă opţiuni de culoare "Polar White" şi "Stealth Black". Cele trei butoane capacitive de pe partea frontală au de această dată culoarea roşie, fiind vizibile şi în mod standby. Corpul are o textură mată, care previne apariţia amprentelor şi oferă o senzaţie plăcută la atingere. Sigla "Beats Audio" de pe spate are o dimensiune mai mare iar camera beneficiază de o decoraţie în formă de inel de culoare roşie.

Elementele vizibile pe HTC One X+ sunt difuzorul, camera secundară şi tastele capacitive pe partea frontală, butonul de control al volumului pe partea dreaptă, butonul power/stand-by, conectorul pentru căşti, slotul pentru micro-SIM şi unul dintre microfoane în partea superioară, iar pe partea inferioară se găseşte doilea microfon.
Conectorul micro-USB este amplasat în partea stângă, opus butonului pentru volum.
Tot pe partea frontală există un element greu de observat atunci când este inactiv: LED-ul de notificare. Acesta este mascat într-unul dintre orificiile care maschează difuzorul, fiind vizibil doar atunci când semnalizează un eveniment: apel pierdut, baterie descărcată, notificări de la aplicaţii de mesagerie, etc.


HTC One X+

vineri, 8 februarie 2013

Cum se instaleaza Flash Player pe smartphone-uri cu Android 4


De ceva vreme, renumitul plugin pentru navigatoare web, Adobe Flash, nu mai este disponibil pentru download în Google Play, cel puţin nu pentru dispozitive care nu l-au avut preinstalat de către producător. În această postare aflaţi cum puteţi instala Adobe Flash Player pe orice terminal care rulează Android 2.x/3.x/4.0.


Extensia de browser web Flash este omniprezentă pe sistemele desktop de mulţi ani de zile, cu scopul de a permite afişarea de conţinut multimedia/audio-video, sau a unor aplicaţii web cu grafică vectorială dezvoltate cu instrumentele furnizate de Macromedia sau Adobe.
Recent, utilitatea acestei extensii a început să scadă, odată cu adoptarea HTML 5 de către dezvoltatorii de aplicaţii web. Unele probleme privind implementarea Flash pe dispozitive mobile au început să apară atunci când Apple a decis să nu includă suport pentru conţinut Flash în sistemul de operare iOS, inima tabletelor Apple iPad, a smartphone-urilor iPhone şi nu numai. Ca şi când acest lucru n-ar fi fost de ajuns, Google a decis ca versiunea 4.1 a sistemului de operare Android să nu includă suport pentru Adobe Flash, iar la scurt timp a dispărut posibilitatea de a instala playerul direct din Google Play (Android Market). Acest lucru afectează o serie de utilizatori, în special pe cei care deţin smartphone-uri care nu au avut preinstalată nici o versiune a acestui add-on şi care accesează situri web care încă nu au efectuat tranziţia către HTML 5.

miercuri, 30 ianuarie 2013

UltraHD TV și H265, din ce în ce mai tangibile

Dacă v-ați obișnuit cu vizionarea de filme HD în format Full HD (1080 x 1920 pixeli) și vreți să urmăriți materiale video pe ecrane de dimensiuni mai mari, atunci poate e cazul să vă familiarizați cu termenii UltraHD, HEVC și H265.

La CES 2012 a participat și producătorul de sisteme integrate Broadcom, care a prezentat in circuit proiectat pentru a fi inima decodoarelor video casnice din viitorul apropiat: BCM7445. Acesta este construit cu nuclee ARM și integrează decodoare hardware pentru fluxuri video de înaltă rezoluție, devenind astfel un element de bază pentru aplicații precum Video-on-demand, interactivitate inline, experiență web sau magazine online. Cipul poate decoda până la 4 fluxuri video full HD concurent. sau un flux UltraHD HEVC.

Decodorul video UltraHD (cunoscut și cu numele 4k) oferă rezoluție de 4 ori mai mare decât a ecranelor Full HD actuale, iar cu ajutorul noului sistem de compresie HEVC necesită o lățime de bandă de două ori mai mică decât standardele actuale bazate pe codecul H.264. Acest lucru va plăcea atât utilizatorilor care obțin astfel posibilitatea de a transfera de două ori mai multe materiale video sau vizionarea unor materiale de calitate mai înaltă, dar și pe placul furnizorilor de conținut, care astfel vor putea furniza mai mult conținut pe o infrastructură fixă.

Și nu în ultimul rând, producătorii de televizoare vor putea oferi o mai bună calitate a imaginii pe ecranele de dimensiuni foarte mari. Codecul HEVC va fi probabil numit și MPEG-H sau H.265.

Sursa: Broadcom

sâmbătă, 19 ianuarie 2013

Lenovo A789 şi P700i - Smartphone dual-core și dual-sim

Vrem telefoane deștepte performante, rapide și ieftine. Nu demult făcusem o listă de smartphone-uri cu raport performanță preț optim, plecând de la ideea că un smartphone cu procesor dual-core oferă suficientă performanță pentru majoritatea utilizatorilor. La capitolul preț și accesibilitate ies în evidență pe piața autohtonă două modele lansate în toamna lui 2012: Lenovo A789 și P700i.

La prima vedere, e vorba despre două telefoane produse de Lenovo, cu chipsetul Mediatek MT6577, în care sunt integrate două nuclee ARM Cortex A9 la 1 GHz și cipul grafic PowerVR SGX 531 Ultra, două sloturi SIM și care sunt compatibile cu rețele de telefonie 2G/3G.
Ambele modele sunt echipate cu:
  • cip Mediatek MT6577 cu 2 nuclee Cortex A9 la 1 GHz plus subsistem grafic PowerVR SGX 531
  • 512 MB RAM
  • Sistem de operare Android, versiunea 4.0.4, Ice Cream Sandwich
  • dual-SIM, 3G + 2G
  • memorie internă de 4 GB (1,8 GB accesibil ca USB Storage), slot de cartelă micro-SD (maxim 32 GB)
  • ecran de 4 inchi cu rezoluția 480x800 pixeli. În specificațiile modelului P700i se specifică prezența unui ecran LCD IPS, cu contrast ridicat
  • conectivitate WiFi 802.11 b/g/n, 2,4 GHz
  • acumulator cu capacitatea de 2000 mAh (A789) sau 2500 mAh (P700i)

A789 are pe capacul din spate simbolurile operatorului chinez WO, acest brand este folosit de China Unicom, distribuitorul oficial al aparatelor Lenovo A789. Dacă veți căuta A789 pe site-ul Lenovo, veți avea șanse minime de a-l găsi. O situație similara are loc și cu unele telefoane Huawei, precum cel comercializat de Orange cu brandul "Malibu", care este de fapt un telefon fabricat de compania Huawei și comercializat exclusiv de Orange. P700i se prezintă într-un corp ceva mai înalt, cu mici modificări de design.

Aparent, A789 și P700i sunt două telefoane distincte, însă acestea diferă doar prin piața cărora le sunt adresate și unele particularități ale sistemului de operare preinstalat. P700i este destinat pieței internaționale și are instalat un acumulator de capacitate mai mare, pe când A789 rulează o versiune Android puternic localizată pentru piața chineză. Totuşi, acesta poate fi achiziţionat din magazine partenere pe Amazon.

miercuri, 16 ianuarie 2013

SSD de 2 TB

Prin magazinele autohtone, cele mai populare dimensiuni de SSD comercializate sunt 120 GB, 160GB, 64 GB și 240 GB. Și totuși, există și unități SSD care au capacitatea de 2 TB, cel puțin pentru o clientelă selectă.
Compania Foremay , producătorul primei unități SSD de 2 TB din lume, mai are în palmares și producția primei unități SSD de 1 TB încă din 2011. Produsele Foremay pot opera în domenii de temperatură "standard" 0~70 °C, cât și extins până la -55~+125°C.
Nu veți vedea produsele acestei companii în magazine, deoarece Foremay livrează unitățile produse către alți integratori de produse speciale, destinate operării în condiții termice sau de vibrație deosebite. Printre clienții acestei companii se numără NASA și armata SUA.

vineri, 11 ianuarie 2013

Western Digital SSHD

La CES 2012 Western Digital a prezentat o unitate de stocare numită SSHD, care combină capacitatea de stocare a unităților clasice mecanice cu viteza memoriilor flash.

Motivul pentru care WD a decis să producă o asemenea unitate este prețul încă mare al sistemelor de stocare pe memorii flash (SSD), care nu va scădea suficient de repede în viitorul apropiat, cel puțin nu suficient încât unitățile SSHD să nu fie atractive.

În demonstrația pe care au făcut-o cei de la WD la CES, un set de operații care durează 51 de secunde pe unitate SSD și 81 secunde pe hard disk tradițional, durează doar 55 de secunde finalizarea pe sistemul hibrid, mult mai apropiat de performanța unui SSD decât a unui hard disk.

joi, 10 ianuarie 2013

Câteva noutăţi la CES 2013

Nu m-am putut deplasa la CES 2013, însă iată ce am aflat din alte surse.

Antec introduce o serie de carcase noi, pentru gamerii cu buget limitat modelul GX700, modelul P280 din seria "Performance", acum şi cu culoarea albă. Liniştea e importantă pentru Antec, aşa că au prezentat şi o serie de ventilatoare care produc mai puţin zgomot: seria TrueQuiet 120. sursa

Enermax a adus un nou cooler pentru procesoare, modelul ETS-40, cu o putere de disipare termică de cel puţin 200W. Suprafaţa acestuia este acoperită cu un strat special, cu o mai bună transmisie a energiei termice.

În domeniul dispozitivelor mobile, se prea poate să vedem cât de curând smartphone-uri sau tablete echipate cu procesorul octo-core Samsung Exynos 5 Octa. Acesta e construit cu două seturi de nuclee, unul bazat pe nuclee ARM Cortex A-15, folosit atunci când cerinţele sunt mari. Celălalt set este bazat pe nuclee ARM Cortex A-7, fiind folosit atunci când cerinţele de procesare sunt mai scăzute, ajutând la o folosire mai eficientă a energiei.
La ce ar putea fi de folos atâta putere de procesare pe un smartphone rămâne de văzut, însă pe tablete sigur are şanse să arate puterea, în special în jocuri sau diverse aplicaţii de procesare a imaginii sau a videoclipurilor. sursa

marți, 8 ianuarie 2013

Samsung NX300

Când vine vorba despre inovaţie, Samsung nu stă deoparte. La CES 2013, Samsung prezintă noul aparat foto cu senzor APS-C, obiective interschimbabile şi conectivitate fără fir: Samsung NX300. Sub un design în stil retro, Samsung foloseşte un nou procesor de imagine, ecran AMOLED rabatabil şi oferă posibilitatea de a înregistra fotografii sau video 3D.

Seria NX a fost introdusă în urmă cu trei ani, odată cu NX10, primul aparat foto mirrorless de la Samsung. Noul membru al familiei NX este realizat cu un senzor nou de 20,3 megapixeli, cu sensibilitate ISO de la 100 până la 25600. Sistemul de focalizare foloseşte acum şi pixeli de pe senzorul principal pentru a putea determina rapid distanţa până la subiect prin metoda detecţiei fazei, suplimentar sistemului tradiţional pe aparate mirrorless, prin detecţia contrastului. Timpul de expunere minim este de 1/6000 secunde, iar camera poate capta până la 8,6 cadre pe secundă, o viteză care face invidioase multe aparate foto DSLR.

Pentru a opera atât de rapid este nevoie de un procesor de imagine capabil, DRIMe IV. În afara funcţiilor specifice procesării fotografiilor, acesta poate captura video în format tradiţional dar şi 3D, cu rezoluţie full HD.


Samsung NX300 - Smart Camera


Una dintre noile funcţionalităţi introduse pe familia NX este Smart Camera, o tehologie prin care este posibilă trimiterea rapidă a materialelor capturate către alte dispozitive, reţele populare cu specific foto sau către reţele de socializare, prin intermediul transmiţătorului WiFi integrat. De asemenea, cu ajutorul aplicaţiei pentru dispozitive Smart Samsung SMART Camera App. , disponibilă pentru Android şi iOS, se pot folosi funcţii precum Remote Viewfinder.

Obiectivul 2D/3D Samsung 45mm


Înregistrarea de materiale 3D se poate materializa prin utilizarea noului obiectiv Samsung 45mm 2D/3D Lens. Ceea ce aduce nou acesta este faptul că poate produce imagini 3D folosind un sistem optic cu o singură lentilă frontală. Rămâne să vedem ceva mai încolo cât de bine îşi onorează Samsung aceste promisiuni.

În afara acestor elemente de noutate, Samsung a echipat NX300 cu o multitudine de facilităţi şi funcţii pentru fotografii entuziaşti:
  • ecran AMOLED senzitiv, de înaltă definiţie, rabatabil în jurul unei axe orizontale
  • patină pentru bliţ extern
  • posibilitatea de a opera cu control semiautomat sau integral manual al expunerii
  • elemente de control ergonomic al camerei, incluzând butoane pentru acces direct la setările celor mai importanţi parametri ai camerei
  • compatibilitate cu obiectivele existente pentru montura NX
Sursa: Samsung Tomorrow

Actualizare: Samsung NX300 a fost premiat la TIPA 2013, primimd titlul "cel mai bun aparat foto mirrorless avansat". Doritorii pot găsi cele mai interesante prețuri și pachete în ofertele F64 sau eMAG.

Samsung ES95

Un aparat foto care face fotografierea simplă pentru toţi este prezentarea pe care o foloseşte Samsung pentru noul aparat foto compact Samsung ES95.
Este vorba despre un aparat foto compact de mici dimensiuni, extrem de simplu de folosit. Senzorul CCD poate capta imagini de 16,2 megapixeli, iar obiectivul cu factor de mărire 5x are deschiderea maximă de diafragmă f/2,5, prietenoasă cu fotografiile făcute în condiţii de iluminare scăzută.


Senzorul are plaja de sensibilitate ISO de la 100 până la 3200, setabilă manual sau automat. Imaginile pot fi stocate pe cardul microSD în format standard sau wide, iar filmările se pot face cu rezoluţie de până la 1280x720. Stabilizarea imaginii se face digital, cu sistemul DIS.

Dimensiunile Samsung ES95 fac din acesta un aparat foto extrem de portabil: 91,6 x 55,2 x 17mm, fiind probabil unul din criteriile importante privind alegerea lui.

Sursa: Samsung Tomorrow

luni, 7 ianuarie 2013

Pentax MX-1, compactă avansată cu senzor de 1/1.7

De ceva vreme încoace, producătorii de aparate foto ne încântă cu segmentul premium, aparatele foto cu senzor mare. În acest vagon au urcat până nu demult Panasonic, Canon, Nikon, Olympus, Sony, iar acum avem plăcerea să îi vedem și pe cei de la Pentax cu o ofertă: Pentax MX-1.

Pentax MX-1


Pentax-Ricoh se referă la MX-1 ca fiind Compactă pentru experți, oferind posibilitatea de a controla ușor o multitudine de parametri de fotografiere. Contribuie în acest sens o serie de elemente din dotare:
  • senzorul CMOS retroiluminat de 1/1,7", care poate capta 12Mp
  • obiectivul cu deschidere maximă de diafragmă f/1,8 și zoom 4x, este posibilă focalizarea manuală
  • mod de calcul al expunerii automat, semiautomat sau integral manual
  • posibilitate de a salva imaginea în format RAW și de a developa direct din cameră
  • stabilizare duală a imaginii prin deplasarea senzorului și electronic, folosind Pentax SR (stabilizare prin deplasarea senzorului), Dual (SR + Pixel Track SR) sau modul High-Sensitivity Anti-Shake mode (Digital SR)
  • roata pentru controlul parametrilor amplasată în spatele camerei, roata dedicată ajustării nivelului de expunere

duminică, 6 ianuarie 2013

Sony HX200

Sony DSC-HX200
Atunci când ești în concediu și vrei să facă toată familia fotografii, ai nevoie de un aparat foto ușor, simplu de folosit și adaptabil la multe scene. Utilizatorii avansati pot face ușor orice setări doresc, însă camera poate fi folosită fără probleme de utilizatori începători, cu ajutorul modurilor Auto.
Sony HX200V include obiectiv cu diafragmă maximă f/2,8 și factor de mărire 30, stabilizat, senzor de 1/2,33" Sony Exmor R și GPS. Fotografii pretențioși vor aprecia prezența inelului de control de pe obiectiv și multitudinea de butoane de control, aflate la îndemână.


Designul Sony DSC-HX200V


Sony HX200V este un aparat foto compact excelent pentru concedii, în format constructiv "bridge", asemănător aparatelor foto DSLR. Construcția este solidă și de calitate, gripul oferind o priză excelentă la mână, ajutat și de înățarea de pe partea din spate a corpului aparatului. Tot pe partea din spate se află și ecranul LCD, care poate fi rabatat pentru vizualizare de deasupra sau de dedesubt, permițând utilizarea camerei de deasupra capului sau la nivelul pieptului ori mai jos.





Pe partea superioară centrală a camerei se află microfoanele (stereo) și blițul. Înspre dreapta se află butonul de comutare a vizualizării pe vizor sau ecran LCD, butonul de pornire/oprire și selectorul de mod de lucru al camerei. Tot pe partea superioară se mai află butoanele pentru declansare, zoom, focus și încă un buton a cărui funcție poate fi aleasă de utilizator.


Pe spatele camerei se află butonul de comutare mod fotografiere/redare, butonul dedicat pentru înregistrare videoclipuri și o rotiță cu rol multiplu. Ceva mai jos se află butonul de meniu, controllerul cu 4 "axe" și butonul info/ștergere.
Ecranul LCD din spatele camerei are 921000 puncte, oferind imagini cu un nivel ridicat de detaliu.
În partea inferioară se află compartimentul pentru acumulator și pentru cardul de memorie, sub capacul culisant. Tot pe partea inferioară a aparatului se află și filetul pentru fixarea pe trepied.
În partea stîngă a camerei se află conectorii USB, HDMI și pentru alimentare cu energie electrică.
Vizorul electronic oferă posibilitatea de ajustare a compoziției cadrului fără probleme, chiar și în condiții de iluminare ambientală nefavorabilă, cu întârziere de afișare (lag) suficient de mic încât să nu se piardă cadre importante.


Ergonomie


Roata de tip "apasă și rotește" din spatele camerei contribuie pentru un control mai bun al camerei. Spre exemplu, în mod P este posibilă ajutstarea ISO, a timpului de expunere sau a diafragmei, doar prin operarea acestei roți.
Camera poate comuta automat vizualizarea prin ecranul LCD sau prin vizor, cu ajutorul senzorului situat lângă ocularul vizorului, în mod similar aparatului foto Sony SLT-A35 și nu numai.


Alți parametri ajustabili


Spre deosebire de aparatele foto bridge uzuale, Sony HX200V oferă posibilitatea ajustării intensității blițului incorporat. Este posibilă fotografierea în serie (bracketing) și de a utiliza filtru ND. O altă facilitate interesantă este posibilitatea de a fotografia imagini cu dinamică extinsă, HDR.
Timpul de expunere poate ajunge pînă la 30 secunde în modul "Night", ceea ce nu are cum să nu placă celor interesați de fotografiere noaptea.


Calitatea imaginii


Deși de pe un zenzor de 1/2,33" nu se poate extrage o imagine de calitate comparabilă cu a unui aparat foto DSLR, Sony HX200V reușește să aducă un plus de detaliu imaginilor, pe toată plaja focală a obiectivului. Atunci cînd se fac fotografii cu unghi foarte larg, un ochi exersat poate observa o ușoară atenuare a luminii pe zonele periferice din cadru (faloff). Deși senzorul suportă oficial ISO12800, se poate observa o scădere semnificativă a nivelului de detaliu atunci când se depășește ISO800, însă imaginile sunt perfect utilizabile la rezoluție de 2-6 megapixeli, suficient pentru imprimare pe format A5-A4.
Un ochi bine format va putea observa și ușoare aberații cromatice sau efect "purple fringing" în unele cadre cu contrast ridicat.
Filmarea se poate face la rezoluție Full HD 1080, cu 50 sau 60 de cadre pe secundă, în format h264. Scenele filmate cu unghi larg, pe capătul "wide" al obiectivului, beneficiază de deschiderea maximă de diafragmă f/2.8, care este suficientă pentru filmări luminoase chiar și în scene de interior cu lumină obișnuită.


Recomandare, prețuri


Sony HX200V este o un aparat foto bridge destinat atât utilizatorilor începători, cât și celor care au ceva experiență privind setarea parametrilor camerei. Modurile de operare iAuto sau iAuto+ vor face față majorității situațiilor, fiind posibilă setarea camerei în moduri semi-automate sau complet manual, pentru cei care doresc acest lucru. Inelul de pe obiectiv simplifică manevrarea zoom-ului sau a focusului, atunci când se dorește focalizarea manuală. Obiectivul oferă calitate optică suficientă pentru fotografii imprimate până la dimensiunea A4, iar utilizarea unui aparat foto de mai puțin de 600 de grame în locul unui set DSLR de mai multe kilograme are toate șansele să fie și pe placul deținătorilor de aparate foto DSLR.

Puteți găsi cel mai bun preț pentru Sony DSC-HX200 într-unul dintre magazinele online: eMAG, Altex, Clickshop, evoMAG, Marketonline, Azerty sau F64. La ora scrierii acestui articol, prețurile erau situate între 1699 și 1959 lei.

Super ofertă la eMag!

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...